Fundamentele Pedagogiei

Previzualizare curs:

Extras din curs:

Tema 1

Statutul epistemologic al pedagogiei

Concepte cheie: pedagogie, ştiinţe ale educaţiei, obiect de studiu, educaţie, metodologie de cercetare specifică, normativitate specifică, limbaj specific

Repere teoretice

Pedagogia este ştiinţa ce studiază teoria şi practica educaţiei.

Etimologie:

gr. pais –paidos - copil

gr. agogé – a conduce

gr. paidagogus – sclavul care conducea copilul spre/ la şcoală

gr. Paideia – copilărie, educaţie, cultură.

- Saltul de la educaţia copilului – la educaţia permanentă (pe tot parcursul vieţii) – „Ştiinţă a educaţiei pentru toţi”.

- Pedagogia este definită şi ca o ştiinţă a culturii. (conţinuturile educaţiei înseamnă cultură) (L. Antonesei)

- Trecerea de la pedagogie, ca ştiinţă a educaţiei, la sistemul ştiinţelor educaţiei

Specificul de ştiinţă cu statut epistemic

distinct este susţinut de o serie de caracteristici:

• obiect de studiu propriu

• metodologie de cercetare/ investigare specifică

• normativitate specifică (axiome, legităţi, principii, reguli pedagogice)

• limbaj propriu/ specific

Pedagogia încearcă să răspundă unor întrebări cu privire la educaţie:

• Ce este educaţia?

• Care sunt rolurile/sarcinile sale?

• Care sunt factorii educaţiei?

• Ce caracteristici prezintă educaţia?

• Care sunt formele acesteia?

• De ce laturi/ dimensiuni/conţinuturi dispune?

• Cum poate educaţia răspunde marilor probleme ale lumii contemporane?

• Care sunt finalităţile acţiunii educaţionale?

• Ce metode, procedee, m ijloace, activităţi de învăţare pot fi antrenate în atingerea finalităţilor?

• Cum se stabilesc criteriile de evaluare?

• Ce este inovarea în educaţie?

• Care sunt direcţiile de evoluţie în educaţie?

• Cu va funcţiona educaţia, respectiv şcoala viitorului?

etc.

Ipostaze ale ştiinţei educaţiei ( Cezar Bîrzea - Arta şi ştiinţa educaţiei):

• ştiinţă quasi – experienţială

• ştiinţă a acţiunii

• ştiinţă constructivistă

• ştiinţă consensuală

• ştiinţă critică

Dar realitatea educaţională este abordată diversificat, inter-, pluri-, transdisciplinar, realizându-se astfel o trecere de la pedagogie la sistemul ştiinţelor pedagogice reprezentat de totalitatea disciplinelor care studiază problematica educaţiei în diverse contexte şi manifestări.

Ştiinţele pedagogice fundamentale apar ca domenii ale pedagogiei generale

(Vezi S. Cristea, 2010)

Ştiinţele pedagogice fundamentale

Obiect de studiu

Teoria generală a educaţiei Educaţia

Teoria generală a instruirii Instruirea

Teoria generală a curriculumului Proiectarea educaţiei/ instruirii

Teoria generală a cercetării pedagogice Analiza metodelor de investigare şi inovare a educaţiei

În viziune postmodernă, pedagogia este privită ca o ştiinţă integrativă, de sinteză.

„Arta educaţiei este cel mai mare bun al omului. ”

( Xenofon, Apologia lui Socrate)

PEDAGOGIA

DEFINIŢIE: Pedagogia este definită ca ştiinţă ce are ca obiect de studiu fenomenul educaţional explicat şi interpretat printr-o metodologie specifică de cercetare şi organizat conform unei normativităţi specifice (legi, principii, norme, reguli în educaţie).

Deşi etimologic termenul face trimitere la educaţia copilului (gr. pais - paidos – copil, gr. agogé - conducere, îndrumare), pedagogia abordează educaţia dincolo de graniţele copilăriei, extinzându-se la întreaga existenţă umană, deci asupra tuturor vârstelor, integrând şi articulând un sumum al reflecţiilor şi al rezultatelor cercetărilor ştiinţifice asupra fenomenului educaţional; altfel spus, este o ştiinţă a educaţiei( pentru toate vârstele).

De altfel, specialiştii în epistemologia educaţiei pun în evidenţă pluralitatea, complexitatea şi globalitatea aspectelor educaţiei care pot fi abordate într-o manieră interdisciplinară prin „ştiinţa educaţiei”(azi se preferă din ce în ce mai mult singularul în locul expresiei „ştiinţe ale educaţiei”), care rămâne deschisă la noi provocări, argumente, interpretări, teze şi modele.

La noi, termenul de pedagogie se regăseşte pentru prima dată în titlul scrierii lui Iosif Moesiodax – Tratat despre educaţia copiilor sau Pedagogia care este descrisă ca „o metodă ce îndrumează moravurile copiilor spre virtuţi şi care le pregăteşte sufletul spre dragostea faţă de însuşirea învăţăturilor” (I. Moesiodax, 1974, p. 23).

Alte definiţii:

Conform, autorului Sorin Cristea:

Pedagogia este ştiinţa care are ca obiect de studiu specific educaţia, explicată şi interpretată printr-o metodologie specifică. În contextul expansiunii ştiinţelor educaţiei, pedagogia este considerată ştiinţă de bază a educaţiei cu “caracter normativ care elaborează teorii, modele şi principii necesare pentru armonizarea situaţiei pedagogice.” (Dictionnaire actuel de l education, 1993, p. 961)

Pedagogia este o ştiinţă socioumană specializată în studiul educaţiei pe baza unei metodologii şi a unei normativităţi specifice.

(Sorin Cristea – Fundamentele pedagogiei, 2010, p. 24)

“Pedagogia se poate defini succint ca ştiinţă a educaţiei. Din punct de vedere etimologic, termenul pedagogia derivă din cuvântul grecesc paidagogia – de la pais, paidos = copil şi agogé= acţiunea de a conduce semnificând, în sensul propriu al cuvântului, conducerea copilului, creşterea acestuia sub aspect practic, concret.

Pedagogia este ştiinţa care studiază fenomenul educaţional, cu toate implicaţiile sale asupra formării personalităţii umane în vederea integrării sale active în viaţa socială.”

(I. Nicola, Tratat de pedagogie, 2008)

Pedagogia este ştiinţa care propune un „ansamblu de referinţe şi de demersuri” teoretice şi metodice capabile să clarifice educaţia şi să proiecteze „un program de acţiune”.

(Dicţionnaire encyclopédique de l’ education et de la formation, 1994, pp. 892-893)

Rolul şi sarcinile pedagogiei:

Specialiştii susţin că pedagogia studiază:

- dimensiune generală şi profundă a educaţiei (S. Cristea, 2006, p.9, )

- esenţa şi trăsăturile educaţiei,

- scopul şi sarcinile educaţiei

- valoarea şi limitele ei

- conţinutul, metodele, formele de desfăşurare a activităţilor educative

- principiile care coordonează actul educativ etc. (vezi şi I. Nicola, 2008)

„ Specific pedagogiei este faptul că ea priveşte educaţia în perspectivă axiologică (valorică). Ea nu se rezumă numai la a explica fenomenul educativ, ci ţinteşte la îmbunătăţirea şi perfecţionarea acestuia.” (idem)

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Fundamentele Pedagogiei.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
91 pagini
Imagini extrase:
91 imagini
Nr cuvinte:
28 097 cuvinte
Nr caractere:
158 970 caractere
Marime:
1021.21KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Pedagogie
Predat:
la facultate
Materie:
Pedagogie
Profesorului:
Jeder Daniela
Sus!