În sec. V î.e.n., Hippocrat descrie primele noţiuni privind dificultăţile de limbaj, pe care le-a denumit aphonie.
Neuropsihologia este o disciplină de graniţă, care studiază tulburările cognitive produse prin lezarea structurilor cerebrale de diferite etiologii.
Prin structuri cerebrale se înţeleg:
- centrii nervoşi
- circuitele nervoase
Neuropsihologia este o disciplină de graniţă, din care derivă psihologia, neurolingvistica, psihiatria şi explorările paraclinice moderne.
Funcţiile complexe ale creierului uman nu pot fi suplinite de nici o inteligenţă artificială (nu pot fi suplinite emoţiile, sentimentele - circuitul emoţiei umane se suprapune cu circuitul memoriei).
Cele două emisfere cerebrale nu sunt simetrice.
Aria vorbirii se află în creierul stâng, lobul frontal, aria 44.
Creierul stâng fiind sediul centrilor limbajului se numeşte emisfer dominant, major.
Emisfera dreaptă are alte funcţii cognitive.
Dominanţa pentru limbaj şi preferinţa manuală dreaptă sunt genetice
Emisfera stângă este abstractă, mult mai bine organizată, funcţiile cognitive mai concrete.
Emisfera dreaptă - reprezentarea funcţiilor este mult mai difuză - funcţii creative, intuiţia, esteticul
Legătura dintre emisfere este realizată de o formaţiune cerebrală numită corpul calos.
Prin secţionarea lui, rezultă aşa numitul sindrom de disconexiune interemisferică.
Identifici un obiect cu emisfera dreaptă şi o denumeşti cu emisfera stângă.
În creier, căile se încrucişează: o tulburare pe stânga creierului dă naştere unei tulburări de comportament pe partea dreaptă.
Istoric:
În anul 1807, Franz Joszef Gall a întemeiat o disciplină numită FRENOLOGIE.
Frenologia studiază legarea trăsăturilor personalităţii de fizionomie.
Gall a localizat funcţia limbajului în lobii frontali anteriori.
În 1836, Mark Dax enunţă ideea că emisfera stângă conţine centrii limbajului şi o denumeşte emisferă lider.
În anul 1861, Pierre Paul BROCA întemeiază teoria localizaţionistă.
El descrie pierderea limbajului sub denumirea de afemie (pacient mut) şi o leagă de leziunea lobului frontal stâng.
În anul 1864, Trousseau schimbă termenul de afemie în AFAZIE şi acest moment marchează începutul afaziologiei moderne).
În anul 1874, Wernicke formulează noţiunea de AFAZIE SENZORIALĂ (pacientul vorbeşte, dar nu înţelege ce vorbeşte).
În anul 1901, Bejerine face o sistematizare a sindromului afazic, delimitând afaziile senzoriale de cele motorii.
Apare teoria LOCALIZAŢIONISTĂ privind tulburările de limbaj (tulburări de limbaj X).
În anii 1900 apare teoria ASOCIAŢIONISTĂ - Geschwindt, care subliniază că nu numai lezarea centrilor din creier produce tulburarea respectivă, ci şi lezarea circuitelor cerebrale produce aceeaşi tulburare afazică.
Funcţiile corticale elementare (senzitivo - motorii) au localizare fixă în creier.
Funcţiile cognitive: limbajul, praxia (gestualitatea superioară) şi gnoziile (abilitatea de a recunoaşte ce am învăţat) au localizări variabile, cu lateralizare emisferică (sunt integrate numai de creierul stâng sau numai de creierul drept).
La noi în ţară:
în 1921 - Noica; în 1993 - Gh. Marinescu
NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE ALE
SISTEMULUI NERVOS CENTRAL
Cea mai exactă abordare a neuropsihologiei (ştiinţă de graniţă) este din punct de vedere al neurologiei; ea este cea care studiază legătură dintre centru, circuit şi funcţia cognitivă.
Cea mai importantă funcţie cognitivă este limbajul.
Funcţiile cognitive pe care le integrează scoarţa cerebrală sunt complexe:
- localizate în centrii nervoşi identificaţi deja
- localizate în circuite nervoase
Perturbarea unei funcţii cognitive poate apărea datorită unei disfuncţionalităţi la distanţă de centrul lezat (în circuitul nervos).
1) Există 2 zone care ne deosebesc de animale:
- cortexul prefrontal
- zona parieto - temporo - occipitală.
Acestea sunt ariile psihice pe care animalul nu le are.
În cortexul prefrontal: centrul de personalitate şi temperament
În zona parieto - temporo - occipitală: integrează limbajul - comprehensiunea
2) Cele două emisfere cerebrale, deşi par în oglindă din punct de vedere morfologic, sunt total asimetrice în funcţionalitate.
Există o disociaţie schizoidă între cele 2 emisfere.
CREIERUL UMAN:
- creierul mare - TELENCEFAL
- creierul mijlociu - INTERMEDIAR
- creierul mic - CEREBEL
- trunchiul cerebral - MEZENCEFAL
Creierul mare (TELENCEFAL) are 4 lobi:
- frontal - anterior
- occipital - posterior
- parietal
- temporar
Există structuri corticale (scoarţa cerebrală) şi structuri subcorticale (profunde).
Creierul mijlociu (INTERMEDIAR) are o organizare complexă şi conţine în principal căi de conducere nervoasă care merg spre scoarţa cerebrală şi nuclei proprii (ganglioni bazali).
Sub aceste formaţiuni se află despărţite printr-o prelungire a meningelui (dura mater) (TENTORIUM) următoarele formaţiuni:
- creierul mic: CEREBEL
- trunchiul cerebral: MEZENCEFAL - puncte - bulb - ventricol
Aceste formaţiuni aparţin fosei cerebrale posterioare (sunt formaţiuni subtentoriale).
În creier există:
- substanţă cenuşie care conţine nuclei
- substanţă albă care conţine axoni (căi de conducere)
Creierul este învelit de meninge (acestea sunt 3 membrane:
- dura mater - albă, la exterior
- arahnoida - ca o pânză de păianjen hrăneşte creierul
- pia mater - aderentă pe creier
Între meninge există un spaţiu virtual; ele sunt scăldate în lichidul cerebro - spital (cefalo - rahidian).
Bulbul conţine centrii vitali - respiraţia, activitatea inimii.
În continuarea bulbului se află măduva spinării, care are o structură formată din substanţă albă şi substanţă cenuşie.
Baza craniului are mai multe găuri prin care ies formaţiuni nervoase:
- intra nevraxiale - acoperite de meninge
- extra nevraxile - ies din meninge
- periferice - ies din cranii prin găurile craniului
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
