Liturgică

Previzualizare curs:

Extras din curs:

INTRODUCERE

Cuvintele Teologie şi Liturgică vin din limba greacă.

Teologie este alcătuit din θεος -Dumnezeu şi λογος –cuvânt, ştiinţă. Astfel, Teologia este ştiinţa sau cunoştinţa despre Dumnezeu şi lucrările Lui pe temeiul Revelaţiei dumnezeieşti, fiind necesară creştinului pentru mântuire.

Cuvântul Liturgică derivă din εργον (funcţie, lucrare) şi λαος (popor), iar verbul λειτουργεω înseamnă a exersa o funcţie publică, cel care exercită această lucrare numindu-se λειτουργος. Prin urmare – Liturgica este acea disciplină a Teologiei Practice, care se ocupă cu studiul metodic şi sistematic al cultului divin public al Bisericii creştine ortodoxe. Obiectul Liturgicii este, deci, cultul. Termenul cult este de origine latină şi derivă de la forma de supin (cultum) a verbului colo,ere care înseamnă : a cultiva, a îngriji, a respecta, a adora.

Cultul înseamnă, în general, orice formă sau act religios, menit să pună pe om în legătură cu Dumnezeu, exprimând pe de o parte, cinstirea sau respectul faţă de Dumnezeu, iar pe de alta, mijlocind sfinţirea omului sau împărtăşirea harului dumnezeiesc.

Termenul tehnic care denumeşte ştiinţa cultului divin public – Liturgica – nu derivă după cum am văzut, de la cuvântul cult, ci de la cel de liturghie. Astăzi prin liturghie noi înţelegem în chip curent serviciul divin în timpul căruia se face sfinţirea Darurilor şi împărtăşirea credincioşilor cu ele. Dar în Biserica creştină veche, cuvântul liturghie avea un înţeles mult mai larg; el indica totalitatea actelor de cult ale serviciilor divine precum şi administrarea lor, adică ceea ce înţelegem azi prin cult şi prin slujire sacramentală, în general. În acest înţeles este întrebuinţat încă şi azi în teologia apuseană.

Ca obiect al Liturgicii, cuvântul liturghie trebuie luat în vechiul său înţeles larg, fiind sinonim cu cel de cult. Denumirea de Liturgică, dată la noi disciplinei teologice care se ocupă cu studiul cultului, este justificată şi prin faptul că Sf. Liturghie este cea mai importantă dintre slujbele cultului ortodox – este centrul şi inima lui.

Liturgica este, deci, nu numai studiul Liturghiei, ci şi al cultului în general.

Materia sau obiectul Liturgicii se împarte în două mari subdiviziuni :

a) Liturgica Generală ( teoretică ) care expune esenţa şi principiile generale ale cultului ;

b) Liturgica Specială ( practică ) ce se ocupă cu istoria, descrierea şi explicarea serviciilor divine ale cultului ortodox.

Liturgica are în vedere doar studiul cultului în Biserica creştină ortodoxă. Pentru un studiu comparat al cultului diferitelor confesiuni creştine, s-a creat o nouă disciplină, deocamdată numai în Apus, Liturgica Comparată.

Liturgica este o disciplină teologică relativ nouă şi anume de pe la sfârşitul veacului al XVIII-lea şi începutul veacului al XIX-lea. Ea face parte din secţia practică a Teologiei alături de : Catehetică, Omiletică, Drept bisericesc, Pastorală (şi Muzică bisericească).

Liturgica are strânse legături cu disciplinele din cadrul secţiei practice a Teologiei dar şi cu disciplinele din celelalte secţii ale Teologiei. Cu Dogmatica şi cu Morala, întrucât cultul are rădăcini adânci în învăţătura de credinţă şi în trăirea religioasă creştină, formele lui externe sunt transpunerea în practică a unor idei dogmatice şi a unor reguli de viaţă morală. Ex. Sf. Taine = Dogmatica priveşte doctrina; Morala vizează legile morale sau efectele Tainelor în viaţa religioasă; Liturgica le tratează ca unităţi ale cultului divin, având în vedere rânduiala sau ritualul săvârşirii lor.

Liturgica are strânse legături şi cu Istoria Bisericii Universale, aceasta din urmă îi furnizează date şi informaţii în legătură cu istoria cultului.

De asemenea, Arheologia creştină procură date şi informaţii privitoare la locaşurile şi obiectele de cult în perioada veche şi la unele aspecte ale cultului ortodox de azi care constituie reminiscenţe sau vestigii ale trecutului îndepărtat. O altă disciplină legată de Liturgică, este Istoria artei religioase (creştine), deoarece, cultul s-a folosit de toate formele de artă (arhitectură, pictură, sculptură, poezie, muzică etc.).

Observații:

UNIVERSITATEA „DUNAREA DE JOS”

FACULTATEA DE LITERE SI TEOLOGIE

DEPARTAMENTUL DE TEOLOGIE

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Liturgica.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
9/10 (2 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
75 pagini
Imagini extrase:
75 imagini
Nr cuvinte:
27 356 cuvinte
Nr caractere:
135 038 caractere
Marime:
100.46KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Religie
Predat:
la facultate
Materie:
Religie
Profesorului:
Pr. Lect. Dr. Leontin Popescu
Sus!