Studiu Liturgic a Tainei Botezului

Redescoperirea Botezului

Odinioară, în primele veacuri ale creştinismului, Taina Botezului era săvârşită în cursul nopţii pascale, ca parte componentă a marii sărbători anuale a Sfintelor Paşti. Menţionăm în acest faptul că şi astăzi la Vecernia din Sfânta şi Marea Zi de Sâmbătă, citirile din V.T. (Paremiile) au caracter baptismal.

Astăzi, legătura între cele două ceremonii (Paştile şi Botezul) s-a rupt de multă vreme. Ritualul Tainei Botezului și sărbătoarea Sf. Paști poartă neştearsă pecetea înterdependenței lor inițiale. Trebuie să recunoștem ca Botezul este absent din viața nostră. Acesta absență este astăzi rădăcina multor tragedii ale Bisericii.

Astăzi de asemenea, din punct de vedere liturgic, Botezul a devenit o ceremonie privată, de familie, în afara Liturghiei. Creștinul, în vremurile vechi, știa de exemplu că Paștile erau în fiecare an aniversarea propriului Botez, a participării sale în viața Celui Înviat. Credința creștinului de astăzi nu mai este una baptismală, așa cum era în primele veacuri creștine, fiind conformă indicaţiei tipiconale: “toate luminile să fie aprinse și preotul să fie îmbrăcat în veșminte albe”. Astăzi din păcate sunt suficiente circa cinsprezece minute pentru a săvârși, în penumbra unui colţ al naosului, asistat doar de un cantăreț care să dea răspunsurile, un act pe care Sfinții Părinți l-au considerat și proclamat ca cea mai mare solemnitate a Bisericii.

Viziune liturgică decadentă: astfel se prezintă trista situație în care ne găsim astăzi. Obiectul Teologiei Liturgice, așa cum arată denumirea ei, este să pună capăt divorțului fatal între teologie pe de o parte, cultul și credința pe de alta parte.

I. Pregătirea pentru Taina Sfântului Botez

1. Semnificația acestei pregătiri

Din punct de vedere liturgic, acestă SfântăTaină a păstrat forma și structura pe care o avea în vremea când majoritatea celor botezați erau adulți. Ritualul pregătitor care, în cărțile noastre liturgice actuale, este notat sub titlul “Rugăciuni pentru primirea catehumenilor”. Candidații la Botez numiți catehumeni, erau introduși în mod progresiv în viața Bisericii prin intermediul unor ritualuri speciale care, comportau exorcisme, rugăciuni şi explicări ale sfintei Scripturi. Acestă pregătire implica întreaga comunitate care la rândul ei se pregătea și ea în vederea primirii de noi membrii. Acest dublu ciclu al pregătirii și al împlinirii este esențial cultului liturgic relevând și traducând dubla natură și funcție a Bisericii. Biserica este pregătire: ea ne pregătește pentru viața veșnică. Funcția sa este deci de a face din toată viața noastră o pregătire. Cultul liturgic al Bisericii este o permanentă pregătire: el tinde mereu dincolo de el însuși, dincolo de present, iar funcția lui este de a ne conduce la acesta pregătire și deci de a transforma viața nostră, făcându-o să depindă de împlinirea ei în Împărăția lui Dumnezeu. Pe de altă parte însă, Biserica este, de asemenea în mod esențial împlinire.

Biserica este cu adevarat “Raiul pe pământ”, căci prin ea noi avem acces la masa lui Hristos în Împărăția Sa. Fiecare zi, fiecare săptămână fiecare an sunt astfel transformate în acesta dublă realitate, într-o corelație strânsă între ”deja” și “încă nu”. Nu am fi reușit să ne pregătim pentru Împărăția lui Dumnezeu, care urmează să vină, dacă Impărăția lui Dumnezeu nu ne-ar fi fost deja dăruită. Nu am fi reușit să ne rugăm: “Vie Impărăția Ta!”, dacă nu ne-ar fi fost împărtășit gustul acestei Împărății. Ori începutul acestei pregustări a Împărăţiei cereşti ni se dăruieşte în Sfânta Taină a Botezului.

Biserica Ortodoxă, în constrast cu unele secte raționaliste, n-a cerut niciodată înțelegerea ca pe o condiție necesară botezului. Prin pregătire trebuie să înțelegem un act total al Bisericii, o recapitulare prin Biserică a tot ceea ce face posibilă regenerarea baptismală. Căci Biserica întreagă este schimbată, îmbogățită, împlinită, când un copil al lui Dumnezeu se integrează în sânul ei și devine mădular al Trupului lui Hristos.

2. Catehumenatul

În Biserica veche, cel care dorea să devină creștin era adus înaintea episcopului bisericii locale de către nașii săi, adică de membrii comunității creștine care deveneau garanți ai bunei credințe și ai seriozității intenților celui interesat de a fi botezat, de caracterul autentic al convertirii lui. Episcopul înscria numele lui în registrul catehumenilor. Apoi el făcea de trei ori semnul crucii peste fața catehumenului și punea mâna peste capul lui, care înseamna că Hristos lua în primire acestă persoană, îl scria în Cartea Vieții. Convertirea adevărată nu se face în domeniul și la nivelul ideilor, cum socotesc astăzi atâția oameni. Convertirea nu înseamnă alegerea unei ideologii și nici răspunsul la probleme. Intr-adevăr, convertirea înseamnă evadarea din noaptea disperării. Mâna episcopului - mâna lui Hristos însuși - protejează, acoperă, “sub acoperamantul aripilor Sale”, căci urmează a se angaja o bătălie cumplită pentru mântuire. Catehumenul este informat de scopul ultim al Botezului: întoarcerea la adevărata viață, acea viață pe care omul a pierdut-o prin păcat. Ea este descrisă ca fiind “consacrată” aducerii de mulțumiri lui Dumnezeu, a smeririi în fața Lui și slăvirii numelui Său Mare și minunat. Mântuirea, întoarcere la viață, aducând darul vieții veșnice: acestea sunt dimensiunile botezului, descoperite în acestă primă fază a slujbei baptismale.

3. Exorcismele

Numeroși sunt cei care, (printre ei fiind și preoți), propun a se renunța pur și simplu la exorcisme, fiind considerate ca ceva deplasat în perspectiva religiei noastre luminată și modernă. Pentru aceştia, răul nu înseamnă nimic altceva decât o simplă absenţă a binelui.

Exorcisemele vin să sublinieze tocmai faptul că răul nu este, desigur, o simplă absenţă. Puterea întunericului nu este o simplă absență a binelui, pentru că nu poate exista ură fără o pesoană care să urască. Originea răului ar fi deci nu ignoranța și imperfectiunea, ci dimpotrivă, cunoașterea și un grad de perfecțiune care făcea posibilă ispita mândriei. Diavolul este, să spunem așa, destul de perfect, destul de inteligent, destul de puternic și chiar destul de divin pentru a cunoaște pe Dumnezeu și a nu I se supune, pentru a cunoaște pe Dumnezeu și totuși să aleagă să-I fie împotrivă, de a dori să fie liber de Dumnezeu.

Prin cădere, ceva prețios în noi este deturnat de la rostul lui firesc, fiindu-i trădată propria-i natură. De aici rezultă caracterul antinatural al acestei căderi.