Cultură şi limbă
În accepţiunea obişnuită, comunicarea este modul fundamental de interacţiune psiho-socială a indivizilor umani prin care se realizează transmiterea de informaţii şi se obţin modificări de comportament individual. Dacă această interacţiune antrenează indivizii unui grup întreg (care reprezintă o comunitate umană) sau o parte impor-tantă dintre aceştia, atunci modificările de comportament devin fenomene sociale şi produc transformări ce vizează întreaga comunitate. Concepută astfel, comunicarea, ca fenomen social, ar reprezinta o sumă de acte prin care indivizii sau grupurile de oameni se interacţionează reci-proc, stabilindu-se, în final, un oarecare echilibru între informaţiile transmise şi informaţiile primite de fiecare. Acest echilibru nu însemnă însă, ca în lumea fizică, o nivelare, fiindcă, de obicei, în actele de interacţiune, pe de o parte, partenerii nu acţionează în mod similar, unul fiind preponderent emanator, iar celălalt preponderent receptor şi, pe de altă parte, fiecare dintre ei are particu-larităţi proprii netransmisibile, încît nu se poate realiza o aducere la acelaşi nivel a celor doi parteneri, între ei rămînînd atît elemente specifice fiecăruia, cît şi diferenţe în posedarea aceluiaşi tip de cunoştinţe. Ca atare, în lu-mea culturii, specifică omului, oricît de intens ar fi trans-ferul prin comunicare, fiecare are şi rămîne cu ceva în plus, atît cel influenţat, cît şi influenţatorul, căci acesta nu poate oferi tot, iar celălalt nu receptează tot şi, în plus, ceea ce preia adaptează la propria sa fire, la specificul său. De aceea, comunicarea ca fenomen social este mai degrabă actul sau suma actelor prin care cineva (persoană sau grup) transmite, iar altcineva primeşte informaţiile sau, într-o formulare generală, cineva acţionează pentru ca altcineva să suporte modificări ale propriei existenţe, fără ca aceste modificări să reprezinte, de obicei, o pier-dere de identitate .
Privită astfel, comunicarea se instituie într-un mij-loc de influenţare a indivizilor umani sau a grupurilor de indivizi de către alţi indivizi sau grupuri, iar, prin această influenţare, cel influenţat este adus la un nivel apropiat de nivelul factorului influenţator, niciodată însă la acelaşi nivel. Comunicarea se bazează deci pe cooperare, în sensul că atît agentul influenţator, cît şi agentul influenţat trebuie să se afle în relaţie directă şi să acţioneze, primul prin a oferi (sau a impune), iar celălalt prin a primi. Dacă se întrerupe cooperarea, se întrerupe şi procesul de comu-nicare, încît cei doi agenţi nu mai cunosc transferul de la unul la altul.
Influenţa este acţiunea pe care o exercită cineva sau ceva asupra cuiva sau a ceva, modificîndu-i componenţa, structura, manifestările etc. Desigur, la nivelul grupurilor etnice, influenţa se poate produce în diferite domenii şi poate îmbrăca mai multe aspecte, dar forma cea mai elocventă se realizează în sectorul culturii şi al limbii. Ceea ce trebuie observat în acest caz este că influenţa la nivelul grupurilor etnice nu presupune comunicarea prin aceeaşi limbă, ca în cazul influenţei interindividuale, ci are loc în condiţiile unor limbi diferite, situaţie explica-bilă, de altfel, prin faptul că grupurile etnice se delimitea-ză între ele tocmai fiindcă folosesc limbi diferite. Pe de altă parte, ca să se poată exercita influenţa culturii şi limbii unui grup etnic asupra altuia, grupul respectiv trebuie să se afle într-o situaţie favorizată în raport cu cel influenţat, iar o asemenea situaţie poate fi generată fie de un nivel de civilizaţie superior, fie de o poziţie politică superioară (de obicei, de ocupant).
CURS COMPLET PREDAT LA UNIVERSITATEA STEFAN CEL MARE SUCEAVA SECTIA DE LITERE SI STIINTE ALE COMUNICARII
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
