Pedagogie generală

I. Didactica si procesul de invatamant:

I.1. Delimitari conceptuale;

I.2. Procesul de invatamint ca obiect de studiu al didacticii

I.1. Delimitari conceptuale

Termenul didactica isi are originea in verbul grecesc didaskein, adica a-i invata pe altii (a preda, a propune spre invatare), cu corespondentul enseigner in limba franceza si respectiv to teach in engleza.

Ca termen al limbajului pedagogic el apare abia in secolul al XVII-lea (1621) cand invatatul Elias Bodinus il includea in titlul lucrarii Didactica sive ars docendi (Barsanescu, 1935). A fost definitiv consacrat de catre Jan Amos Komensky (Comenius) in a sa Didactica Magna, publicata in 1657.

Cum se constata din titlul dat de Bodinus si dupa definitia pe care i-o dadea Komensky, termenul a avut ca prima acceptiune pedagogica pe accea de arta. Komensky o considera "arta de a-i invata pe toti toate". Observatiile si reflectia pedagogilor de mai tarziu (deci dupa Komensky) limitau domeniul didacticii la indrumarea procesului de invatamant; deci ea sa fie ghidul sau stiinta invatamantului, cum se exprima Herbart (Ibidem).

Dar nici ajunsa la acest punct, definirea didacticii nu a capatat aceeasi acceptiune pentru toti pedagogii. Toate aceste relative divergente privitoare la obiectul didacticii au fost treptat depasite, ca azi ea sa fie acceptata pretutindeni ca teorie care fondeaza stiintific procesul de invatamant, cu cele doua aspecte constitutive ale sale: predare, pe de o parte, asimilare, pe de alta parte. Fiecare autor formuleaza aceasta idee in felul sau, ca de pilda: stiinta care "studiaza procesul insusirii de catre elevi a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor, caracterul educativ al procesului de invatamant, sarcinile si continutul invatamantului, precum si principiile, metodele si formele de organizare a invatamantului" (Dancsuly, Chircev, Manolache, coord, 1964, p. 88); stiinta care studiaza "procesul de invatamant prin prisma relatiei dintre predare si invatare, dintre conduitele pedagogice ale subiectului actiunii (profesorii) si modalitatile de raspuns ale obiectului ei (elevii), in vederea asigurarii unei armonii intre ele" (I. Nicola, 1994, p. 129); stiinta sau "teorie a predarii si invatarii in toate formele si pe toate treptele invatamantului; stiinta a educatiei prin invatamant; teoria procesului de predare si invatare" (I. Cerghit, L. Vlasceanu, coord, 1988, p.101); in fine, niste definitii concise si tehnice ale didacticii, ca "parte a pedagogiei care studiaza problemele pe care le ridica proiectarea, organizarea si metodologia procesului de invatamant" (M. Ionescu, I. Radu, coord, 1995), sau: "Didactica este studiul stiintific al organizarii situatiilor de invatare pe care le traieste cel care se educa (le s'eduquant)" (M. Lavalle, 1973).

Concluzionam astfel ca, didactica isi axeaza preocuparile pe indrumarea predarii si invatarii sistematice, acestea alcatuind la un loc procesul de invatamant. Ea nu are caracter limitativ, in ce priveste laturile de educatie carora li se adreseaza, vizandu-le pe toate in masura egala; fiindca toate presupun o parte de predare-invatare, iar aceasta din urma implica respectarea unor anume norme elaborate stiintific.