Finalitatile educației

Finalitatile pedagogice reprezinta orientarile asumate la nivel de politica a educatiei in vederea realizarii activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane conform anumitor valori angajate in proiectarea sistemului si a procesului de invatamant.

Conceptul de finalitate pedagogica defineste caracterul teleologic si axiologic al activitatii de educatie.

Caracterul teleologic al educatiei evidentiaza importanta studierii finalitatii activitatii umane Ateleologie = studiul finalitatilor, in limba greaca: telos = scop, logos = studiu). Explicarea realitatii printr-o "judecata teleologica da sens partilor plecand de la un intreg", care angajeaza "functionalitatea generala a organismului". Ea este specifica activitatii umane, fiind opusa "explicatiei cauzale", care intervine in cazul fenomenelor naturii. (Dictionnaire de la philosophie, , .).

Caracterul teleologic al educatiei evidentiaza diferenta fundamentala existenta intre finalitatea intentionala , proprie activitatii umane si finalitatea materiala, specifica naturii, care intervine spontan, fara constiinta unor scopuri declarate, recunoscute si urmarite in mod explicit.

Finalitatea intentionala solicita educatiei un demers stiintific de tip comprehensiv, care implica intelegerea problemelor globale ale domeniului si interpretarea flexibila a acestora in diferite contexte pedagogice. Acest demers, propriu stiintelor socio-umane, este deosebit de demersul explicativ, reductionist, aplicabil, de regula, in analiza fenomenelor naturii ( Dimitriu, E, in Probleme fundamentale ale educatiei -coordonator Todoran, Dimitrie, , ., ).

Caracterul teleologic al educatiei sintetizeaza trei trasaturi fundamentale ale activitatii de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii: a) orientarea spre o finalitate care trebuie atinsa in viitor; b) orientarea spre problemele globale, care sustin functionalitatea generala a activitatii; c) orientarea spre actiunile strategice care integreaza continuu produsele si procesele trecute si prezente ale educatiei, la nivelul unei activitati psihosociale noi, superioare.

Aceste caracteristici stabile controleaza, din punct de vedere metodologic, "inflatia termenului de finalitate", generata de tendinta restrangerii sau a extrapolarii functiei specifice a educatiei: formarea-dezvoltarea personalitatii prin intermediul valorilor culturale, optime la fiecare etapa a vietii.

Educatia insasi apare astfel ca "functie sociala globala, legata intim de ideea de cultura, luata in acceptia sa antropologica cea mai larga, care vizeaza dezvoltarea, transformarea si progresul social (...), finalmente exersate de instante numeroase si variate" ( Dictionnaire encyclopedique de l'education et de la formation, , .-).

Caracterul axiologic al educatiei evidentiaza importanta valorilor pedagogice a-flate ia baza scopurilor propuse in activitatea de formare-dezvoltare a personalitatii umane. Aceste valori reflecta dimensiunile psihosociale angajate la nivelul unor modeie culturale determinate din punct de vedere istoric:

- valorile individuale ale societatii premoderne: adevar-bine-frumos-sacru;

- valorile sociale ale societatii moderne: libertate, egalitate, solidaritate, legalitate;

- valorile psihosociale ale societatii postraodeme (determinate de evolutia societatii postindustriale, informatizate): deschidere-creativitate.

Definirea conceptului pedagogic de finalitate a educatiei angajeaza functionalitatea teleologica si axiologica a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii umane, care reprezinta "acele componente structurale si strategice (...) care dau sensul, orientarea, directia, ordinea, perspectiva actiunii educationale" (Neacsu, Ioan, in Curs de pedagogie - coordonatori: Cerghit, ioan; Vlasceanu, Lazar, , .).

intr-un sens pedagogic larg, acest concept reflecta si concentreaza, in pian teoretic si practic, "un motiv pentru care se face sau pentru care exista ceva", care asigura, in fond, "ratiunea de a fi a activitatii de educatie" (De Landsheere, Viviane et Gilbert, , .).

in calitatea sa de concept pedagogic fundamental, finalitatea educatiei sintetizeaza patrS elemente functionai-structurale constante ( Dictioimaire actuel de l'eI ducation, , .): a) orientarea generala a activitatii de educatie in directia fonnarii-dezvoltarii permanente a personalitatii umane; b) anticiparea permanenta a unui stadiu nou, superior, perfectibil in termeni de (auto)formare-(auto)dezvoltare a personalitatii umane; c) autoperfectionarea permanenta a sistemului care "consta in echilibrul unei pluralitati de fatete ale fomiarii-dezvoitarii personalitatii umane", evidenta la nivelul dimensiunilor si a formelor educatiei, d) angajarea permanenta a "tuturor potentialitatilor fiintei umane in vederea atingerii unui stadiu superior ultim care confera personalitatii autonomie" in procesul de autoeducatie, in termeni de formare - dezi'oltare - gandire - actiune.

Definirea conceptului presupune, in acelasi timp, raportarea finalitatilor educatiei la urmatoarele categorii de caracteristici ( , , , C, . -*): a) caracteristici primare (elementare), care vizeaza:

- orientarea spre un scop, cu semnificatie individuala si sociala,

- sustinerea instrumentala, legata de valorificarea "metodelor pedagogice",

- motivarea actiunii educationale pentru o adaptare multipla, pe termen lung; b) caracteristici secundare (operationale):

- constientizarea importantei activitatii de educatie la nivelul tuturor implicatiilor sale sociale: culturale - politice - economice,

- valorificarea deplina a timpului educatiei (educatia permanenta - autoeclucatia) si a spatiului educatiei (toate dimensiunile educatiei - toate formele educatiei): c) caracteristici tertiare (tactice):

- organizarea demersului pedagogic in sens teleologic si axiologic prin orientarea fiecarei actiuni educationale spre un anumit sistem de valori,

- proiectarea demersului pedagogic in sens cognitiv superior, prin intelegerea situatie; actuale si prevederea evolutiei sale inovatoare,

?- motivarea demersului pedagogic in sens ambjvajent complex, prin perfectionarea continua a corelatiei dintre subiectul si obiectul educatiei; d) caracteristici finale (strategice):

- comprehensiunea integrala, evidentiata de faptul ca in orice situatie pedagogica "este important sa incepem cu finalitatea",

- comprehensiunea priori tata, evidentiata de faptul ca "orice modalitate sau particularitate a unei actiuni educationale nu are nici o valoare daca nu stim spre ce merge ea",

- comprehensiunea sintetica, evidentiata de faptul ca "este necesara o singura finalitate", respectiv este nevoie de "ceva la care tot restul trebuie sa fie subordonat" ( De Landsheere, Viviane et Giibert, ).