Centralitatea „Împărăţiei lui Dumnezeu” în predica Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi marea influenţă pe care acest concept a avut-o asupra gândirii teologice creştine sunt aspecte care nu mai au nevoie să fie demonstrate. Împărăţia lui Dumnezeu este tema centrală a propovăduirii Mântuitorului, fapt evident din relatările autorilor Evangheliilor sinoptice. Acest lucru a determinat apariţia nenumăratelor studii care au drept obicetiv analiza acestui concept sau a temelor şi motivelor care se află în strânsă legătură cu acesta. Pentru a ne face o idee cu privire la avântul pe care l-a avut studierea acestui concept în teologia biblică, menţionăm două lucrări: The Kingdom of God in the Teaching of Jesus, de Norman Perrin (London: SCM Press, 1963) şi The Kingdom of God. A Bibliography of 20th Century Research, de Lesław Daniel Chrupcała (Jerusalem: Franciscan Printing Press, 2007) Începând mai ales cu secolul al XIX-lea, „Împărăţia lui Dumnezeu” a devenit tema la care se raportează toate studiile ce tratează învăţătura Mântuitorului.
Însă, îndreptându-ne spre spaţiul teologiei româneşti, ne confruntăm cu un fenomen inexplicabil, anume absenţa (aproape) totală a unei monografii dedicate Împărăţiei lui Dumnezeu. Nici măcar manualele de teologie dogmatică nu tratează în mod deosebit această temă. Explicaţia acestui fapt poate fi că tema Împărăţiei, fiind atât de fundamentală şi de populară, a început să fie subînţeleasă în orice demers de analiză a discursului Mântuitorului, creându-se falsa impresie că avem de-a face cu un concept foarte uşor de înţeles, care nu ar avea nevoie de nici o explicaţie; s-a creat, astfel, aparenţa că oricine poate înţelege acest concept şi că nu este necesară o discuţie specială pe marginea acestei teme. Însă mult prea vasta literatură teologică, apărută în cercurile ştiinţifice din afara ţării noastre, dovedeşte că nu avem de-a face, în nici un caz, cu un concept care poate fi abordat într-un mod atât de simplist. Controversele şi ereziile apărute de-a lungul istoriei Bisericii ne susţin în demersurile noastre pentru susţinerea necesităţii unei abordări mult mai serioase a acestei probleme. De asemenea, disputele de ordin confesional (şi nu numai) necesită discernământ în selectarea materialelor bibliografice cu privire la această temă, precum şi o ancorare a ideilor în autenticul spirit ortodox; acest lucru nu face imposibilă, totuşi, reconsiderarea unor puncte care nu au fost înţelese complet sau care au fost chiar înţelese greşit, fapt datorat, desigur, lipsei instrumentelor de studiu necesare, de care dispune cercetarea biblică contemporană.
Toate acestea m-au determinat să abordez tema „Concepţia despre Împărăţia lui Dumnezeu în învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos”, în care să fac o prezentare generală şi o sinteză amonografică a temei Împărăţiei lui Dumnezeu în predica Mântuitorului, pe baza relatărilor Sfintelor Evanghelii. Acest studiu nu îşi propune epuizarea acestui subiect, ci să aducă în discuţie o temă de o foarte mare însemnătate pentru teologie biblică. Pornind de la realitatea centralităţii temei în predica Mântuitorului şi a Bisericii primare, voi aborda această concepţie mai ales în contextul social şi religios al iudaismului contemporan Mântuitorului, pe principiul că o înţelegere corectă sensului acestei sintagme nu se poate face decât prin evidenţierea modului în care ea se încadrează în mentalitatea acelei epoci, din care a obţinut primii aderenţi.
În acest sens, trebuie făcute unele precizări cu privire la substratul semitic al formelor de exprimare a învăţăturilor Mântuitorului. Faptul că Mântuitorul şi-a rostit discursurile în limba aramaiacă şi că sfinţii evanghelişti, prin consemnarea cuvintelor Sale, au transpus unele concepte în limba greacă, fac necesară analiza limbajului prin perspectiva paradigmelor iudaice, încercându-se găsirea de corespondenţe între terminologia nou-testamentară şi literatura iudaică contemporană Mântuitorului. De aceea, demersurile noastre au început prin evidenţierea contextului aşteptărilor iudaice cu privire la Împărăţia lui Dumnezeu, încercându-se explicarea rezonanţei pe care mesajul Mântuitorului l-a avut în urechile ascultătorilor Săi. Acest mesaj, prezentat de către evanghelişti sub genericul de „Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu”, este analizat din punctul de vedere al semnificaţiei teologice pe care îl are, precum şi din perspectiva provocării pe care o lansează ascultătorilor săi, prin faptul că se prezintă ca o „taină”.
În continuarea acestui studiu, însă, am mers pe linia exegezei moderne, care a făcut o distincţie între înţelesul prezent şi viitor al Împărăţiei lui Dumnezeu, aşa cum reiese din diferite texte ale Noului Testament, încercând o rezolvare a tensiunii care există între aceste două dimensiuni temporale, arătând că nu poate fi în nici un caz vorba de un conflict, ci de o dinamică. Prezentului şi viitorului i-au fost ataşate diverse motive, care pot fi delimitate din punct de vedere temporal: apropierea/venirea Împărăţiei, plinirea vremii, judecata finală, etc.
Apoi este analizată provocarea pe care o lansează realitatea Împărăţiei pentru fiecare persoană, determinând o reconsiderare a normelor morale, care se prezintă drept criterii potrivit cărora acea persoană este sau nu acceptată în sfera Împărăţiei. Mesajul Împărăţiei lui Dumnezeu apare, astfel, ca un fel de chemare la decizie pentru fiecare om.
În continuare, „Împărăţia lui Dumnezeu” este analizată din perspectiva raporturilor pe care le are cu Persoanele Sfintei Treimi, cu persoana Sfântului Ioan Botezătorul, cu „împărăţia lui Satan”, cu Israel şi cu neamurile, cu împărăţiile lumii acesteia şi cu Biserica. În acest sens, se încearcă o înţelegere a realităţii Împărăţiei prin delimitarea acesteia, în funcţie de aceste raporturi.
UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA “PATRIARHUL JUSTINIAN”
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
