Educația intelectuală

Educatia intelectuala este un concept care, in sens larg, se refera la ansamblul influentelor educative care isi propun sa ajute o persoana sa-si dezvolte una dintre cele mai importante dimensiuni ale personalitatii sale: dimensiunea intelectuala.

Termenul de "intelect" provine din latinescul "intellectus", care avea semnificatia de cunoastere, dar si de intelegere. La randul sau, "intellectus" provenea din "intellego", verb ce avea, printre alte semnificatii, pe aceea de " a judeca bine". Aceste intelesuri originare sugereaza ca prin "intelect' se intelegea,candva, capacitatea unui om de a judeca bine, pe baza cunoasterii si intelegerii profunde a lumii. Dimensiunea intelectuala a personalitatii apare astfel ca fiind legata de cantitatea si calitatea experientei de cunoastere si de actiune pe care a acumulat-o o persoana, precum si de posibilitatile sale de a opera mintal cu aceste continuturi, pentru a raspunde satisfacator la cerintele ce ii sunt adresate de mediul natural si social in care traieste. Este vorba de o forma superioara de adaptare: adaptarea prin cunoastere, prin prelucrare mintala superioara a informatiilor, dobandite prin experienta personala de viata sau - fapt specific uman- preluate din experienta de cunoastere a altora (I.NICOLA, 1996). Pentru educatori, o astfel de intelegere a dimensiunii intelectuale a personalitatii ridica doua categorii de probleme practice: problema sprijinirii individului uman in efortul sau de a-si insusi cunostinte despre lumea in care traieste si problema dezvoltarii capacitatilor sale de a opera mintal cu aceste cunostinte in vederea solutionarii unor probleme adaptative cu care se confrunta. Aceste doua probleme, in pedagogie, sunt exprimate prin doua concepte care definesc totodata doua aspecte esentiale si complementare ale oricarei educatii intelectuale: aspectul informativ si aspectul formativ. ( I. NICOLA, 1996).

Dictionarele de psihologie sugereaza ca la baza intelectului sta un ansamblu de functii mintale. Nu toate functiile mintale ale omului intra in aceasta categorie (de ex. indentificarile si discriminarile perceptive, ajustarile motorii s.a.), ci doar acelea care sunt concentrate in jurul gandirii abstracte, logice, notionale, cum ar fi evocarile asociative, creatiile imaginative, rationamentele, intelegerea, rezolvarile de probleme s.a. ( PAUL POPESCU-NEVEANU, 1978, pg.361)

Structura psihologica a gandirii include cateva componente fundamentale, de natura sa sugereze educatorului principalele directii ale actiunii educative de influentare a intelectului: (a) componenta informationala (referitoare la notiunile cu care opereaza gandirea unei persoane); (b) componenta operatorie-functionala (privitoare la operatiile mintale- generale sau specifice unui domeniu al cunoasterii- implicate in prelucrarea informatiei); (c) componenta adaptativ-performantiala (concretizata in modalitatile caracteristice de rezolvare a problemelor). Componenta informationala este legata in planul pedagogic de problema dezvoltarii capacitatilor de conceptualizare prin invatare spontana si mai ales dirijata; cea functionala, de sprijinirea intelegerii, a identificarii semnificatiilor; aspectul performantial este legat de dezvoltarea capacitatilor rezolutive si de creativitate. Acestea pot fi considerate a fi sarcinile principale ale educatiei intelectuale:

a) dezvoltarea capacitatilor de conceptualizare;

b) dezvoltarea capacitatilor de intelegere;

c) dezvoltarea capacitatilor rezolutive si a creativitatii

Majoritatea lucrarilor de pedagogie adauga alte sarcini: initierea elevilor in tehnicile de munca intelectuala; dezvoltarea intereselor de cunoastere; formarea unei conceptii despre lume si viata. Apreciem insa ca ele sunt implicate in cele trei sarcini principale, anterior mentionate, cu deosebire de ultima.

2 DEZVOLTAREA CAPACITATILOR DE CONCEPTUALIZARE

2.1 Specificul conceptualizarii

Un concept este un set de reguli (o grupare de operatii) care poate fi aplicat pentru a decide daca un obiect anume poate fi clasificat intr-o anumita categorie de obiecte de acelasi fel. El mai poate fi interpretat ca un model sau set de reguli pe baza carora se poate decida daca o schimbare particulara suferita de un lucru este de natura sa-i modifice natura, astfel incat nu mai poate fi inclus in categoria din care facea parte mai inainte.

Conceptualizarea se refera la procesele mintale prin care cel care invata isi clasifica experientele sale personale in clase sau reguli generale. Trebuie sa se opereze o distinctie intre notiunile de "conceptualizare' si "gandire conceptuala'. "Conceptualizarea" este un termen folosit pentru a descrie cum se formeaza clasele in mintea unei persoane care invata. "Gandirea conceptuala" se refera la modalitatea subiectiva in care cineva opereaza pe plan mintal cu aceste clase.

Ori de cate ori o persoana incepe sa gandeasca asupra lucrurilor se confrunta cu problema clasificarii lor. Constientizarea gruparii lucrurilor in clase ajuta la ghidarea (orientarea) comportamentului in noi situatii. De exemplu, clasificarea unei substante in categoria "explozibil" va determina anumite precautii in manipularea ei ; datorita unor cunostinte despre punerea in functiune a unui anumit tip de utilaj, o persoana va putea sa utilizeze orice utilaj care functioneaza dupa aceleasi principii etc. Din aceste motive, dezvoltarea prin educatie a capacitatilor de conceptualizare are o deosebita utilitate practica, adaptativa.

2.2. Sarcini de invatare care stimuleaza dezvoltarea capacitatii de conceptualizare

Stadiile conceptualizarii-asa cum au fost descrise de KLAUSMEER, H.(1976) - sugereaza care este natura sarcinilor de invatare pe care profesorul trebuie sa le propuna elevilor, pentru a le inlesni formarea notiunilor.

Initial, elevii au nevoie de exemple concrete, "tipice", pentru categoria de fapte supuse studiului. Este o invatare prin "aproximare", caci sunt ignorate formele particulare diverse sub care pot fi intalnite fapte care apartin aceleasi categorii. Cercetarea exemplelor va fi realizata insa de catre elevi, nu de catre profesor. Forma pe care o va imbraca activitatea lor este aceea a discutiei in comun.

"In acest moment discutia in comun se dovedeste mai apta pentru introducerea notiunilor noi decat lucrul in echipe; toata clasa fiind reunita intr-un singur grup de discutii, profesorul poate sa contribuie, prin interventia sa, la impacarea diverselor puncte de vedere.

Dispunand de o conceptie de ansamblu, pe care elevii inca nu o intrevad, el le poate atrage atentia asupra cutarui aspect al problemei, asupra cutarui punct al propunerilor lor, sa le aminteasca cutare observatie facuta de un coleg, pe scurt sa le sugereze stabilirea de legaturi decisive care le ofera elevilor posibilitatea sa-si coordoneze ei insisi vederile divergente" ( H. AEBLI, 1973. pg. 117)

Rolul profesorului este si acela de a orienta, prin intrebari ajutatoare sau prin sugestii, operatiile de masurare, comparare, suprapunere etc. Prin cercetarea si punerea in discutie a unor exemple tipice se va ajunge, in cele din urma, la formularea unei definitii "de lucru".

Sarcinile de invatare urmatoare vor fi legate de cercetarea de catre elevi a diverse alte forme particulare de concretizare, diferite de formele tipice, anterior cunoscute. Este un fel de reverificare a validitatii definitiei de lucru (ipotezei) stabilite in etapa initiala, caci elevii redescopera aceleasi atribute, la care face referire enuntul acestei definitii, cercetand cazuri particulare.

O a treia categorie de sarcini de invatare menite sa contribuie la depasirea dificultatilor conceptualizarii, cu care se confrunta cei aflati in "stadiul clasificarii", sugereaza necesitatea de a pune pe elevi sa realizeze operatii mintale de analiza a unor situatii, in care faptele din categoria studiata se prezinta impreuna cu alte categorii de fapte, de care urmeaza a fi diferentiate, pe baza de argumente. Pana acum faptele fusesera "izolate" didactic de catre profesor, pentru a putea fi mai bine studiate de catre elevi, insa la un moment dat devine necesar ca elevii insisi sa se confrunte cu sarcini de ordonare mintala a unor situatii complexe, cu ajutorul conceptelor invatate. Forma pe care o ia de aceasta data activitatea elevilor este munca in echipe.

"Cu cat o problema tinde mai mult spre constructii intelectuale noi, cu atat se potriveste cu discutia in comun, si cu cat o chestiune se apropie