Modul specific in care interactioneaza structura familiala cu realizarea functiilor ei (sexuala si de reproducere, social-psihologica, educationala, economica, recreationala) conduce implicit la conturarea anumitor stiluri de viata familiala sau tipuri de casnicii, in functie de anumite criterii general-definitorii ale vietii de familie: coeziune, stabilitate, tensiune, conflictualitate, capacitate de adaptare, integrare si dezvoltare, acestea determinand climatul socioafectiv al interactiunii maritale (I. Mitrofan, 1989, pp. 49-50).
In acest sens este cunoscuta tipologia maritala a lui F. Kunkel (1947):
- tipul casniciei furtunoase – oscilatii afective cu mare consum tensional, crize care se pot prelungi in timp; frustrarile par a fi resimtite in mai mare masura decat cedarile; aceste cupluri nu au „forta” sa schimbe cursul casniciei fie in sens pozitiv, fie negativ;
- tipul casniciei molatice – „pseudocasnicie”, bazata pe supraaprecieri si cedari menite sa evite crizele dar, practic, pastrand distanta afectiv-cognitiva intre parteneri; unitatea cuplului este iluzorie; fiecare partener „trece greutatile vietii pe umerii celuilalt, fara a le purta raspunderea”;
- tipul casniciei dure – partenerii sunt „partial” angajati in casnicie, printr-un comportament relational reciproc rigid; comunicarea este redusa; partenerii se percep si se valorizeaza ca potentiali „agresori la integritatea celuilalt”, ceea ce ascunde fragilitate interioara si frica de angajare in parteneriat, cu riscul unei modificari a propriei personalitati; conduita relationala rezervata - sunt impotriva duiosiei si intimitatii, mangaierile le par copilaresti; se cunosc foarte putin, casnicia devenind „arena” in care cercul razbunarilor reciproce se repeta la infinit.
O tipologie mai completa a stilurilor vietii conjugale o realizeaza I. F. Cuber (1965, 1971):
- tipul casniciei celor obisnuiti cu conflictele – frecventa conflictelor, rareori ascunse copiilor, dar putin exteriorizate fata de prieteni, rude, vecini; conflictul este oricand potential si atmosfera de tensiune prezenta; cuplul ajunge rar la disolutie, dupa trecerea crizei totul reintrand in normal;
- tipul casniciei devitalizate – relatiile de armonie, comunicare si iubire se devitalizeaza treptat, ajungand sa contrasteze sensibil cu imaginea primilor ani; partenerii petrec mai putin timp impreuna, relatiile sexuale sunt mai putin satisfacatoare, interesele si activitatile sunt mai putin impartite; ii mai leaga inca interesul comun pentru cresterea si educarea copiilor, pentru evolutia profesionala a celuilalt (lipseste, insa, participarea afectiva); perechea devine apatica, fara viata, „un vid dureros”, cu o stare de tensiune latenta; rareori se ajunge la disolutie, ambii parteneri complacandu-se intr-o atmosfera de indiferenta;
- tipul casniciei pasiv-cordiale (binevoitoare) – are multe puncte comune cu tipul casniciei devitalizate, cu deosebirea ca pasivitatea caracterizeaza de la inceput relatia; lipseste tensiunea si conflictualitatea, desi unii admit un reziduum de resentimente si frustrari subtile; angajarea intr-o astfel de relatie se face, de cele mai multe ori, deliberat: persoane ale caror interese vizeaza altceva decat parteneritatea (barbati dedicati carierei, femei dedicate copiilor lor), care fie ca nu vor, fie ca nu pot sa investeasca emotional in relatia barbat-femeie; independenta personala;
- tipul casniciei vitale – relatie empatica, autentica intre parteneri, esentiala pentru viata lor; prezenta partenerului este indispensabila pentru sentimentele de satisfactie pe care le asigura acesta; satisfactia partenerilor unui astfel de cuplu este de a trai unul prin celalalt, nesimtind ca-si pierd in felul acesta identitatea proprie; in anumite situatii ei pot aparea in pozitii de rivalitate/competivitate, conflictualitate chiar, dar numai cand apar dezacorduri pe probleme importante pentru ei si relatia lor (se deosebesc de cei obisnuiti cu conflictele, unde pare sa functioneze regula dupa care nici un conflict nu trebuie rezolvat cu adevarat);
- tipul casniciei bazate pe relatie totala – asemanator relatiei vitale, cu deosebirea ca toate problemele importante ale vietii sunt impartite (exemplul casatoriilor in care sotul, personalitate stiintifica recunoscuta, convietuieste cu sotia sa, care ii este „prietena, sotie si partener”); exista putine zone de tensiune, iar diferentele de opinie s-au rezolvat uneori prin compromis, alteori prin cedarea unuia sau altuia dintre soti, problema principala nefiind „cine are dreptate”,
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
