Dinamica grupului

I. GRUPUL ÎN PSIHOLOGIA SOCIALĂ

Cursul îşi propune să prezinte rolul grupului în viaţa socială, în procesul de dezvoltare a persoanei şi în formarea personalului. Vor fi identificate cele mai importante tipuri de grupuri psihosociale: grup mic (restrâns), grup primar - grup secundar (organizaţie), grupare, comunitate, mulţime. În definirea grupurilor vor fi reţinute caracteristicile: talia, unitatea de timp şi spaţiu, interacţiunea membrilor, percepţia apartenenţei, scop comun şi interdependenţa membrilor în atingerea acestui scop. Vom descrie apoi dimensiunile grupului (instrumentală, relaţională şi contextuală) şi funcţiile sale: de integrare socială, de diferenţiere, de schimbare şi de producţie. Două paragrafe sunt dedicate tehnicilor de antrenament grupal (T-group), funcţiei de animare a grupurilor, descrierii tipurilor de animatori. Un ultim paragraf prezintă munca în grupuri.

I.1. CONCEPTUL DE GRUP ÎN PSIHOLOGIA SOCIALĂ

Realitatea socială se prezintă ca un sistem complex de grupuri (mai mari sau mai mici, formale sau informale) care construiesc norme şi valori, distribuie poziţii şi exercită influenţe. Grupul:

– joacă un rol crucial în evoluţia persoanei, constituie cel mai important mijloc de socializare şi integrare socială, contribuie decisiv la transmiterea valorilor unei societăţi;

– oferă individului securitate, dar şi mijloace de afirmare;

– răspunde nevoilor asociative şi de apartenenţă ale fiinţei umane.

În fine, prin dimensiunea sa interactivă, grupul se prezintă ca un mediu şi mijloc de învăţare a unor roluri sociale, formează competenţe de evaluare a altora şi poate contribui la dezvoltarea conştiinţei de sine a membrilor săi.

Termenul grup a fost folosit, pentru prima dată, ca termen tehnic în bele-arte; el vine din italiană (groppo sau gruppo) desemnând mai mulţi indivizi, pictaţi sau sculptaţi, formând un subiect. În franceză – groupe – a pătruns mai târziu, adus de artiştii care au studiat în Italia. Se pare că prima apariţie scrisă a termenului, în limba franceză, este conţinută în traducerea din 1668 a lucrării “De arta graphica” a lui Du Frasnay, de către R. de Piles. El era utilizat aici ca termen de atelier. În literatură, cuvântul a fost folosit, pentru prima oară, de către Molière, într-un text puţin cunoscut, Poème du Val-de-Grâce (1669). În secolul XVIII acest termen desemna deja o reuniune de persoane. La acest sens el a ajuns după ce, la început, a însemnat “nod”, “legătură”, “reuniune”, “ansamblu”, semnificând “coeziune între membri”, “comunicare”. Varianta “rond”, de care a fost apropiat iniţial, a însemnat, tot mai mult, “cerc”, “adunare de egali” (Anzieu, Martin, 1994; De Visscher, 2001). În aceeaşi perioadă el se impune şi în germană şi în engleză (grupe, group). În limba română cuvântul a pătruns târziu, din franceză. Au circulat însă şi alţi termeni, desemnând aproximativ aceeaşi realitate: ceată, trupă, ortăcie, echipă. Ar mai trebui înregistrate sensurile arhaice (hoardă, gintă, sectă) sau semnificaţiile metaforice (Turnul Babel, Curtea Miracolelor, Piaţa Meduzei). Încă de la apariţie, verbul “ a grupa” a însemnat acţiunea de a pune în ansamblu un set de elemente distincte, de a le lega unele de altele, într-o solidaritate mai mult sau mai puţin accentuată.

Ca unitate socială grupul poate fi întâlnit încă în preistoria umanităţii. Constructorii turnului Babel, de exemplu, au fost lipsiţi de ceea ce astăzi numim “spirit de echipă”, iar eşecul ce l-au suferit a arătat importanţa “comunicaţiilor” în grup. Referiri la fenomene colective, la structuri şi transformări, găsim în “Republica” lui Platon şi în “Politica” lui Aristotel. În operele utopiştilor întâlnim interesante comunităţile anarhist-sentimentale care propun schimbări şi proiectează idealuri. Falansterul lui Fourier reprezintă un asemenea model grupal de organizare. Quakerii americani au şi ei un cult religios grupal. În societatea tradiţională românească s-a dezvoltat o instituţie a cooperării, promovând spiritul de întrajutorare prin asociaţii ca obştea ţărănească, claca, ortăcia, vecinătatea sau ceata (Neculau, 1989).

Câteva condiţii istorice şi sociale specifice au facilitat dezvoltarea accelerată a teoriei grupurilor în Statele Unite. Între acestea, organizarea vieţii sociale în Lumea Nouă. În celebra sa lucrare “Democraţia în America” (1864), istoricul francez Alexis de Tocqueville scria: “Am întâlnit în America tipuri de asociaţii despre care mărturisesc că nici nu aveam idee. Americanii de toate vârstele, de toate condiţiile şi de toate conceptele se asociază (s.n.) fără încetare. Ei nu au numai asociaţii comerciale şi industriale la care participă cu toţii, ci încă mii de asociaţii diferite: religioase, morale, importante, neserioase, foarte generale, foarte particulare, imense şi foarte mici ” Condiţiile istorice particulare au determinat, în Statele Unite, aceste orientări spre grup: nevoia de randament, în industrie, a trezit interesul pentru studierea echipelor de muncă; viaţa politică a promovat modelul acţiunii colective; organizarea armatei a relevat importanţa factorilor de coeziune şi eficienţă în grupurile mici.

Teoria grupurilor a pătruns impetuos în ştiinţele sociale pe la mijlocul secolului trecut. Această perioadă a cunoscut un proces rapid de restructurare în organizarea şi stilul vieţii cotidiene, precum şi a sistemului de valori. Schimbările tehnice, economice, demografice au afectat nu numai raporturile dintre oameni şi obiecte (natura muncii şi tipul de unitate social-economică), ci şi relaţiile dintre oameni, ca urmare a urbanizării accelerate şi a dezvoltării mecanismelor tehnico-birocratice. Evoluţia procesului de comunicare (masificarea mass-media, dezvoltarea Internet-ului), precum şi restructurarea formelor tradiţionale de organizare şi de autoritate familială şi profesională, au suscitat găsirea unor noi forme de integrare socială, de amenajare a relaţiilor dintre oameni. Dezvoltarea unor noi modele de solidaritate şi ajutor social au condus la explozia formelor de organizare izvorâte din iniţiative non-guvernamentale, care-şi caută identitatea. Munca în grupuri, ca mijloc de echilibru şi suport psihosocial, a devenit o modalitate de afirmare socială.

Primul palier de analiză pe care ar trebui să-l luăm în consideraţie atunci când studiem grupul este cel de categorie socială, noţiunea cu sfera cea mai largă între cele ce ne interesează aici. Categoriile sociale, crede sociologul american R. Merton (1965) sunt simple agregate, reunind poziţii sociale şi de status, ele presupun interacţiune între membri şi de aceea nu se pot confunda cu grupurile sau colectivităţile. Categoriile, după De Visscher (2001) sunt construcţii mentale, regrupări logice, mecanisme de organizare şi nu au corespondenţă în realitate. Nici masa, publicul sau chiar mulţimea nu pot fi incluse în specia grupurilor datorită lipsei liantului comun. Aceste ansambluri presupun o regrupare datorită comunităţii de gândire şi acţiune, manifestării unei atitudini similare, dar sunt organizări efemere, adesea pentru a “manifesta” sau “demonstra” aderenţa la o idee, polarizare pentru o opţiune, fără a implica şi o interacţiune între membri.