Teoria curricumului

1. Problematica pedagogiei ca stiinta

1.1. Definitia pedagogiei. Termenul de pedagogie este de origine greaca, fiind rezultatul imbinarii cuvintelor : pais - ,,copil" si agoge - ,,conducere", ,,educatie", precum si a cuvintelor paideea - ,,invatamant", ,,educatie" si paidagogos - ,,indrumator de copii", ,,pedagog".

Pedagogia este stiinta care studiaza fenomenul educational. Ea se ocupa deci de formarea personalitatii umane in vederea integrarii ei active, creatoare in viata sociala.

in dictionarele si in lucrarile de specialitate pedagogia este definita ca stiinta, ca arta, ca un ,,ansamblu de teorii care asigura fundamentarea unei conceptii despre dirijarea logica a activitatii de educatie", (Coudray, Leandre, Lexique de sciences de l'education, 1973, p. 125) sau ca stiinta si arta de a instrui si a forma individualitati umane, ,,permitand fiecaruia realizarea sa ca personalitate si ca inteligenta" (Dictionaire de la philosofie, Larousse, Paris, 1995, p. 208).

1.2. Constituirea pedagogiei ca stiinta. Aparitia unei stiinte se realizeaza printr-un proces complex si indelungat. Pedagogia reprezinta si ea rezultatul unui proces complex care din punct de vedere istoric cuprinde doua etape mari:

- etapa reflectarii educatiei in constiinta comuna a oamenilor;

- etapa reflectarii teoretice a fenomenului educational.

Educatia ca fenomen social a aparut odata cu societatea. Multa vreme acest fenomen se reflecta in constiinta oamenilor sub forma de reprezentari si idei izolate, ocazionale, constituite in procesul activitatii practice.

Preocupari teoretice speciale pentru studiul fenomenului educational au aparut odata cu diferentierea dintre munca fizica si cea intelectuala. Primele sisteme teoretice care aveau menirea sa ofere o explicatie mai cuprinzatoare asupra acestui fenomen si sa orienteze activitatea educativa practica au fost elaborate in cadrul diferitelor sisteme filozofice. Marii filosofi ai antichitatii au fost si teoreticieni ai fenomenului educational. Ulterior, teoretizarea fenomenului, educational devine o preocupare a unor mari personalitati ca Ian Amos Comenius (1592-1670); J. J. Rousseau (1712-1778); Johann Henrich Pestalozzi (1746-1827); Johann Friedrich Herbart (1776-1841); K. D. Usinski (1824-1870) etc. Aceasta activitate este concretizata in elaborarea mai multor sisteme pedagogice.

La sfarsitul secolului al XIX- lea si inceputul secolului al XX- lea ca urmare a rezultatelor obtinute de catre sociologie si psihologie, pedagogia cunoaste un nou salt in evolutia ei. in cadrul ei se constituie diverse curente de orientare predominant sociologica sau predominant psihologica, care concep educatia in mod unilateral si genereaza o opozitie ireductibila intre social si psihologic in structura educatiei. Contradictia aceasta devine antinomica intrucat a cultiva socialul fara un suport psihologic inseamna a avea doar calitati ale personalitatii independent de purtatorul lor, dupa cum a cultiva doar individul inseamna a pierde din vedere finalitatea educatiei, integrarea in societate (8, pag. 22).

in a doua jumatate a secolului al XX-lea si mai ales in zilele noastre se impune cu tot mai multa insistenta conceptia interdisciplinara in abordarea fenomenului educational- *. Aceasta viziune presupune valorificarea rezultatelor mai multor discipline prin elaborarea unor sinteze privitoare la educatie in ansamblul sau si la diferite aspecte concrete ale ei.

Necesitatea abordarii interdisciplinare a fenomenului educational decurge din relatiile de interdependenta tot mai stranse cu celelalte laturi ale vietii - economice, sociale, culturale, politice etc. Educatia a devenit deopotriva o problema de meditatie filosofica, de investigatie stiintifica si tehnologica si de decizie social-politica. Ea nu mai este un domeniu de ordin strict pedagogic, lasand loc unei cercetari multidisciplinare si interdisciplinare. Educatia, in diferitele ei aspecte si privita din diverse unghiuri, a devenit obiect de studiu al mai multor discipline stiintifice, fie generale sau particulare, cu un trecut mai indelungat sau mai recent constituite, in curs de afirmare. impreuna toate acestea constituie ceea ce se cheama sistemul stiintelor educatiei. Aceasta expresie tinde sa se substituie cuvantului ,,pedagogie" corespunzand mai bine stadiului actual al dezvoltarii disciplinelor care studiaza problemele educatiei sau care sunt in raport cu educatia (4, pag.36).

1.3 Sistemul stiintelor educatiei

- Pedagogie generala este o disciplina teoretica care studiaza actiunea educationala dintr-un unghi general de vedere, urmarind sa surprinda legitati valabile indiferent de locul si timpul in care se desfasoara.

Din punct de vedere al relatiei dintre continuitate si discontinuitate, pedagogia generala abordeaza trasaturile esentiale ale educatiei. Ea vizeaza actiunea educationala din perspectiva continuitatii acesteia. Cu studiul aspectelor ce tin de discontinuitate se ocupa alte ramuri ale pedagogiei: pedagogia prescolara, pedagogia scolara etc.

- Pedagogia prescolara - se ocupa de problematica organizarii si desfasurarii actiunii educationale cu copii de varsta prescolara.

- Pedagogia scolara - abordeaza problematica actiunii educationale in cadrul scolii, cu copii normal dezvoltati din punct de vedere fizic si psihic.

- Pedagogia speciala - abordeaza problematica si tehnologia desfasurarii actiunii educationale privind copiii deficienti din punct de vedere fizic, psihic si psihomotric, in scoli si in institutii speciale.

- Pedagogia experimentala - are ca obiect problemele legate de investigatia experimentala a educatiei. Supunand unui control stiintific, experimentand diverse aspecte ale educatiei, ea le dovedeste utilitatea in perfectionarea procesului educational. Pornind de la probleme concrete pe care le ridica procesul instructiv - educativ, pedagogia experimentala organizeaza si provoaca situatii noi, prelucreaza si interpreteaza datele inregistrate in cadrul experimentarii. Pe aceasta baza se formuleaza concluzii privind valoarea si utilitatea unor principii si tehnici noi pentru activitatea practica.

- Pedagogia comparata - studiaza comparativ sistemele de educatie din diferite tari si etape istorice.

- Sociologia educatiei - studiaza relatiile sistemelor educative cu structurile sociale; conditionarea sociala a actului educativ.

- Filosofia educatiei - se preocupa mai ales de finalitatile educatiei, de obtinerea unui anumit tip de personalitate si procesul de formare a acesteia. Diversitatea nuantelor intalnite in lucrarile de filosofia educatiei se explica prin conceptiile si orientarea filosofica diferita a autorilor lor.

- Metodicile predarii diferitelor obiecte de specialitate - se ocupa de problemele organizarii si desfasurarii procesului de invatamant la un obiect determinat (fizica, istorie, matematica, tehnologie etc.). Acestea au, prin excelenta, un caracter normativ, indicand modalitati concrete ce pot fi folosite de profesor in activitatea sa.

Exista si multe alte discipline care studiaza diferite aspecte ale fenomenului educativ (istoria educatiei, economia educatiei, igiena scolara, ergonomia educatiei, managementul educational, pedagogia educatiei in familie). intreg acest ansamblu tinde sa abordeze fenomenul educativ in complexitatea lui cu toate implicatiile ce le determina. Fiecare disciplina ofera date utilizabile in realizarea unei functii sau alteia in contextul unei situatii educative date.

1.Barna, A, Curs de pedagogie. Didactica, Universitatea Galati, Galati, 1991. 1991.

2.Cerghit, I., Curs de pedagogie, T.U.B., 1988.

Vlasceanu, L. (coord.)

3.Cretu, C., Continuturile procesului de invatamant, in vol. Psihopedagogie, Ed. Polirom, Iasi, 1999.

4.Cretu, C., Psihopedagogia succesului, Ed. Polirom, Iasi, 1997.

5.Cretu, C., Teoria curriculum-ului si continuturile educatiei, curs, Ed. Univ. ,,Al.I.Cuza", Iasi, 1999.

6.Cretu, C., Curriculum diferentiat si personalizat, Ed. Polirom, Iasi, 1998.

7.Cretu, D., Psihopedagogie, Ed. Imago, Sibiu, 1999.

8.Cucos, C., (coord.) Psihopedagogie, Ed. Polirom, Iasi, 1998.

9.Cucos, C., Pedagogie, Ed. Polirom, Iasi, 1996.

10.Crisan, A. (coord.)Curriculum si dezvoltarea curriculara in contextul reformei invata-mantului, M.E.N., 1998.

11.Crisan, A., Curriculum si dezvoltarea curriculara in ,,Revista de pedagogie" nr.3-4 /1994.

12.Cristea, C., Dictionar de pedagogie, Ed. Litera International, 2000.

13.* * * , Curriculum National. Programe scolare pentru invatamantul primar, M.E.N., 1998.

14.Dewey, J., Copilul si curriculum-ul, in Trei scrisori despre educatie, E.D.P., Bucuresti, 1977.

15.D'Hainaut, L., Programe de invatamant si educatie permanenta, E.D.P., Bucuresti, 1981.

16.De Landsheere, L'education et la formation, P.U.F., Paris, 1992.

V.A. si G.,

17.* * * , Dictionnarie encyclopedique de l'education et de la formation (DEEF), Edition Nathan, Paris, 1994.

18.Nicola, I., Tratat de pedagogie scolara, E.D.P., 1996.

19.Niculescu, R., Curriculum educational, Ed. Prohumanitas, Bucuresti, 2000.

20.* * * , Noul Curriculum National, M.E.N., 1998.

21.* * * , Programe scolare pentru cl.I-VIII, M.E.N., 1999, vol.1-10.

22.Stanciu, M., Reforma continuturilor invatamantului, Ed. Poli-rom,1999.

23.Ungureanu, D., Educatie si curriculum, Ed. Eurostampa, Timisoara, 1999.

24.Vaideanu, G., Educatia la frontiera dintre milenii, colectia ,,Idei contemporane", Ed. Politica, Bucuresti, 1988.