Numita si medicina juridica, aceasta disciplina complexa, preocupata
de realitatea biologica-umana, obiectiva, respectiv medicina
legala s-a nascut din nevoia de justitie a fiintei umane - entitate biopsiho-
socio-spirituala unica si irepetabila.
Desi o definitie care sa cuprinda intreaga gama a preocuparilor
caracteristice acestui domeniu de activitate socio-profesionala este
dificil de conturat, totusi, pentru a putea reliefa rolul acestei discipline
in constelatia materiilor specifice invatamantului juridic, consideram
ca medicina legala este o disciplina medicala de sinteza, situata la
granita dintre stiintele medico-biologice (in general, concrete) si cele
socio-juridice (de regula, abstracte), ce are drept scop sprijinirea
competenta a justitiei ori de cate ori pentru lamurirea unei cauze
judiciare sunt necesare (anumite) precizari cu caracter bio-medical.
Apare cu totul si cu totul surprinzator faptul ca, in mod aleatoriu,
fara un fundament motivational solid, medicina legala este considerata
o disciplina conexa in cadrul invatamantului juridic, in pofida realitatii
care i-ar oferi loc intre materiile fundamentale.
Denumirea de ,,medicina legala" este utilizata mai ales in tarile
de limba spaniola si portugheza, in Franta, Italia, in timp ce in Rusia,
in tarile de limba germanica sau engleza este folosita, cu precadere,
denumirea de ,,medicina judiciara". De fapt, ambele sintagme semnifica
acelasi lucru, conturand domeniul de activitate al carui laitmotiv il
constituie lupta pentru aflarea adevarului medico(bio)-juridic care ,,nu
este intotdeauna frumos dupa cum frumosul nu este intotdeauna
adevarat."
In Romania, pana in anul 1953 a fost folosita denumirea de
,,medicina legala", reflectata si in titulatura principalei institutii de
specialitate, a carei constructie a fost initiata si realizata dupa planurile
10
profesorului Mina Minovici si inaugurata la data de 20 decembrie
1892 sub numele (nou) de Morga a orasului Bucuresti care in anul
1898 devine Institutul Medico-legal. Dupa anul 1953, Institutul medicolegal
se transforma in Institutul de Cercetari Stiintifice Medicojudiciare,
iar disciplina adopta denumirea de ,,medicina judiciara", ce se
va mentine pana in anul 1965 cand revine la denumirea de ,,medicina
legala."
De asemenea, trebuie precizat ca, pana in anul 1931, in
conformitate cu prevederile cuprinse in Legea Sanitara (din anul 1885,
1910 si 1926), sectorul medico-legal s-a aflat in subordinea Ministerului
Sanatatii. Incepand cu data de 01.01.1931, date fiind modificarile
legislative aduse de Legea Sanitara din 1931, medicina legala trece in
aria de jurisdictie a Ministerului Justitiei unde va ramane pana in anul
1953 cand, prin H.C.M. nr. 345/01.11.1953, sectorul medico-legal de
activitate, reorganizat, revine in cadrul Ministerului Sanatatii.
1.2. Scurt istoric
Inca de la debutul invatamantului superior medical, medicina
legala s-a aflat printre disciplinele obligatorii incluse in programa de
invatamant. Astfel, in anul 1856, cand a fost infiintata de catre Carol
Davila ,,Scoala de Chirurgie" de la Mihai Voda, cu o durata a studiilor
de 4 ani, medicina legala si toxicologia erau incluse in semestrul de
vara al anului IV.
In anul urmator, 1857, ,,Scoala de Chirurgie" se transforma in
,,Scoala Nationala de Medicina si Farmacie" cu o durata de 8 ani, in
care medicina legala (impreuna cu igiena cu care forma o singura
catedra) se preda in anul VI, in semestrul de vara. Primul profesor de
medicina legala si toxicologie a fost Gh. Atanasovici (1822-1892),
numit in anul 1862 si medic legist al capitalei, in conformitate cu
,,Instructiunile pentru medicul legist al capitalei Bucuresti" (art.3 -
,,medicul legist al capitalei este totodata membru al Consiliului
Medical Superior si profesor de medicina legala la Scoala Nationala
de Medicina", publicate in Monitorul Medical; din anul 1865 si pana
in anul 1897), aceasta prevedere legala nu a mai fost respectata.
In anul 1879 a fost numit profesor de medicina legala (si de
psihiatrie) Alex. Sutzu (1837-1919), care a solicitat Ministerului Justitiei
11
sa-l oblige pe medicul legist al capitalei sa accepte ca studentii in
medicina sa participe la autopsiile medico-legale.
Personalitatea marcanta care a reorganizat activitatea si a
modernizat institutia medico-legala este prof. Mina Minovici (1858-
1933), numit in postul de medic legist al capitalei in anul 1890 si
suplinitor al postului de profesor de medicina legala la Facultatea de
Medicina din Bucuresti in anul 1897 (in anul 1899 este numit profesor
titular); anul 1897 reprezinta anul in care s-a revenit la principiul
stabilit in anul 1862, conform caruia, profesorul de medicina legala
trebuie sa detina si postul de medic legist al capitalei. Pentru meritele
deosebite obtinute in intreaga sa activitate stiintifica (autor printre
altele al Tratatului complet de medicina legala - premiat de Academia
Romana) si profesionala, considerat pe drept cuvant fondatorul
medicinei legale romanesti, printr-un decret publicat in M.O. din 1925
numele prof. Mina Minovici este adaugat titulaturii Institutului
medico-legal, pe care l-a condus in perioada 1892-1932.
Dintre cei 9 copii care au trait (6 baieti si 3 fete din totalul celor
13) ai familiei Minovici inca doi vor fi implicati in activitatea de
medicina legala si anume Nicolae Minovici (1868-1941) si Stefan
Minovici (1867-1935).
Nicolae Minovici a organizat si a dezvoltat stiinta care, mai
tarziu, avea sa fie denumita criminalistica, a efectuat experiente pe
propria persoana legate de spanzurare, a infiintat Azilul de noapte,
Societatea de Salvare (1906) cu anexele ei, Spitalul de Urgenta
Bucuresti (1934); in anul 1919 a devenit profesor de medicina legala
si a condus Institutul medico-legal in perioada 1932-1938. Dintre
lucrarile publicate de prof. N. Minovici mentionam: ,,Studiu asupra
spanzurarii", ,,Manual tehnic de medicina legala", ,,Tehnica autopsiei
medico-legale" (in colaborare cu dr. M. Kernach), ,,Osteologie medicolegala."
1. Beleiu Gh., Drept civil roman, Editura Universul Juridic, Bucuresti,
2003, editia a VII-a revazuta si adaugita de M. Nicolae si P. Trusca.
2. Belis V., Medicina legala - curs pentru facultatile de drept, Editura
Juridica, Bucuresti, 2001.
3. Belis V., Tratat de medicina legala, vol. I, II, Editura Medicala,
Bucuresti, 1995.
4. Belis V., Indreptar de practica medico-legala, Editura Medicala,
Bucuresti, 1990.
5. Belis V., Nanes C., Traumatologie mecanica in practica medicolegala
si judiciara, Editura Academiei RSR Bucuresti, 1985.
6. Berchesan V., Metodologia investigarii criminalistice a omorului,
Editura Paralela 45, Pitesti, 1998.
7. Boroi Al., Ungurea S. Georgeta, N. Jidoviu, Drept procesual penal,
editia a II-a, Editura All Beck, Bucuresti, 2002.
8. Alexandru Boroi, Gheorghe Nistoreanu, Drept penal - partea speciala,
Editura All Beck, Bucuresti, 2003.
9. Boroi Alexandru, Nistoreanu Gheorghe, Drept penal - partea generala,
Editura All Beck, Bucuresti, 2004.
10. Boroi Alexandru, Nistoreanu Gheorghe, Drept penal - partea speciala,
Editura All Beck, Bucuresti, 2005.
11. Dermengiu D., Medicina legala, note de curs - litografie, 1999,
U.M.F., ,,Carol Davila".
12. Dermengiu D., Curca C., Lucrari practice de medicina legala,
Editura Tehnoplast Company S.R.L., Bucuresti, 2001.
13. Dragomirescu V. T., Tratat de Medicina Legala Odonto-stomatologica,
Editura All, Bucuresti, 1996.
14. Dragomirescu V. T., Problematica si metodologie medico-legala,
Editura Medicala, Bucuresti, 1980.
15. Dragomirescu V. T., Determinism si reactivitate umana, Editura
Stiintifica, Bucuresti, 1990.
16. Dragomirescu V. T., Psihosociologia comportamentului deviant,
Editura Stiintifica si George L., Morfopatologie, Editura Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 1971.
17. Diaconescu Gh., Infractiunile in codul penal roman, Editura Oscar
Print, 1997.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
