Dezvoltare Umană

Psihologia nu este o singură ştiinţă, ci un sistem de discipline care studiază sistemul psiho-comportamental uman.

Psihologia dezvoltării umane (cu alţi termeni: dezvoltare umană, psihologia developmentală sau psihologia vârstelor) este o ramură a psihologiei care studiază particularităţile psihice ale fiecărei etape de vârstă, în relaţie cu factorii biologici şi sociali care le influenţează.

Această disciplină are două obiective principale:

-

de a descrie modul în care se dezvoltă din punct de vedere psihologic indivizii umani, cum se schimbă ei pe parcursul vieţii;

-

de a explica dezvoltarea punând în evidenţă factorii biologici şi sociali care determină aceste schimbări. (după Seamon şi Kenrick, 1992, p. 378).

Psihologia dezvoltării studiază evoluţia psihicului normal, sănătos. Problemele patologice sunt studiate de alte ramuri ale psihologiei, de ex.:

-

psihopedagogia specială – studiază problemele psihologice şi pedagogice ale persoanelor nevăzătoare, surde, hipoacuzice, retardate mental etc.;

-

psihologia medicală - studiază problemele psihice ale bolnavului somatic;

-

psihopatologia - studiază tulburările activităţii psihice.

Psihologia vârstelor are mai multe subramuri ca de ex. psihologia copilului, adolescentului, adultului, a persoanelor de vârsta a treia (gerontopsihologia), psihologia sugarului, antepreşcolarului etc.

FACTORII DETERMINANŢI AI DEZVOLTĂRII PSIHOSOCIALE

1. Conceptele de ontogeneză, creştere, maturizare

2. Factorul intern care influenţează dezvoltarea psihosocială: ereditatea

3. Factorii externi care influenţează dezvoltarea psihosocială:

a) factorii organici

b) factorii socioculturali

4. Relaţia dintre factorii intern şi externi

1. Conceptele de ontogeneză, creştere, maturizare

Ontogeneza reprezintă dezvoltarea individului din momentul concepţiei până la moarte (DEX). Cuvântul “ontogeneză” provine de la cuvintele greceşti ontos = fiinţă şi genesis = dezvoltare. În ontogeneză individul se dezvoltă din punct de vedere biologic, psihic şi social.

Dezvoltarea fizică este desemnată în general prin termenul de creştere (ex. creştere osoasă, musculară, ponderală etc.).

Termenul „maturizare” are două sensuri.

5

În primul rând maturizarea desemnează procesul de dezvoltare fizică şi psihomotorie din copilărie care se desfăşoară în aceeaşi ordine la toţi copiii, fiind influenţat preponderent de ereditate (A. Gesell, după Seamons şi Kenrick, 1992, p. 380). Ritmul dezvoltării depinde de factorii de mediu, dar ordinea nu se poate schimba.

De exemplu, dezvoltarea locomoţiei se desfăşoară în următoarea ordine: copilul stă pe şezut fiind sprijinit, stă pe şezut singur, stă în picioare sprijinindu-se de obiecte, merge cu ajutorul altei persoane, stă singur în picioare, merge singur (Arcan, Ciumăgeanu, 1980, p. 58).

Dezvoltarea limbajului se produce de asemenea în aceeaşi ordine la toţi copiii: ei emit sunete, silabe, silabe repetate, imită sunete, înţeleg cuvintele auzite frecvent, pronunţă primele cuvinte, asociază două, iar apoi trei cuvinte, formează primele propoziţii.

Tot în acest sens spunem că prin maturizare copilul devine capabil să înveţe scris-cititul. Mediul este necesar pentru însuşirea scris-cititului, dar copilul nu învaţă să scrie până când sistemul nervos nu a atins un anumit grad de maturizare.

În al doilea rând prin maturizare înţelegem dezvoltarea bio-psiho-socială până la vârsta adultă. Etapa în care se atinge nivelul maxim de dezvoltare se numeşte maturitate (din limba latină maturus = copt).

Dintre cele trei aspecte ale dezvoltării (biologic, psihic şi social) în acest curs ne interesează mai ales dezvoltarea psihică şi socială. Vom vorbi doar despre acele aspecte ale dezvoltării biologice care sunt în legătură cu dezvoltarea psiho-socială. Prin dezvoltare psiho-socială înţelegem procesul de formare şi restructurare a proceselor, funcţiilor şi însuşirilor psiho-comportamentale care asigură adaptarea individului la mediu (după Golu, Zlate, Verza, 1993, p. 27).

Dezvoltarea bio-psiho-socială este determinată de doi factori: un factor intern: ereditatea şi un factor extern: mediul.

Asistenta sociala an 2