Istoria psihologiei

Obiectul istoriei psihologiei: 1. Psihologia pe altarul cunoasterii: o stiinta cu trecut indepartat si cu o istorie scurta: nevoia de cunoastere a trectului psihologiei; de la suflet la psihic; problema constiintei; mituri si rituri; conceptele epistemologice de "complex", de "paradigma", de "ruptura"; desprinderile necesare pentru constituirea psihologiei moderne; o schita a traseelor de evolutie a cunostintelor despre suflet si psihic; determinism si legitate in psihologie; psihologia in perspectiva viitorului.

1. Psihologia pe "altarul cunoasterii":

"Stiinta cu trecut indepartat dar cu istorie scurta" - in acesti termeni a fost caracterizata stiinta psihologiei la inceput de veac XX de catre Ebbinghaus . De atnci se poate considera ca interesul cunostintelor despre viata sufleteasca, despre cea spirituala si comportament au intrat propriz-zis pe altarul cunpasterii stiintific. Un veritabil pradox. S-ar putea intelege ca ese vorba de un trecut neistoric sau ca trecutul de pana la constituirea propriu-zisa a acestei stiinte ar fi o simpla preistorie. Caci din aceste vremuri preistorice (desene mgice din pesteri, cu profetii inmanate animalelor), destinul psihologiei urmeaza un traseu fragmentat, cu diverse momente dramatice in afirmarea adevarurilor ei, in fond insa cu nimic diferit de cel al celorlalte domenii ale cunoasterii stiintifice.

Psihologia a fost comparata de catre Pavelcu cu viata omului, plina de zbuciumuri, de urcusuri si coborasuri, de impliniri si neimpliniri, de conflicte cu sine si cu alte domenii ale cnoasterii stiintifice, uneori cu deznodamante tragice, dar de cele mai multe ori cu un destin reusit si util societatii. Astfel psihologia rezista si se dezvolta perpetuu. Bunaora, asa cum omul are o biografie sa inconfundabila, la fel si psihologia are propria sa devenire istorica, care inseamna dezvoltarea ei de a lungul anilor. Drumul sinuos de dezvoltare al psihologiei a reprezentat obiect de cercetare pentru numerosi cercetatori. Pavelcu, de exemplu, in lucrare sa ,,Drama Psihologiei" spune ca ,,nu este o simpla metafora cand vorbim despre viata, de biografia unei stiinte, despre stradania si zbuciumul ei, despre caderile si inaltarile, durerile si triunfurile, incordarile si impacarile ei, adica despre ,,drama" pe care o poate trai si o traieste orice om de stiinta. Framantarile dramatice ale omului de stiinta sunt ale stiintei insasi si invers (p. 12).

Pentru intelegerea drumului sinuos al psihologiei a fost de mare utilitate conceptul operativ de "ruptura epistemologica", propus de G. Bachelard in 1934 . Prin acest termen autorul si-a propus sa surprinda unele momente de strapungere si sfaramare revolutionara a unor "complexe de constiinta", proprii fiecarui domeniu de cunoastere stiintifica aparte, proprii fiecarei epoci istorice in parte si sintetizate in termenul de "paradigma". Rezolvarea si depasirea acestar ,,stari de constiinta" se face pe bza posibilitatii erlaborarii unei noi paradigme, solutie pentru depasirea unor perioade de criza anterioare. Paradigmele fiecarei epoci sunt inconfundabile, iar pretentia de a interpreta o etapa istorica anterioara in termenii celei ulterioare corespunde unei grave erori de gandire, din pacate larg raspandite chiar prinre istorici. De aceea interesul psihologilor pentru cunoasterea paradigmelor de interpretare a vietii psihice in fiecare epoca istorica in parte prezinta un interes care depaseste cadrul nemijlocit al psihologiei. Psihologia cladindu-se pe propriile sale paradigme, care reprezinta fiecare in parte cate o mica piatra in trecutul acestei cunoasteri stiintifice, pe care ulterior a putut lua nastere stiinta propriu-zisa a psihologiei, devine expresia unor sinteze profunde indispensabile cunoasterii itregii deveniri naturale si sociale a omului. Aceasta este intarita de modul cum cunostintele despre psihic erau incluse in teoriile filozofice, in cunoasterea stiintifica a respectivelor timpuri, de unde istorii psihologiei trebuie sa le extraga cu multa abilitate. In respectivele teorii cosmologice, mitologice sau religioase, psihologia era o stiinta implicata, una aflata in spatele noilor conceptii, a noilor terminologii despre natura si societate.

2. Nasterea obiectului psihologiei

Termenul de psihologie dateaza din secolul al XVI-lea. Inainte se vorbea doar de o asa-zisa "stiinta a sufletului", pentru care era folosit grecescul "anima" care avea acelasi continut. Aristotel, de exemplu, cu termenul de "anima" spunea ca erau inzestrate toate vietatile, inclusiv plantele. Thales merge chiar mai departe, spunand ca magnetul atrage diversele obiecte pentru ca are in sine un "anima" ... O conceptie panteica inconfundabila proprie celor vremi antice, dar care reapare si astazi in forme mai subtile. Ulterior elementul de "anima" apare ca raportat la fenomenele de constiinta. Omul din acel moment are nu numai de simtire si gandire, dar si putere de intelegere si valorificare a ceea ce reflecta. Stie in ce masura lucrurile depind de el, in ce masura el insusi devine "masura" a lucrurilor reflectate. Iar reflectarea constienta o include si pe cea religioasa, exprimata in forma diverselor credinte.

Paradigma care i-a reunit pe intemeietorii psihologiei si care a dat temei constituirii psihologiei ca stiinta de sine statatoare s-a creat cand ceea ce se reflecta la nivel mental a putut deveni o realitate de constiinta substantiala. Ceea ce era de reflectat din acest moment apare ca ceva palpabil, ca fiind de ceasi natura cu celelalte lucruri materiale. Constiinta putea fi conceputa si imaginata ca fiind formata dintr-o multitudine de elemente psihice, din actiuni..., toate individualizabile, ca fiind traite de fiecare idivid la fel, in intreaga sa provenienta (1); unde fenomenele de constiinta devin accesibile nu doar prin observare interna, ci si pe calea observatiei externe (2).

Psihologia - la punctul de jonctiune dintre filozofie si stiintele naturii

- Istoria despre "suflet" in antichitate, in ev mediu, in capitalism

- In secolul XX soarta psihologiei se joaca la hotarul de despartire dintre stiintele naturii si cele sociale. Obiectul de studiu al acesteia devine comportamentul - categorie ce pate fi asimilata din ambele perspective. Legatura cu filozofia, cu stiintele naturii si cu cele sociale.

- Nevoia de a cunoaste intregul "trecut" al psihologiei - de a reveni la antichitate

- Cateoriile de instinct si inteligenta

3. Nasterea psihologiei corespunde unui loc de intersectie a principalelor conceptii si curente despre psihic - behaviorismul, gestaltismul, reflexologia ...

- Marul discordiei: procesul de invatare. Acelasi proces psihic vazut din trei perspective diferite.

- N. Ach. O. Kulpe s.a. initiatorii metodei instrospectiei - intre 1905-1908.

- Actul de nastere al psihologiei moderne semnat de W. Wundt in 1879 la Leipzig, care infinteaza primul laborator de psihologie, care devine parintele acestei stiinte iar Lepzig-ul o metropola a acestei stiinte. Lucrare precedata de cea a lui G. Fechner 1960 - care face trecerea de la psihofizica la psihofizilogie.

- 1890 W. James la Universitatea Harvard publica primul tratat de psihologie intitulat "Principiile Psihologiei", centrat pe abordarea fenomenelor de constiinta.

- 1890 apare pentru prima data cuvantul test (- proba) - autorul J. M. K. Cattel - se realizeaza determinarea fizionomiei mentale a omului cu ajutorul unro teste mentale.- aplicabil in armata, in industrie

- 1905 medicii francezi A. Binet si T Simon publica o "scara metrica a inteligentei", de testare obiectiva a aptitudinilor. Initiativa trecuta neobservata in Franta, dar dezvoltta in SUA unde degenereaza in testolatrie.

- In anul 1907 V.M Behterev publica "Psihologia obiectiva", o lucrare pe care H. Pieron (1905) o considera un manifest revolutionar: reuseste sa imperecheze acesti doi termeni de "psihologie" si "obiectiva", atunci cand domeniul psihocului era considerat ca fiind cel al obeictivului