Istoria Psihologiei

Modelul Brâncuşian în predarea psihologiei

1. Argument

Pentru orice profesor universitar delimitarea, alegerea şi/sau elaborarea unui model explicativ al ştiinţei pe care o predă constituie o sursă de probleme provocări.

Pe această dimensiune a alegerii unui model pentru predarea unor discipline psihologice şi realizarea obiectivelor cognitive şi formative propuse, am căutatun model explicativ, generativ pentru predarea istoriei psihologiei, psihologiei sociale, psihologiei personalităţii, psihologiei vârstelor etc. Deoarece istoria constituirii, afirmării şi devenirii unei discipline ştiinţifice este un complex proces creativ ne-am orientat investigaţia spre aria modelelor explicative ale creativităţii.

Scopul nostru a fost să delimităm un model pentru predarea psihologiei care să fie şi un principiu pentru procesul formării şi managerierii de sine a viitorului psiholog profesionist.

În perioada 1994 – 2000, am experimentat cu profesori şi învăţători din învăţământul preuniversitar, predarea unor obiecte ca: fizica, religia, şi istoria după modelul explicativ al creativităţii elaborat de P. P. Neveanu şi modelul euremelor elaborat de I. Moraru. Iar în învăţământul superior tehnic şi economic am experimentat predarea inventicii şi a psihologiei manageriale după modelul I. Moraru, modelul american al rezolvării creatoare a problemelor al Şcolii de la Buffalo şi modelul Terezei Amabile.

Rezultatele obţinute de colaboratorii noştri şi de noi ne-au permis să evidenţiem avantajele şi limitele fiecărui model şi să ne orientăm către un model sugerat de opera unui artist de geniu, Constantin Brâncuşi – Coloana Infinitului.

2. Conceptele de gândire şi model brâncuşian

Gândirea este un proces psihic definitoriu pentru om şi deşi caracteristicile, funcţiile şi operaţiile sale sunt aceleaşi pentru toţi oamenii, ele se structurează în tipuri şi stiluri diferite de gândire, care îi diferenţiază, afirmă specialiştii (M. Zlate, 1999 ; I. Dumitru, 2000, etc). Psihologii au delimitat mai multe moduri de gândire după criterii diferite. Mielu Zlate (1999), constatând pe de o parte fenomenul de polarizare a concepţiilor cu privire la această capacitate specific umană şi, pe de altă parte, o varietate terminologică în ceea ce priveşte denumirea mecanismului gândirii, şi-a propus să realizeze «o inventariere, o clasificare şi o caracterizare psihologică a unor tipuri mai generale ale gândirii independent de specificul domeniului în care ele sunt utilizate ». El propune (1999, p. 273) o clasificare a modurilor fundamentale ale gândirii după nouă criterii :

1. După orientare (gândire direcţionată şi nedirecţionată)

2. După tipul operaţiilor presupuse (gândire algoritmică şi euristică)

3. După finalitate (gândire reproductivă, productivă şi critică)

4. După sensul de evoluţie (gândire divergentă şi convergentă)

5. După demersurile logice (gândire inductivă, deductivă şi analogică)

6. După modul de desfăşurare (gândire verticală şi laterală)

7. După valoare (gândire pozitivă şi negativă)

8. După corespondenţa cu realitatea (gândire vigilă sau realistă şi onirică)

9. După eficienţă (gândire eficientă şi neeficienta)

Deoarece în ultimul timp specialiştii de psihologie, mai ales practicienii, utilizează conceptele de gândire critică, gândire creativă, gândire laterală şi gândire constructivă cu semnificaţia de gândire constructivă – creativă, noi am propus termenul de gândire brâncuşiană ca o sinteză a acestor termeni.

Întreaga creaţie a sculptorului Constantin Brâncuşi pune în lumină o gândire creativă emergentă, generatoare de produse de maximă originalitate. Între acestea, Coloana fără sfârşit (Coloana Infinitului, Coloana Cerului sau Coloana Pomenirii Eroilor Gorjeni) exprimă concepţia autorului despre om, relaţii dintre generaţii, existenţă, univers, creaţie, demers creator şi nu în ultimă instanţă un model al gândirii creatorului. Astfel înaintea Şcolii de la Buffalo care a elaborat un model pentru rezolvarea creatoare de probleme, C. Brâncuşi oferă un model complex de formă romboidală octoedrică, al cărui prim element e tăiat la jumătate şi creşte parcă din pământ, iar elementul din vârf este tot o jumătate care se deschide către cer lăsând impresia că s-ar putea continua la infinit.

Propunând şi utilizând conceptul de gândire brâncuşiană ne referim la gândirea creatoare, constructiva, emergentă, generatoare de nou, ce unifică forţele telurice cu cele cosmice.

Considerăm modelul Coloanei Infinitului un model explicativ pentru procesul creator şi l-am denumit Model Brâncuşian.

Fiecare ştiinţă în devenirea sa este o coloană infinită ce sprijină cerul progresului umanităţii, iar fiecare om un element la coloana umanităţii.

3. Modelul Brâncuşian în predarea unor discipline de psihologie

Coloana constituirii, afirmării şi devenrii psihologiei ştiinţifice (figura 1) este imaginea abstractă a evoluţiei psihologiei explicite din psihologia implicită, o faţetă a unui model generativ ce redă procesul constituirii psihologiei ştiinţifice ca proces creativ emergent. Structurarea etapelor principale cu faze divergente şi de gândire creativă laterală dar şi ascendentă, ce au ca fundament principalele curente afirmate în psihologie cu avantajele, contribuţiile şi limitele lor am realizat-o având ca ghid lucrări ale specialiştilor străini şi români: V. Pavelcu (1972) "Drama psihologiei"; I. Mânzat (2000) "Istoria Universală a Psihologiei"; P. Petroman (2002) "Afirmarea psihologiei" etc.

În predarea psihologiei după modelul Brâncuşian în afara normelor de didactică specifice elaborării şi susţinerii prelegerilor noi avem în vedere următoarele principii:

a) delimitarea provocărilor – problemă ce a condus la apariţia unor curente şi forţe în psihologie.

b) reliefarea contribuţiilor şi limitelor, curentelor sau creaţiilor individuale ale psihologilor.

c) evidenţierea calităţilor gândirii creative a fondatorilor de teorii, curente, şcoli – a sensibilităţii lor la problemele de natură psihologică, a flexibilităţii în abordarea problemelor, a originalităţii manifestate în construirea şi elaborarea metodelor de abordare şi interpretare a problemelor sau în arhitectonica construcţiei teoretice.