Limbajul uman - care in lumina stiintei contemporane, devine cel mai important mijloc de relatie intre constiinta si realitate obiectiva, instrument al cunoasterii, al creatiilor valorilor cultural-morale si al transformarii naturii - constituie unul dintre cele mai complexe fenomene psihosociale. Ele reprezinta actul fundamental de legitimare a omului si de situare a sa pe scara evolutiei si a progresului materiei vii. Limbajul se realizeaza prin coordonarea unitara a unui complex de sisteme aferente si eferente. Transpus in termenii teoriei informatiei, limbajul este rezultatul activitatii unor organe de coordonare, care receptioneaza din exteriorul organismului o serie de semnale linguale, le descifreaza continutul semantic si, pe baza acestora, elaboreaza semnale verbale, inteligibile.
Insusirea limbajului este o activitate care presupune un efort indelungat din partea individului. Aceasta, pentru ca tehnica de receptionare (limbajul impresiv) si de exprimare (limbajul expresiv) a comunicarii este una din priceperile omenesti cele mai complicate, pentru insusirea careia este nevoie, de multe ori, de un sir intreg de ani. Tinandu-se seama de dificultatea coordonarii miscarilor foarte fine ale aparatului fonoarticulator, un anumit procent al semenilor nostri nu reusesc sa stapaneasca tehnica vorbirii, si de aceea prezinta tulburari de limbaj.
Tulburarile de limbaj se diferentiaza de particularitatile vorbirii individuale, acestea din urma reprezinta variatii in limitele normalului.
Tulburarile de limbaj se diferentiaza de aceste variatii individuale si de particularitatile psihofiziologice de varsta. Enumeram mai jos (dupa M. Gutu, 1975, p. 8-9) cateva dintre caracteristicile lor:
a. Neconcordanta dintre modul de vorbire si varsta vorbitorului. Daca pana la varsta de 4 ani, pronuntarea gresita a unor sunete constituie o manifestare in limitele fiziologice ale normalului, care nu reclama exercitii logopedice speciale, dupa acea varsta deficientele de limbaj sunt de natura defectologica si necesita un tratament logopedic.
b. Caracterul stationar al tulburarilor de limbaj. Imperfectiunile care apar in procesul evolutiei ontogenetice a limbajului si care in jurul varstei de 4 ani se lichideaza de la sine in procesul normal de invatare a vorbirii de catre copii nu prezinta o semnificatie defectologica. Tulburari de limbaj pot fi considerate numai acele deficiente care se mentin dupa varsta de 4 ani si care prezinta tendinte de agravare.
c. Susceptibilitatea marita la complicatii neuro-psihice. Limbajul constituie o punte de legatura si de comunicare intre oameni. Oamenii vorbesc ca sa se inteleaga, si cu cat se exprima mai clar, mai precis, cu atat se inteleg mai bine. O formulare defectuoasa plictiseste, displace si este neinteligibila pentru cei din jur. Persoanele care prezinta tulburari de limbaj pot inregistra complicatii neuropsihice, tulburari de conduita si de personalitate. Acestea pentru ca tulburarile de limbaj, incepand cu cele mai simple, influenteaza negativ intregul comportament uman, datorita, pe de o parte, posibilitatilor reduse de exprimare, iar pe de alta parte, existentei unei anumite temeri si retineri a handicapatilor de limbaj, care ii impiedica sa se desfasoare la nivelul posibilitatilor lor reale.
d. Necesitatea aplicarii unui tratament logopedic. In timp ce particularitatile individuale de limbaj dispar treptat, fara un tratament logopedic, tulburarile de limbaj nu dispar de la sine. De aceea, in functie de natura si specificul fiecarei tulburari de limbaj, sunt absolut necesare exercitii logopedice speciale, pentru prevenirea si corectarea acestora. Cu cat tratamentul logopedic se desfasoara mai de timpuriu si in mediul natural de viata al copiilor, cu atat este mai eficient. Varsta de 4 ani este considerata, in general, ca fiind cea mai indicata pentru realizarea tratamentului logopedic.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
