Abandonul Școlar

Abandonul şcolar se caracterizează prin incetarea frecventarii scolii înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de studii început. De multe ori abandonul se asociază cu delincvenţa juvenilă, cu recurgerea la droguri, cu viaţa de familie dezorganizată. Fenomenul se înregistrează în special la sate şi în comunităţile de rromi,unde copiii sunt folosiţi ca sursă de venit sau văzuti ca indivizi cu responsabilităţi în gospodărie.

Cele doua ipoteze:

1.cu cat familiile pleaca in strainatate pentru a gasi un loc de munca si isi lasa copiii in grija bunicilor cu atat abandonul scolar va creste:

Tot mai multi parinti nu au bani sa si creasca copiii se pleaca in strainatate ,lasandu si copii in grija bunicilor sau altor rude . Cei mai multi dintre acesti copii au intre doi si sase ani, adica exact varsta la care au cea mai mare nevoie de afectivitate din partea parintilor. Nu e greu de imaginat ca multi dintre copiii celor plecati la munca in afara tarii au trecut si trec prin traume emotionale ce pot avea urmari dramatice in evolutia lor psihica.De asemenea, lipsa interesului pentru scoala si pentru preocuparile extrascolare poate fi o consecinta directa a absentei parintilor.

Migrarea parintilor o consecinta directa a privarii copilului de afectivitatea parentala si de supravegherea necesara dezvoltarii normale a acestuia. In conditiile plecarii parintilor pe perioade mai lungi si a ramanerii copiilor in grija unor persoane care nu pot oferi sprijin emotional si educativ in aceeasi masura pe care o acorda parintii,este o consecinta ce poate produce efecte negative in ceea ce priveste sanatatea si dezvoltarea psihica a copilului,implicarea lui in activitatile scolare,comportamente deviante.

2.cu cat familia este dezorganizata si saraca cu atat abandonul scolar in randul tinerilor va creste

Scolile din zonele defavorizate sunt caracterizate de izolare, saracie si lipsa oportunitatilor de succes socio-profesional pentru absolventi. Lipsiti de motivatie, multi dintre elevii claselor gimnaziale renunta in primii ani de studiu, ramanand sa de a o mana de ajutor in gospodariile proprii sau muncind in gospodariile oamenilor mai instariti din sate.Saracia comunitatilor din zonele defavorizate limiteaza posibilitatile parintilor de a oferi copiilor resursele necesare educatiei. Aceasta stare provoaca deseori, exploatarea copiilor prin munca de catre parinti. Tendinta de a considera ca familiile din zonele defavorizate nu valorizeaza pozitiv importanta educatiei este superficiala.

Numărul copiilor care abandonează şcoala creşte de la an la an. Pe durata unui ciclu şcolar de opt ani, din 100 de elevi care intră în clasa I, aproape 20 se pierd pe parcurs, conform datelor Institutului de Ştiinte ale Educaţiei.Fenomenul se înregistrează în special la sate şi în comunităţile de rromi,undecopiii sunt folosiţi ca sursă de venit sau văzuti ca indivizi cu responsabilităţi în gospodărie. Situaţia a început să se înrăutaţească din 2001, când rata abandonului s-adublat brusc, iar de atunci continuat să urce.Î n general cei care abandonează şcoala nu mai sunt reprimiţi ulterior în aceeaşi instituţie educativă şi nu sunt înscrişi într-un program de şcolarizare alternative. Rataabandonului şcolar se stabileşte ca raport procentual între numărul elevilor înscrişi şinumărul absolvenţilor. Dacă până în anul 1990 în România nu s-a vorbit despre abandon şcolar sau neşcolarizare, sistemul neacceptând eşecul şcolar ca pe o realitate, nu acelaşi

lucru s-a întâmplat după căderea sistemului comunist. Din păcate această problemă nu a

constituit o prioritate după 1990.

Abandonul şcolar crează condiţiile eşecului integrării sociale, în sensul că reduce

semnificativ şansele autorealizării în domeniile de activitate legitime. Eşecul în a-şi

realiza o educaţie şcolară completă se asociază cu perspectivele ocupaţionale şi

economice limitate, detaşarea de valorile societăţii şi de instituţiile ei şi cu o scadere a Situatia privind parasirea timpurie a scolii de catre tinerii cu varsta intre 18 si

24 de ani este insa cu adevarat foarte proasta daca ne raportam la tarile care au devenit in

ultimul timp membre in Uniunea Europeana, tara noastra avand cel mai ridicat procent.

In ultimii noua ani, situatia se prezinta astfel: - 19,7% in 1997 - 19,1% in 1998 - 21,5% in

1999 - 22,3% in 2000 - 21,3% in 2001 - 23,2% in 2002 si 2003 - 23,6% in 2004 - 20,8%

in 2005. Comparativ cu celelalte tari, in perioada 2002-2005 Romania a avut cea mai

ridicata rata de parasire timpurie a studiilor, clasandu-ne in top si fiind cu mai mult de 5%

fata de media europeana, care in perioada 2002-2005 a avut urmatoarele valori: 16,4% in

2002, 15,9% in 2003, 15,1% in 2004 si 14,9% in 2005. Dintre cele zece tari (Cehia,

Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, Bulgaria si Romania)

incluse in situatia comparativa, slovenii, slovacii si cehii au cea mai mica rata de parasire,

in jur de 5-6%, foarte apropiati de noi, deci cu aceleasi procente ridicate fiind si bulgarii

(20% in 2005).

Abandonul scolar este in Romania o problema sociala din ce in ce mai grava si mai

des intalnita. De la an la an rata abandonului scolar creste simtitor si la acest fenomen se

ajunge din cauza mirajului occidentului ce atrage tinerii spre un castig mai substantial

decat cel pe care ar putea sa il castige in tara daca ar ramane sa isi continuie studiile pana la cel mai inalt nivel.

venitului personal de-a lungul întregii vieţi

Cauzele abandonului scolar:

1.Cultura de origine a elevilor – cercetarile din domeniul educational au relevat faptul ca mediul socio-cultural de provenienta al elevilor este una dintre cele mai importante variabile in reusita sau esecul scolar si profesional al elevului. Este foarte importanta atitudinea familiei in raport cu scoala. Cunoasterea acestora atitudini si identificarea surselor de posibile tensiuni sau blocaje manifestate in raport cu carierea scolara a tinerilor constituie un factor important in prevenirea abandonurilor. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie sau etnie diferită faţă de restul copiilor.