Psihologia Educațională

1. PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI - disciplină teoretică şi aplicativă

Psihologia educaţiei reprezintă o aplicaţie a psihologiei şi a metodelor acesteia în cadrul studierii proceselor de predare şi învăţare. În principal, psihologia educaţiei se focalizează asupra interacţiunilor dintre particularităţile dezvoltării umane, cogniţie, metodebde instrucţie, măsurare şi evaluare.

Studiile asupra unui proces educativ eficient şi de succes au demonstrat faptul că există o serie de comportamente ale profesorului care sunt asociate cu performanţa educaţională: claritatea lecţiilor, varietatea instrucţională şi metodologică, implicarea într-un management eficient al clasei de elevi, ghidarea şi orientarea elevilor, comunicare şi feed-back educaţional adecvat şi, evident, un nivel ridicat de performanţă al elevilor.

Întrebarea fundamentală la care ar trebui să răspundă psihologia educaţiei este, sau ar

trebui să fie: „Cum învaţă elevii?”. Prin oferirea răspunsului la această întrebare se pot deriva şi soluţii practice pentru a facilita actul educaţional.

În literatura psihologică, domeniul de studiu acoperit de psihologia educaţiei poate fi întâlnit sub diferite denumiri: psihologie şcolară, psihologia educaţiei / educaţională, psihopedagogie, psihologie pedagogică. Indiferent de denumire, toate aceste discipline acoperă acelaşi câmp de studiu.

Psihologa educaţiei a avut o dezvoltare istorică bogată şi spectaculoasă. Începuturile acesteia ca disciplină sunt legate de fundamentarea psihologiei ca ştiinţă de sine stătătoare. Încă de la sfârşitul sec. al XIX-lea, psihologii au fost interesaţi să studieze procesele şcolare şi actorii implicaţi în actul educaţional, să ofere soluţii şi metode pentru a optimiza actul de predare/învăţare. De aceea, această disciplină s-a dezvoltat în timp ca o aplicare a psihologiei generale asupra câmpului educaţional.

În anul 1903 Edward L. Thorndike a publicat prima ediţie a lucrării Psihologia educaţională în care amintea despre specialistul pregătit în domeniul psihologiei educaţionale ca fiind cel care reuşeşte să medieze între ştiinţa psihologiei şi arta educaţiei.

O definiţie a domeniului poate fi cea oferită de către A. Cosmovici (1998):

“Psihologia şcolară (educaţională) studiază din punct de vedere psihologic, procesul instructiv-educativ desfăşurat în şcoală cu scopul de a spori eficienţa acestuia”. Din această perspectivă poate fi evidenţiat şi faptul că Psihologia educaţiei este o disciplină largă, aflată la interacţiunea dintre ştiinţele cognitive, dezvoltarea persoanei, metodele de instrucţie şi educaţie, domeniul evaluării şi măsurării.

Pshologia educaţiei s-a dezvoltat în timp, ca domeniu de sine stătător care are drept menire să-i pregătească pe viitorii profesori pentru sarcinile specifice. Psihologia educaţiei este un domeniu de contact, un domeniu de graniţă, care preia şi valorifică în mod creator rezultate din domenii diverse: psihologie generală, psihologia copilului, psihologie organizaţională, psihologie socială, psihologie cognitivă, sociologia educaţiei, managementul clasei de elevi, consiliere educaţională etc.

Faţă de toate aceste discipline înrudite, psihologia educaţiei se apropie cel mai multde pedagogie (văzută ca ştiinţă a educaţiei). Raporturile dintre cele două discipline sunt deosebit de complexe şi dinamice. Din punctul de vedere al sferei de cuprindere, pedagogia este mai largă, aceasta studiind întregul domeniu al educaţiei şi vizând obiectivele educaţiei intelectuale şi fizice. Pe de altă parte, psihologia educaţiei studiază procesul instructiv şi educativ strict din perspectivă psihologică.

De asemenea, trebuie subliniat faptul că psihologia educaţiei constituie principala

sursă de informaţii pentru pedagogie. Oricare metodă sau procedeu pedagogic, oricare mijloc de învăţământ trebuie, în primul rând, sa fie evaluat şi validat din perspectivă psihologică. Numai astfel există certitudinea eficienţei actului educaţional. La rândul său, pedagogia şi practica educaţională pot fi preţioase surse de informaţii pentru domeniul psihologiei educaţionale. Multitudinea de date şi fapte educaţionale, culese şi interpretate în mod adecvat pot constitui suporturi pentru dezvoltarea teoriei psihologice. În plus, evoluţiile pedagogiei constituie la rândul lor sugestii şi direcţii de cercetare ulterioare pentru psihologia educaţională experimentală.

În analiza domeniului psihologiei educaţiei se poare vorbi despre două aspecte referitoare la importanţa sa.

1. În primul rând, psihologia educaţiei are o importanţă teoretică; dintr-o perspectivă istorică se poate aminti despre o influenţă a psihologiei educaţiei asupra pedagogiei, influenţă manifestată prin preluarea de către pedagogi a metodei experimentale, iniţiate în cadrul cercetărilor desfăşurate în şcoli de către psihologi. Într-un plan mai larg, psihologia educaţională este aceea care influenţează într-o măsură importantă cercetările dar şi interpretările pedagogice asupra actului educaţional.

2. În al doilea rând, trebuie amintită importanţa practică a psihologiei educaţiei care se manifestă continuu în cadrul procesului instructiv-educativ. În această postură, educaţională va încerca să ofere soluţii practice la multitudinea de probleme care apar în cadrul actului educaţional. Şi, nu trebuie uitat un lucru; procesul instructiv educativ este realizat continuu atât în cadre formale cât şi informale, atât de profesori cât şi de părinţi sau comunitate. Pot apărea o serie de dificultăţi şi de obstacole în educarea tinerilor, obstacole cărora psihologia educaţională încearcă să le ofere rezolvări. În acelaşi timp, aceste obstacole oferă preţioase indicii asupra nivelului şi tipului de cunoştinţe de ordin psihologic pe care ar trebui să le deţină un viitor profesor, indiferent de specialitatea acestuia.

- O primă categorie de dificultăţi se referă la evaluarea efectelor reale ale situaţiilor de învăţare şi cunoaşterea cauzelor unor comportamente. Nu trebuie uitat faptul că relaţia dintre metoda pedagogică şi scopul comportamental nu poate fi evaluată în ansamblu. Chiar dacă uneori efectele imediate se apropie de intenţiile educatorului nu poate fi cunoscut cu certitudine efectul pe termen lung, sau efectul asupra comportamentului din exteriorul şcolii.

În acest context se uită prea des faptul că marea majoritate a elevilor petrec în şcoală în medie, 6 ore zilnic. Care este „faţa” elevului în afara şcolii- A reuşit metoda pedagogică să asigure o schimbare constantă, trainică, de durată şi în sensul sugerat de educator- Şi mai departe, chiar dacă sunt validate în timp şi în spaţiu, diversele metode pedagogice potrăspunde diversităţii „infinite” de tipuri de personalitate ale elevilor- Putem fi oare siguri că una sau alta dintre metode nu îngrădeşte o dezvoltare liberă a personalităţii unuia sau altuia dintre copii- Sunt întrebări cărora psihologia educaţională caută să le ofere răspunsuri.