Teoria Educației

Abordari ale conceptului "personalitate"

Unul dintre conceptele cele mai importante si mai controversate ale psihologiei si stiintelor educatiei este conceptul de personalitate. La originea diversitatii orientarilor si curentelor psihologice si pedagogice cu privire la modul de definire a personalitatii se afla, in majoritatea cazurilor, atat caracterul mediat al oricarei abordari teoretice a acesteia cat si complexitatea fenomenului anterior mentionat.

Pedagogia ca stiinta a educatiei si implicit a modalitatilor de transformare in sens pozitiv si pe termen lung a personalitatii umane este direct implicata si interesata in intelegerea cat mai exacta a conceptului "personalitate" si a factorilor care guverneaza structura si dinamica acestuia.

Analiza de continut a definitiilor idealului educational promovate in diverse tari si sisteme de invatamant evidentiaza faptul ca, aproape fara exceptie, modul de concepere al acestuia se structureaza in jurul conceptului de personalitate. Altfel spus, idealul educational exprima tipul de personalitate solicitat de conditiile sociale ale unei etape istorice si pe care educatia urmeaza sa-l formeze in procesul desfasurarii ei. Prin intermediul idealului educational societatea isi proiecteaza propriile sale aspiratii in legatura cu achizitiile fundamentale ale membrilor sai, pe care educatia urmeaza sa le realizeze.

Spre exemplu, la nivelul scolii romanesti se afirma ca idealul educational urmareste desavarsirea si valorificarea plenara a potentialului subiectului uman in vederea formarii unei personalitati armonioase si creatoare, capabila de o integrare optima in societate si apta sa faca fata cu succes cerintelor de orice natura ale societatii.

Centrarea prin excelenta a actiunii educationale asupra dezvoltarii, cu diverse finalitati, a personalitatii umane face astfel necesara o cat mai buna intelegere si operationalizare a acestui concept.

Din punct de vedere etimologic, conceptul de personalitate provine din latinescul "persona" care se referea la masca pe care actorii o purtau in reprezentatiile lor teatrale. Analizand conceptul de personalitate in contextul lumii antice, Guilford sesizeaza in scrierile lui Cicero patru sensuri principale ale acestui termen:

a. personalitatea se referea la un set de calitati si insusiri personale, de factura psihica si fizica, ce definesc individualizeaza si exprima persoana asa cum este ea in realitate;

b. personalitatea era considerata in sensul sau etimologic de masca, respectiv de modalitate a persoanei de a se infatisa altora, de a prezenta deliberat o imagine de sine care nu se suprapune decat in mica masura sau deloc cu realitatea;

c. personalitatea era identificata cu rolul social, politic sau economic deosebit al unei anumite persoane, existand in acest context o anumita juxtapunere cu conceptul de "personaj de exceptie" intr-un anumit domeniu;

d. personalitatea avea ca referential mai ales un ansamblu de calitati de ordin etic (onestitate, demnitate, sobrietate) prin intermediul carora persoana respectiva se impunea in planul valorilor morale; (Guilford, J.P., 1985).

Fiinta umana exista deci nu doar ca individualitate biologica ci si ca realitate de factura psihologica, dispunand de o structura si de o organizare proprie, fapt ce-i confera acesteia atributul identitatii personale si irepetabilitatii.

Definitiile si acceptiunile acordate conceptului de personalitate cunosc si in zilele noastre o varietate uimitoare de sensuri. Stiinta contemporana, in ciuda marilor progrese inregistrate, nu a ajuns nici ea pana la ora actuala la o explicatie unitara cu privire la personalitatea umana, la structura si dinamica acesteia. Explicatia acestei stari de fapt se afla in constatarea ca persoana umana este probabil unul dintre cele mai elaborate si complexe fenomene din intregul univers cunoscut.

Astfel exista definitii marcate de psihologia asociationista care considera personalitatea ca o simpla suma de elemente unitare, unele innascute (instincte, pulsiuni, dorinte) iar altele dobandite prin intermediul experientei personale si al interactiunilor cu factorii de mediu.

Acestei perspective i se adauga definitiile de factura integrativa si ierarhica ce acrediteaza ideea de organizare pe principiul subordonarii a factorilor constitutivi ai personalitatii, rezultand astfel o structura dinamic organizata.

Nu mai putin interesante si argumentate sunt teoriile care pornesc in definirea personalitatii de la relatia om-mediu afirmand ca aceasta este constituita din structuri si scheme psihice ce controleaza adaptarea individului la mediul sau.

In acceptiunea majoritatii specialistilor contemporani personalitatea este rezultatul interactiunii tuturor proceselor psihice si se refera la organizarea dinamica a unor aspecte de factura cognitiva, afectiv-motivationala si comportamentala intr-o structura bio-psiho-socio-culturala de o inalta complexitate, organizare si specificitate, structura dotata cu capacitatea de autoreglaj.

Perspectiva teoretica cu cea mai larga sustinere este astfel cea structural-interactionista care considera ca principalele componente psihologice ale personalitatii umane, componente aflate intr-o complexa relatie de determinare reciproca, sunt: temperamentul, caracterul si aptitudinile.

Temperamentul reprezinta latura dinamico-energetica a personalitatii si este cea mai usor constatabila dimensiune a acesteia. Diferentele de ordin temperamental rezulta din anumite particularitati ale activitatii nervoase superioare, respectiv forta (determinata de substantele constitutive ale neuronului), mobilitatea (reprezentata de viteza cu care se consuma si regenereaza respectivele substante functionale) si echilibrul (exprimand repartitia egala sau inegala a fortei intre cele doua procese nervoase de baza: excitatia si inhibitia). Combinarea particulara a acestora conduce la aparitia celor patru tipuri temperamentale de baza: sangvinic (puternic, echilibrat, mobil), coleric (puternic, neechilibrat mobil), flegmatic (puternic, echilibrat, inert) si melancolic (slab, inert, neechilibrat). Temperamentul, desi suporta influentele celorlalte componente ale personalitatii este determinat predominat de catre componenta ereditara.

Caracterul reprezinta latura relational-valorica a personalitatii si exprima modul de a fi al subiectului uman, respectiv modul particular si relativ constant de raportare a acestuia la diferitele aspecte ale realitatii: atitudinea fata de sine, atitudinea fata de ceilalti, atitudinea fata de activitate, valori si societate. Caracterul se constituie si se formeaza mai ales ca urmare a actiunii factorilor de mediu.

Aptitudinile exprima latura instrumental-operationala si executiva a personalitatii fiind sisteme operationale superior dezvoltate care faciliteaza obtinerea de performante de nivel mediu si supra-mediu in activitate. Facem in acest context precizarea ca aptitudinile sunt conditionate atat de dotarea nativa a persoanei cat si de modelarea acesteia prin intermediul exercitiului si activitatii de invatare.

Analizand definitiile acordate personalitatii ca si constructie teoretica, Perron (cf. Dafinoiu, I., 1999) evidentiaza existenta a trei caracteristici generale ale acesteia: globalitatea, coerenta si persistenta.

Globalitatea se refera la faptul ca personalitatea inglobeaza un set de caracteristici ce permit descrierea persoanei si individualizarea acesteia in contextul mai larg al existentei celorlalti. Personalitatea, prin intermediul operationalizarii componentelor sale, (in special temperament, caracter, aptitudini) este astfel in masura sa ofere posibilitatea descrierii si intelegerii aspectelor psiho-comportamentale ce ofera fiintei umane atributele unicitatii si irepetabilitatii.

Allport, G., (1981) Structura si dezvoltarea personalitatii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Antonesei, L., (1996), Paideia. Fundamentele culturale ale educatiei, Editura Polirom, Iasi.

Bee, H., (1989) The Developing Child, Harper Collins Publishers, New York.

Benga, O., Miclea, M., (2001) Development and cognition, Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca.

Birch A., (2000) Psihologia dezvoltarii, Editura Tehnica, Bucuresti.

Birzea, C., (1998) Arta si stiinta educatiei, Editura Didactica si Pedagogica R.A., Bucuresti.

Calin, M., (1996) Teoria educatiei. Fundamentarea epistemologica si metodologica a actiunii educative, Editura ALL, Bucuresti.

Charbonnel, N., (1988) Pour une critique de la raison educative, Peter Lang, Berna.

Chis, V., (2001) Activitatea profesorului intre curriculum si evaluare, Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca.

Cucos, C., (1996) Pedagogie, Editura Polirom, Iasi.

Dafinoiu, I., (1999) Personalitatea elevilor. Temperamentul si caracterul, in volumul Psihologie scolara, coord. Cosmovici A., Iacob, L., Editura Polirom, Iasi.

Dartu, C., (1998) Personalitatea intre schimbare si stabilitate, in volumul Psihosociologia schimbarii, coord. Neculau, A., Ferreol, G., Editura Polirom, Iasi.

Dewey, J., (1972) Democratie si educatie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Doron, R., Parot, F., (1999) Dictionar de psihologie, Editura Humanitas, Bucuresti.

Duta, F., (1997) Psihologie si educatie, Editura Didactica si Pedagogica R.A., Bucuresti.

Garrido, J.L.G., (1995) Fundamente ale educatiei comparate, Editura Didactica si Pedagogica R.A., Bucuresti.

Guilford, J.P., (1985) Personality, Mc. Graw-Hill, New York.

Hameline, D., (1976) Pedagogie. Le statut de la pedagogie; in Encyclopaedia Universalis, vol. 12, Paris.

Hameline, D., (1999), in Dictionar de psihologie, p.270, Editura Humanitas, Bucuresti.

Havarneanu, C., (2001) Cunoasterea psihologica a persoanei, Editura polirom, Iasi.

Herbart, J.H., (1976) Prelegeri pedagogice, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Iacob, L., (1999) Repere psihogenetice. Caracterizarea varstelor scolare, in volumul Psihologie scolara, coord. Cosmovici A., Iacob, L., Editura Polirom, Iasi.

Ilut, P., (1997) Abordarea calitativa a socio-umanului, Editura Polirom, Iasi.

Ioan, P., (1995) Educatie si creatie in perspectiva unei logici situationale, Editura Didactica si Pedagogica R.A., Bucuresti.

Ionescu, M., (2001) Demersuri creative in predare si invatare, Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca.

Ionescu, M., Chis, V., (2001), Pedagogie. Suporturi pentru formarea profesorilor, Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca.

Jacob, Fr., (1972) Logica viului, Editura Enciclopedica Romana, Bucuresti.

Joita, E., (1999) Pedagogia Stiinta integrativa a educatiei, Editura Polirom, Iasi.

Kant, I., (1992) Tratat de pedagogie. Religia in limitele ratiunii, Editura Agora, Iasi.

Lerner, R.M., (1986) Concepts and Theories of Human Development, Random House, New York.

Malim, T., Birch, A., Wadeley, A., (1999) Perspective in psihologie, Editura Tehnica, Bucuresti.

Mohan, Gh., Neacsu, P., (1992) Teorii, legi, ipoteze si conceptii in biologie, Editura "Scaiul", Bucuresti.

Monteil, J-M., (1997) Educatie si formare, Editura Polirom, Iasi.

Orford, J., (1998) Psihologia comunitatii.Teorie si practica, Editura Oscar Print, Bucuresti.

Paun, E., (1999) Scoala - abordare sociopedagogica, p.75, Editura Polirom, Iasi.

Pieron, H., (1951) Vocabulaire de la psychologie, PUF, Paris.

Planchard, E., (1992) Pedagogie scolara contemporana, p.135, Editura Didactica si Pedagogica R.A., Bucuresti.

Radkowski de, G.H., (2000) Antropologie generala, Editura Amarcord, Timisoara.

Reboul, O., (1989) La philosophie de l'education, p.14, PUF, Paris.

Schaub, H., Zencke, G.K., (2001) Dictionar de pedagogie, Editura Polirom, Iasi.

Stan, C., (2001) Educatia. Sistemul stiintelor despre educatie, in volumul Pedagogie. Suporturi pentru pregatirea profesorilor, coord. Ionescu, M., Chis, V., Editura Presa Universitara Clujeana.

Suchodolski, B., (1970) Pedagogia si marile curente filosofice, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Super, C.M., Harkeness, S., (1986) The developmental niche: a conceptualization of the interface of child and culture, in International Journal of Behavioral Development, no.9, p. 545-569.

Todoran, D. (coord.), (1982) Probleme fundamentale ale pedagogiei. Sinteze de pedagogie contemporana, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Ursu-Oancea, G., (1998) Ereditatea si mediul in formarea personalitatii, Editura All Educational, Bucuresti.

Vaideanu, G., (1988) Educatia la frontiera dintre milenii, Editura Politica, Bucuresti.

Vlasceanu, L., (1979) Decizie si inovatie in invatamant, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Wright, G.H. von, (1995) Explicatie si intelegere, Editura Humanitas, Bucuresti.

Xypas, C., (1985) Pedagogie et sciences de l'education. Statut epistemologique et definition, in revue de l'enseignement philosophique, vol. 35, nr. 5, p. 1-29.

Kohlberg, L. (1984). Essays in moral development: Vol. 2. New York: Harper & Row.

Kohlberg, L. (1990). Which postformallevels are stages? In M. Com?mons, C. Armon, L. KohI berg, F. Richards, T.