Poetică Generală

1.1 Etimologie: fr. poetique <lat. poetica; gr. poietikos = ,,care are darul de a crea" (poiein = ,,a face, a crea").

1.2 Obiectul Poeticii. Termenul Poetica poate fi considerat unul din acei termeni ce-,,si cauta sensurile" (Eugen Simion); el desemneaza orice teorie interna a literaturii care isi propune sa elaboreze categorii ce permit punerea in evidenta atat a unitatii cat si a varietatii operelor literare (Oswald Ducrot si Tzvetan Todorov, Dictionnaire encyclopedique des sciences du language, Paris, Seuil, 1979: 106). Obiectul P este atat literatura reala cat si literatura posibila, adica acea proprietate abstracta care singularizeaza literatura, ceea ce Formalistii rusi numesc literaritate.

P initial desemna acele tratate sau culegeri de precepte referitor la arta compozitiei (la inceput in versuri) sau privind conventiile si codurile care actioneaza in cadrul unui gen literar (ex. Aristotel, Poetica, Horatiu, Ars Poetica).

P curind va desemna sistemul de coduri si norme pe care le initiaza o anumita scoala literara (ex. P clasicismului/ a romantismului/ modernismului etc.).

Termenul P se foloseste in mod curent pentru a desemna conceptia despre literatura si despre actul creator al unui scriitor.

1.3 Teoreticieni; scoli; curente. Aparenta polisemie a termenului se trage, din punct de vedere istoric, de la transformarile pe care le-au suferit Poetica lui Aristotel (334-330 i.e.n.). Aristotel a subliniat distinctia intre Techne rhetorike--arta discursului in public--si Techne poietike--arta evocarii unor fapte imaginare. Ulterior, opozitia dintre retorica si P se sterge treptat (Hotatiu, Tacitus), ca in evul mediu, sa fie anulata complet, poeticienii devenind si retoricieni. Poetica lui Aristotel este tradusa in latina in 1498; prima editie in greceste apare in 1503; iar in italiana in 1550 in traducere integrala si comentata. Intre 1498 si 1515 apar in Italia peste 50 de studii inspirate de Aristotel (ex. Scaligero, Poetica, 1561). In Franta, Boileau, pornind tot de la A., consfinteste principiul central al clasicismului francez, acela al verosimilului, in Arta poetica (1674). P clasica, tragindu-si seva din Poetica lui Aristotel, este, in principal, normativa. Esenta operei literare consta in principiul imitatiei (mimesis); dar, asa cum precizeaza Aristotel, obiectul activitatii mimetice nu e realitatea nemijlocita, ci o realitate posibila in limitele verosimilului si ale necesarului. Domeniul poeziei este generalul si al istoriei, particularul. Arta, spune Aristotel, duce la ,,curatirea" noastra de un prisos de simtire si la reintoarcerea la normalitate, echilibru interior (catharsis). Placerea estetica este inseparabila de instruire si etica. In Poetica lui A. se stabilesc caracteristicile structurale ale tragediei si epopeii, punindu-se bazele a ceea ce se va numi mai tirziu P genurilor. La Horatiu si Quintilian, accentul va cadea pe clasificarea stilurilor, pe distinctia dintre forma si continut si necesitatea adecvarii formei si procedeelor.

In sec. al XVI-lea in Franta, Thomas Sebillet, Joachim du Bellay insista asupra ierarhizarii genurilor, a opozitiei proza-poezie si a cizelarii expresiei artistice.

In sec. al XVIII-lea, Lessing reia unele principii aristotelice (Laocoon, Dramaturgia de la Hamburg), insistind asupra verosimilului, din care extrage doua principii fundamentale: (1) al motivatiei interne (compozitionale) si (2) al specificitatii genurilor--ceea ce va duce la constituirea unei P endogene, adica a unei P care cauta criteriile de organizare si compozitie in interiorul operei sau al sistemului (genului) (vezi T. Todorov, Les genres du discours, Paris, Seuil, 1978).

Incepind cu romantismul, poeticile diferitelor scoli si curente se vor diferentia in functie de: (1) raportarea la realitatea exterioara; (2) valorizarea personalitatii, a subiectivitatii; (3) acceptarea sau respingerea normelor extrinseci operei. Experimentalistii sec. XIX, Poe, Baudelaire, Flaubert, Mallarme, sunt convinsi ca literatura este o chestiune de limbaj.

Insa, ca teorie interna a literaturii, P este fundamentata in anii '20-'30, complet independent, de Scoala formala rusa, si in Franta, de Paul Valery.

Formalistii (Sklovski, Propp, Vinogradov, Tinianov, Tomasevski) considera ca stiinta literaturii trebuie sa studieze procedeele prin care se poate descrie opera si sistemul apartinator in vederea stabilirii unor legi care sa expliciteze functionarea acestuia. Tomasevski insista asupra principiului motivatiei compozitionale, care leaga opera intr-un sistem dinamic ale carui elemente se afla in relatii de interdeterminare. Procedeele au un caracter istoric deoarece functiile lor se modifica sub actiunea atat a contextului literar dintr-o epoca, dar si a contextului operei. P formalistilor este o P istorica ce incearca sa rezolve antinomiile forma-istorie, sincronie-diacronie, structura-evolutie. Formalistii au contribuit la studierea: (1) limbajului poetic si formelor prozodice; (2) elementele basmului, nuvelei si romanului. Ei considera ca exista o strinsa legatura intre literatura si lingvistica. Tomasevski distinge intre o P istorica, ce se ocupa de geneza procedeelor si destinul lor, si o P generala, ce se ocupa cu functia artistica a procedeelor.

Pentru P. Valery (Introducerea in poetica, 1938), P reprezinta stiinta care urma sa se ocupe de ,,crearea si compunerea unor lucrari a caror substanta si al caror mijloc este limbajul." Valery este preocupat atat de ideea unei istorii a formelor literare, cat si a receptarii operelor. La Valery, P se apropie de Poietica, prin insistenta de a reconstitui traiectul fabricarii/facerii (gr. poiein= a face, a crea) operei.

In anii '60, P beneficiaza de dezvoltarea Structuralismului in critica si lingvistica (Jakobson, Benveniste, Levi-Strauss, Todorov, Genette); scoala lui Bahtin (Bahtin, Medvedev, Julia Kristeva); cercul lingvistic de la Praga fondat in 1926 (Mukarovski); scoala morfologica din Germania anilor 1925-1955, influentata de teoria morfologica a lui Goethe; scoala fenomenologica (Roman Ingarden); dezvoltarea curentului New Criticism englez si american (I.A.Richards, W. Empson, Wellek si Warren, C. Brooks, P. Lubbock, etc.); Noii Critici franceze (J. Rousset, J.P. Richard, R. Barthes, etc.); semiotica greimasiana (A. Greimas, R. Barthes, J. Kristeva); scoala semiotica (U. Eco).

Prin extindere, P devine un fel de lingvistica a discursului literar, stiintific, a formelor in spatiu, a miscarii, artelor vizuale, artelor muzicale, etc.

Dar, pentru a ajunge cel putin la o definitie de lucru, sa realizam o trecere in revista a acceptiilor actuale ale ideii de poetica. Sensul liminar al conceptului in discutie este acela de poetica generala, asa cum il intilnim, de exemplu, la Boris Tomasevski, in Teoria literaturii. Poetica, dar si la Roman Jakobson, chiar daca acesta isi realizeaza studiile din perspectiva gramaticii poeziei; a doua acceptie, derivata din prima, numeste o poetica a genurilor: poetica prozei (Tz. Todorov), poetica romanului realist, poetica dramei etc.; al treilea sens, determinat de primele doua si colaborind de aproape cu retorica (cf. Retorica poeziei a Grupului ?), are in vedere o poetica a categoriilor principale ale discursului literar (incepind cu poetica subiectelor (A. Veselovski) si continuind cu poetica fantasticului (Tz. Todorov), cu poetica descrierii, a simbolului, a titlului sau a traducerii, ajungind pina la recentele lucrari dedicate poeticii discontinuitatii sau poeticii locului; a patra acceptie - nu si ultima a ideii de poetica ar fi cea de poetica de autor, ea abia urmind a fi intemeiata, asa cum o sugereaza evolutiile de ultima ora ale literaturii.

Daca poetica, asa cum o defineste, de exemplu, Jonathan Culler, ,,pleaca de la sensuri sau efecte confirmate si se intreaba cum sint ele realizate" (Culler, Teoria literaturii, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 2003, p. 73), poetica de autor lucreaza cu ipoteze, cu intuitii, incercind sa se instituie intr-o poetica in act. Ca urmare, ea isi asuma poeticile anterioare, centrindu-si discursul pe sustinerea efortului individualizant al oricarui tip de discurs literar (nereductibil, cantitativ, la un poem sau la un volum) mai

1. Adorno, Th., Teoria estetica, trad. Andrei Cornea, Gabriel H. Decuble, Cornelia Esianu, Pitesti, Paralela 45, 2006.*

2. Allen, G., Intertextuality, London: Routledge, 2000.*

3. Anderson, L., Autobiography, London: Routledge, 2001.*

4. Armstrong, I., The Radical Aesthetic, Blackwell, 2000*

5. Aristotel, Poetica, trad. D.M. Pippidi, Bucuresti, Editura IRI, 1998.*

6. Avadanei, St., La inceput a fost metafora, Iasi, Editura Virginia, 1994.*

7. Avadanei, St., Introduction to Poetics II, Iasi, Institutul European, 2002.*

8. Bahtin, M: Problemele poeticii lui Dostoievski, trad. de S. Recevschi, Univers, Bucuresti, 1970.

9. Bahtin, M.: Probleme de literatura si estetica, trad. de Nicolae Iliescu, Univers, Bucuresti, 1982.*

10. Bakhtin, M., "Discourse in the Novel," The Dialogic Imagination, M. Holquist (ed.) trans. C. Emerson and M. Holquist, University of Texas Press, 1981.*

11. Bakhtin, M., Speech Genres and Other Essays, C. Emerson and M. Holquist (eds.), trans. V. W.McGee, Austin, Texas: University of Texas Press, 1986.

12. Barthes, R. Elements de semiologie, Paris, Ed. du Seuil, 1965.

13. Bidu-Vranceanu, A., C. Calarasu, L. Ionescu-Ruxandoiu, M. Mancas, G. Pana Dindelegan, Dictionar de Stiinte ale Limbii, Editura Nemira & Co, 2005.

14. Borges, Jorge, L., Arta poetica, Bucuresti: Curtea Veche, 2002.

15. Burgos, J., Pentru o poetica a imaginarului, Bucuresti: Editura Univers, 1988.

16. Calinescu, M., A citi, a reciti. Catre o poetica a (re)lecturii, trans. Virgil Stanciu, Iasi: Polirom, 2003.*

17. Ciocarlie, L. Pornind de la Valery, Bucuresti: Humanitas, 2006.

18. Cook, G., Discourse and Literature, Oxford University Press, 1994.

19. Cornea, P., Introducere in teoria lecturii, Polirom, 1998.*

20. Currie, M., Postmodern Narrative Theory, London: Macmillan Press Ltd, 1998.

21. De Beaugrande, R., and Dressler, W., Introducttion to Text Linguistics, London, Longman, 1992.

22. Eco, U., Lector in fabula, Bucuresti, Editura Univers, 1991.

23. Eco, U., Limitele interpretarii, trad. Stefania Mincu si Daniela Bucsa, Constanta, Editura Pontica, 1996.*

24. Eagleton, T. How to Read a Poem, London: Blackwell, 2007.

25. Foucault, M., Essential Works of Foucault 1954-1984. Vol. 2, Aesthetics, Method and Epistemology, ed. by James Faubion, trans. R.Hurley and Others, Penguin Books, 1998.

26. Genette, G., Introducere in arhitext. Fictiune si dictiune, Bucuresti, Univers, 1994.

27. Genette, G., Opera artei. Relatia estetica, trad. Muguras Constantinescu, Bucuresti, Univers. 2000.

28. Greimas, A. Du sens. Essais semiotiques, Paris, Seuil, 1970.

29. Hutcheon, L., A Poetics of Postmodernism: History, Theory, Fiction, London: Routledge, 1995.

30. Jenny, L. Rostirea singulara, trad. Ioana Bot, Bucuresti, Univers, 1999.*

31. Jefferson, A.& Robey, D. (eds.) Modern Literary Theory. A Comparative Introduction, London: B.T.Batsford Ltd., 1988.

32. Jost, W. si Olmsted, W. (ed.), A Companion to Rhetoric and Rhetorical Criticism, Blackwell, 2004.

33. Kristeva, J., Semeiotike. Recherches pour une semanalyse, Paris, Seuil, 1969.*

34. Leech, G. and Short, M., Style in Fiction. A Linguistic Introduction to English Fictional Prose, Longman, 1994.

35. Lintvelt, J., Incercare de tipologie narativa. Punctul de vedere. Teorie si analiza, trad. Angela Martin, Bucuresti, Univers, 1994.*

36. Lukacs, G., Teoria Romanului (trad. Viorica Niscov), Bucuresti: Editura Univers, 1977.

37. Marino, A., Comparatism si teoria literaturii, Polirom, 1998.

38. Mavrodin, I., Poietica si poetica, Bucuresti, Univers, 1982.*

39. Muresanu Ionescu, M., Literatura, un discurs mediat, Iasi, Editura Universitatii "Al. I. Cuza", 1996.*

40. Nemoianu, V., O teorie a secundarului, Bucuresti, Univers, 1997.*

41. Panaitescu, Val. (coord.), Terminologie poetica si retorica, Iasi, Editura Universitatii "Al. I. Cuza", 1994.*

42. Pavel, T., Mirajul lingvistic, Bucuresti, Editura Univers, 1993.

43. Ricardou, J., Noi probleme ale romanului, Bucuresti, Editura Univers, 1988.

44. Ricoeur, P., Eseuri de hermeneutica, trad. Vasile Tonoiu, Bucuresti, Humanitas, 1995.*

45. Salavastru, C., Rationalitate si discurs, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, R.A., 1996.*

46. Scanteie, M., Introducere in semiotica, Editura Pygmalion, 1996.*

47. Searle, J., Semantica si semiotica, Bucuresti, Editura Didactica si Enciclopedica, 1981.

48. Singer, A. si Dunn, A. (ed.), Literary Aesthetics. A Reader, Blackwell, 2000.

49. Steinhardt, N., Ispita lecturii, Cluj-Napoca: Dacia, 2000.

50. Steinhardt, N., Monologul polifonic, Cluj-Napoca: Dacia, 2002.

51. Stockwell, P., Cognitive Poetics. An Introduction, London: Routledge, 2002.

52. Todorov, T., Poetique de la prose, Edition du Seuil, 1971.

53. Todorov, T., Poetica. Gramatica Decameronului. Bucuresti, Editura Univers, 1975.*

54. Tomasevski, B., Teoria literaturii. Poetica, Univers, 1973.*

55. Vaillant, A., Poezia. Introducere in metodele de analiza a textelor poetice, Cartea