Deficiență de Auz

Auzul, la fel ca si vazul, este principalul simt care contribuie la imbogatirea informatiei psihice. In fiecare moment al zilei ne ofera informatii despre ceea ce se intampla in jurul nostru: voci, sunete zgomote, nenumarate nuante ale scalei sonore.

Din prima zi de viata copilul auzitor reactioneaza inconstient la sunetele ambientale, si apoi participa cu propriile sonoritati (prin imitatie) la sunetele ambientului. Prin intermediul imitatiei invata incetul cu incetul sa vorbeasca; din necesitatea si dorinta de a stabili o relatie dintre el si lumea inconjuratoare isi constriueste progresiv propriul limbaj pe care il imbunatateste, imbogateste si il foloseste ca instrument de comunicare.

Dar toate acestea se intampla datorita faptului ca aude, ca poate oferi o semnificatie valida sunetelor din jurul sau. Surdo-mutul, inca de la inceputul vietii nu este capabil sa receptioneze sunetele si zgomotele lumii inconjuratoare si de aceea traieste intr-o izolare aproape completa.

- Instinctul de a vorbi nu apare dar nevoia de a comunica exista permanent;

- Copilul surd nu receptioneaza nici un fel de stimulare sonora si nici nu a receptionat vreodata, nici macar nu stie ce este aceasta;

- N-a receptionat niciodata limbajul, deci este evident ca nu vorbeste spontan, pentru ca nu a perceput nici un model si nimic nu ii permite sa inteleaga ce este limbajul.

- Copilul surd nu poate achizitiona limbajul printr-o simpla expunere la o "baie de cuvinte" la fel ca auzitorul.

Consecintele surditatii sunt numeroase si cu impact profund asupra dezvoltarii ulterioare a copilului. Principala privare pentru copilul surd este aceea a limbajului oral, limitandui-se astfel intr-o maniera fundamentala interactiunea cu ceilalti si facandu-le dificil schimbul de informatii. Capacitatile de comunicare la copilul surd sunt formate prin eforturi prelungite si obositoare, care adeseori nu dau rezultate pe masura efortului depus.

Daca absenta achizitiei spontane a limbajului este consecinta cea mai evidenta a surditatii, deficientele copilului surd nu se limiteaza numai la limbaj. Toata lumea sonora ii este straina. Absenta stimularii auditive antreneaza o distorsiune a tot ceea ce ei percep. Repercusiunile deficitului auditiv depasesc lumea sonora sau a limbajului, ele ating intreaga entitate psihica. Deficientul de auz trebuie sa structureze lumea fara sa o auda. De aceea au o viziune a lumii diferita.

Stiinta surdologiei studiaza toate aceste probleme, adica universul psihic specific deficientului de auz. De asemenea studiaza si metodele prin care aceste incapacitati se pot remedia si compensa astfel incat copilul surd sa isi valorifice toate posibilitatile, ajungand sa traiasca adaptat intr-o lume sonora.

Sa ne inchipuim o situatie extrema, cand nu se face nimic pentru a compensa surditatea, copilul gasindu-se intr-o stare de substimulare. Nu receptioneaza nici un fel de mesaje. Prezinta un deficit de stimulare, de informare, de experienta personala, si de experienta relationala. Copilul are un potential normal care nu este utilizat.

Pentru a revalorifica intreg potentialul copilului surd este nevoie de un indelungat proces de recuperare. Cu cat acest proces de recuperare incepe mai de timpuriu, cu atat intarzierea ce trebuie recuperata este mai mica, si deci progresele mai rapide si mai semnificative. Pentru a compensa deficitul de stimulare, de experienta personala si cel cel informational recuperarea trebuie sa se axeze simultan pe trei directii: biologica, psihica si sociala.

Recuperarea biologica se refera la valorificarea potentialului auditiv ramas intact si la stimularea perceptiei auditive. Protezarea copilului cat mai de timpuriu si educarea acestuia in directia "ascultarii" mediului inconjurator si a interpretarii corecte a sunetelor va conduce la o mai buna orientare a acestuia in spatiu, la acordarea unor semnificatii juste faptelor din jurul lui, intelegerii conceptului de limbaj si stimularea interactionarii cu lumea inconjuratoare. Prin continuarea educatiei auditive este de dorit o stimulare perceptiva