Fundamentele psihologiei

1. Psihologia, ca stiinta independenta, s-a constituit relativ tarziu,

,,certificatul ei de nastere" fiind semnat in 1879, prin infiintarea, la

Leipzig, de catre savantul german Wilhelm Wundt, a primului laborator

bazat pe utilizarea metodei experimentale. Pentru prima data,

fenomenele vietii psihice erau scoase din sfera simplelor descrieri si

speculatii filosofice si incluse in programul cercetarii stiintifice

sistematice, aplicandu-li-se operatiile masurarii, cuantificarii si criteriile

obiectivitatii si cauzalitatii.

Foarte curand, insa, aveau sa apara divergente in legatura cu

definirea si circumscrierea obiectului noii stiinte. Desi denumirea

parea sa impuna de la sine identitatea acestui obiect - psihe = psihic,

logos = vorbire, deci: psihologia = stiinta despre psihic, s-a dovedit ca,

in realitate, modul de intelegere a naturii si structurii interne a

psihicului uman nu a fost catusi de putin unitar. Astfel, s-au configurat

trei orientari diferite si in mare masura opuse, si anume:

a) orientarea care reducea psihicul uman la constiinta si care

sustinea ca obiectul psihologiei il reprezinta studiul constiintei

(respectiv, al proceselor psihice constiente);

b) orientarea care sustinea ca elementul esential si determinant al

vietii psihice a omului este inconstientul, acesta trebuind, chipurile, sa

reprezinte principalul domeniu de preocupare al psihologiei

(psihologia abisala sau psihanaliza elaborata de S. Freud);

c) orientarea care sustinea ca adevarata si autentica realitate

psihologica o constituie reactiile externe de raspuns (secretorii si

motorii) la actiunea diversilor stimuli din mediu si, ca atare, obiectul

psihologiei trebuie sa fie studiul comportamentului (behaviorismul,

creat de savantul american J. B. Watson, 1912/1913).

2. In prezent, au fost depasite limitarile si absolutizarile pe care

se bazau orientarile mentionate Astfel, se admite ca sfera notiunii de

,,psihic uman" este mai larga decat sfera notiunii de ,,constiinta", ea

incluzand intr-o relationare de tip sistemic trei componente:

inconstientul, subconstientul si constientul, toate impreuna formand

domeniul de studiu al psihologiei.

Pe de alta parte, planul subiectiv (psihic) intern si planul obiectiv

(comportamental) extern nu se mai rup artificial unul de celalalt si nu

se mai opun ca entitati antagonice ireductibile; dimpotriva, se

recunoaste si se afirma unitatea indisociabila a lor sub egida

principiului unitatii ,,constiinta-activitate".

Finalmente, psihologia se defineste ca stiinta care studiaza, cu

ajutorul unor metode obiective specifice, organizarea psihocomportamentala

sub aspectul determinismului, mecanismelor si legilor

devenirii si functionarii ei, in plan animal si uman, in unitatea

contradictorie a individualului, particularului si generalului, universalului.

Aceasta definitie stabileste, in mod real, sfera de cuprindere a

domeniului si justifica diferentierile si delimitarile existente in

interiorul lui: a) psihologia animala si b) psihologia umana.

Psihologia umana are, la randul ei, o latura generala, care ne

ofera tabloul global al organizarii psihocomportamentale a omului

normal (mediu), facand abstractie de varsta, sex, context sociocultural,

ocupatie (profesie) etc., si o latura particular-diferentiala,

care se centreaza pe studiul si explicarea ipostazelor concrete in care

se poate afla organizarea psihocomportamentala functie de: varsta,

sex, mediu socio-cultural, activitate profesionala, nivel de dezvoltare,

natura deviatiilor si tulburarilor patologice: psihologia genetica si a

dezvoltarii, psihologia varstelor, psihologia scolara, psihologia

muncii, psihologia militara, psihologia creatiei, psihologia artei,

psihologia sportului, psihologia comerciala si economica, psihologia

sociala, psihologia medicala, psihopatologia etc.

1.2. SPECIFICUL CUNOASTERII PSIHOLOGICE.

METODELE PSIHOLOGIEI

1. Specificul cunoasterii psihologice. Modelul traditional al

cunoasterii stiintifice constituit sub autoritatea mecanicii si fizicii

clasice formula cerinta ca orice domeniu, luat ca obiect de studiu, sa

posede proprietati nemijlocit observabile si perceptibile, care sa poata

fi masurate si cuantificate.

Psihicul ca atare este lipsit de asemenea proprietati, el nu are

nici lungime, nici grosime, nici volum, nici greutate, nici miros, nici

gust. Singura dimensiune care se recunostea proceselor si trairilor

psihice era durata; dar, numai pe baza ei, nu era posibila construirea

unui sistem complet de coordonate si masuratori, care sa fie tratabil

matematic.

M. Golu, Fundamentele psihologiei, vol.1, vol.2, Editura FundaNiei

Romania de Maine, Bucuresti, 2004,

2. M. Golu, Fundamentele psihologiei, Compendiu, Editura

FundaNiei Romania de Maine, Bucuresti, 2000.

3. M. Golu, A. Dicu, Introducere in psihologie, Editura StiinNifica,

Bucuresti, 1972.

4. I. Radu si colab., Introducere in psihologia contemporana, Editura

Sincron, Cluj-Napoca, 1991, p.93-304.

5. ATKINSON, RITA si altii (2002), Introducere in psihologie, Ed.

Tehnica, Bucuresti. (selectiv, in funcNie de tematica)

6. COSMOVICI, A. (1996), Psihologie generala, Polirom, Iasi

7. REUCHLIN, M. (1999), Psihologie generala, Ed. StiinNifica,

Bucuresti (selectiv, in funcNie de tematica)

8. 10.ZLATE, M. (2000), Introducere in psihologie, Polirom, Iasi,

Cap. 11, vI, III, IX

9. ZLATE, M. (1999), Psihologia mecanismelor cognitive, Polirom,

Iasi (selectiv. in funcNie de cerinNele programei)

12 ZLATE, M. (2000), Fundamentele psihologiei, Pro-humanitate,

Bucuresti. partea a IV-a, a V-a, a VI-a

13.ZLATE, M. (2002), Eul si personalitatea, Trei, Bucuresti, p.103 -

120