disciplinara sub inraurirea marilor sinteze de psihologie generala si de istorie a gandirii psihologice, efortul teoretico-metodologic era centrat cu precadere pe inventarierea calitatilor aptitudinale ale artistului si pe procesele psihice implicate in mecanismele (psihologice) proprii activitatii creatoare in arta. Au fost obtinute, indiscutabil, observatii si ordonari conceptuale din cele mai utile, cel putin sub raport istoric, concretizat in lucrari de referinta, cum sunt psiholcgiile de inceput ale artei datorate lui Muler-Freienfels (1923-1924) sau, ceva mai tarziu, lui H. Delacroix (1927), al caror rol de deschizatoare de drum este bine motivat de N. Parvu (1977).
Cu privire la procesul de creatie, atentia psihologilor a fost retinuta de particularitatile si rolul perceptiei si reprezentarii, imaginatiei si emotiei in creatie, in cadrul mai larg ai relatiei intuitie-expresie, ca si de functiile specifice ale acestor procese - de plasticizare, anticipare si valorizare. Chiar sub semnul unei atitudini metodologice de transpozitie a sintezelor de psihologie generala intr-o disciplina particulara cum este psihologia artei, procedare care nu a fost ocolita de descriptivism, tezele initiale au ramas certe puncte de referinta.
La jumatatea secolului, orientarea metodologica suporta o semnificativa comutare de accent; cercetatorii se aflau in cautarea metodei obiective in psihologia artei (L.S. Vagotski, 1973; R. Frances, 1979). In consens cu punctele de vedere cele mai autorizate ale esteticienilor, s-a reformulat problema punctului de plecare in cercetare de psihologia artei: a pleca nu de la proces (sau de la personalitate) si nici de la contemplare, ci de la produs (opera). Acest mod de a pune problema n-a reprezentat doar o schimbare formala de accent intre proces, produs si receptare, ci instituire a unei viziuni noi, dinamice si obiective: opera este situata intre un proces inefabil premergator (creatia) si un altul observabil, ulterior (contemplarea); ea este tocmai ,,procesul ajuns la incheiere" (L. Pareyson, 1984), deschizatoare a unui alt proces - receptarea - in afara caruia isi pierde ratiunea finalista, aceea de a se comunica.
De aici nu decurge ca analiza psihologica a procesului de creatie (ca si a personalitatii artistice sau a receptarii) ar fi un demers de arriere-plan. Procesul, de exemplu, este un demers creator numai in masura in care el este considerat ca incheiere reusita constatabila la nivelul operei, deci ca activitate obiectivata intr-o structura al carei atribut inalienabil este valoarea (artistica).
Calea traditionala de abordare a procesului de creatie in arta este aceea a examinarii etapelor creatiei (care subintinde analiza unor mecanisme psihologice specifice). ,,Marginita" la developarea unui spectacol de faze, procese psihice si mecanisme psihice mai mult sau mai putin complexe, aceasta cale nu pare total scutita de riscul descriptivismului, uneori al gratuitatii, daca, centrata exclusiv pe procesualitatea launtrica, ea nu reprezinta mai mult decat o descriere in sine care aplica intr-un caz particular aparatul conceptual al psihologiei generale si nu-si propune ca exigenta majora detectarea problemelor specifice analizei psihologice a activitatii creatoare in arta, in cadrul mai larg al raportului artist-opera-receptare (Neacsu, Marcus, 1981).
Pare-se ca modelul explicativ cel mai elocvent al ,,intoarcerii" asupra creatiei si creatorului il reprezinta conceptia remarcabilului psiholog si estetician Liviu Rusu (1935, editia princeps, in limba franceza; 1989, in limba romana). In fata si in faza viziunilor estetice centrate pe contemplare si a apelului lui E. Husserl de ,,intoarcere la obiectul insusi" (creat, opera), L. Rusu lanseaza provocarea recentrarii pe proces si personalitate. Pentru a se intelege ca prioritatea produsului (operei) nu este respinsa de plano de catre L. Rusu si, deci, ca centrarea preferentiala pe proces si artist nu se autorizeaza de la o tentatie a paradoxului, M. Papahagi (1989) scoate in relief faptul ca interpretarea viziunii psihologului roman implica un cadru conceptual larg: ,,obiectul sau (al esteticii lui Liviu Rusu - n.n.) este existenta umana insasi mediata de eul creator in solidaritate profunda cu ea, este opera insasi) dar numai intrucat este produsul unei activitati creatoare" (p. 8; subl.ns.). L. Rusu isi precizeaza propriul punct de vedere astfel: ,,Estetica, avand in primul plan al preocuparilor problema artei, este evident ca artistul, in calitatea lui de creator al artei, trebuie sa formeze o preocupare esentiala a cercetarii estetice, ceea ce impune analiza procesului dialectic al creatiei" (1976, Comunicare la Congresul International de Estetica, 1972). Fundamentul stiintific al acestui punct de vedere este unul esentialmente psihologic in sensul ca ,,geneza actului creator este identificata cu viata psihica", in dinamica ei.
Fata de explicatiile psihologice si de estetica fenomenologica, de factura descriptiva, sprijinite frecvent pe marturisiri ale artistilor, dar mai putin pe date experimentale, credem ca este posibila o abordare psihologica integratoare a procesului de creatie in perspectiva conduitelor functionale (conduita creatoare), incat studiul de fata isi, propune tocmai examinarea, in complementaritatea lor, a perspectivelor de estetica fenomenologica, psihanalitica, psihoestetica si de teoria conduitelor, avand ca premisa de lucru repunerea in discutie a problemei etapelor procesului de creatie si a criteriului lor metodologic.
2. Problema etapelor si necesitatea unui criteriu metodologic
,,Etapizarea" procesului creator nu este doar o simpla chestiune didactica, ceva analog cu modelul observatiei perceptive care, in cazul unui obiect-stimul de o anumita complexitate, recurge la divizarea acestuia in arii, de la simplu la complex, la analiza ,,separata" a acestora in vederea recompunerii imaginii integrale potrivit unui plan operational. Problema etapizarii procesului de creatie in general are insemnatatea ei particulara din cel putin trei puncte de vedere: numarul etapelor, caracteristicile psihologice (procese, aptitudini, mecanisme) proprii fiecarei etape si identitatea/specificitatea acestora in creatia stiintifica vs.creatia artistica. Cele trei puncte de vedere ar trebui considerate in relatia lor, ceea ce atrage atentia asupra faptului ca optiunea pentru un mod de etapizare si de identificare a aptitudinilor si/sau subproceselor caracteristice unei etape sau alteia, numeric diferite la autori (remarcabili) diferiti, nu este o simpla preferinta personala conjuncturala, tinand, de exemplu, de inclinatia catre spiritul analitic sau sintetic, ci o chestiune de pozitie teoretica si practica exprimand in primul rand nivelul posibilitatilor explicative ale aparatului conceptual al psihologiei in diferite momente si trebuinta de a diferentia, pe fondul unor intelesuri generale, ceea ce este specific procedarii creatoare macar in domeniile fundamentale ale creatiei
- Anzieu, D., Le corps de l'oeuvre. Essai psychanalitique sur le travail createur, Gallimard, Paris, 1981
- Bejat, M., Talent, inteligenta, creativitate, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1971
- Delacroix, H., Psihologie de l'art, Alcan, Paris, 1927
- Doron, C., Prevost, L., Dictionare de psihologie, Editura Humanitas, Bucuresti, 1999
- Druta, Fl., Psihologie si educatie, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1987
- Dufrenne, M., Fenomenologia experientei estetice, vol. I, Editura Meridiane, Bucuresti, 1976
- Frances, R., Psychologie de l'esthetique, PUF, Paris, 1968
- Frances, R., Imberty, M., Art, esthetique et sciences humaines, in: R. Frances, Psychologie de l'art et de l' esthetique, PUF, Paris, 1979, pag. 9-43
- Freud, S., Psihanaliza si arta, Editura TREI, Bucuresti, 1996
- Gavriliu, L., Theodule Ribot, precursor al psihanalizei (Eseu introductiv), in: Th. Ribot, Logica sentimentelor, Editura IRI, Bucuresti, 1996, pag. 9-30
- Gavriliu, L., Fenomenul emotie (Eseu introductiv), in: J.- P. Sartre, Psihologia emotiei, Editura IRI, Bucuresti, 1997, pag. 7-22
- Gibello, B., Representants de choses, representants de mots, representants de transformations, in: "Documents et debats" (Bull. interieur de l'Association Psychanalitique de France), nr. 17, avril. 1980
- Haussman, C.R., Criteria of creativity, in: D. Dutton, M. Krausz (Eds.), The concept of creativity in since and art, M. Nijhoff Publishers, Dodrecht-Boston-Lancaster, 1985, pag. 157-186
- Hubert, Y., Creatifs au quotidian. Outils et methods, Editions Hommes et Perspectives, Paris, 1991
- Ianosi, I., O opera estetica - o estetica a operei (Studiu introductiv), in: T. Vianu, Estetica, EPL, Bucuresti, 1968, pag. V - XCVI
- Ingarden, R., Studii de estetica, Editura Univers, Bucuresti, 1978
- Jacques, J., Hazardul sau stiinta descoperirilor neprevazute, Editura Nemira, Bucuresti, 1993
- Janet, P., L'evolution psychologique de la personnalite, Chahine, Paris, 1929
- Koestler, A., The three domains of creativity, in: D. Dutton, M. Krausz (Eds.),
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
