Introducere în fiziopatologie

INTRODUCERE IN FIZIOPATOLOGIE

Conceptul definit prin termenul neogrecesc de patologie de la pathos - pasiune/boala si logos - vorbire) a fost introdus in stiinta de medicul francez renascentist Jean Fernel (1544). De la el pastreaza medicina impartirea bolilor in:

?- suferinte generale ale organismului, care nu au un sediu precis (incertaes sedis) ca: febra, astenia fizica, inapetenta etc. si

?- suferinte localizate la un organ sau la mai multe: boli ale cavitatii bucale, abdominale, toracice.

Astfel, fiziopatologia (physis - natura, fiinta; pathos - suferinta; logos - stiinta, cuvant) are ca obiect studiul mecanismelor de producere a bolilor si reactiile de raspuns ale organismului la actiunea agentilor patogeni.

Disciplina medicala de granita intre invatamantul preclinic si cel clinic, fiziopatologia generala are ca preocupare majora cunoasterea mecanismelor de producere a bolilor, modalitatile de raspuns ale organismului la agresiuni variate, evolutia procesului morbid precum si stabilirea unor principii generale de prevenire sau tratament. Destinul biologic vrea insa ca orice existenta umana sa-si aiba inexorabil limita sa. Practica medicala, bazata pe cunostinte solide de fiziopatologie, reprezinta forma cea mai eficienta de protest impotriva fatalitatii declinului biologic si a mortii.

Medicina este stiinta sau arta? Este intrebarea care a generat si inca mai genereaza largi dispute stiintifice si filosofice. Conceptia stiintifica despre natura bolilor (patogenia generala) a putut fi elaborata numai dupa ce empirismul medical a evoluat pana la arta pura.

A fost o vreme cand medicina era considerata doar arta. Dar pe masura ce studiul metodic al anatomiei, fiziologiei si patologiei a permis cunoasterea tot mai temeinica a organismului uman si a reactivitatii sale si pe masura ce se inregistrau noi progrese in fizica, chimie, biologie ca si in alte domenii ale cunoasterii, medicina a devenit tot mai mult o stiinta. Cu toate acestea, chiar si in secolul trecut, marele fiziolog Claude Bernard isi declara scepticismul fata de aspectul stiintific al medicinii vremii. El isi deschidea in 1847 cursul de la College de France, rostind in fata asistentei: "Domnilor, medicina stiintifica pe care am onoarea sa v-o predau, nu exista inca."

Medicina era o arta practicata de cei alesi, care mult mai tarziu a capatat un caracter stiintific in adevaratul sens al cuvantului. De altfel, unii cercetatori apreciaza ca medicina zilelor noastre este numai stiinta, ca ea si-ar fi pierdut cu totul vechile ei caracteristici artistice.

De fapt, arta consta in acel simt clinic, in intuitia sau flerul cu care sunt dotati multi clinicieni. Actul medical nu poate ramane doar un simplu gest de cunoastere stiintifica. Clinicianul si istoricul spaniol Pedro Lain

Entralgo spunea ca: "Medicul este singurul om care-i ingaduie omului sa spere". Chiar si atunci cand medicina este neputincioasa, medicul mai poate fi inca util.

In renumitul eseu "Omul, fiinta necunoscuta" chirurgul si biologul american de origine franceza, Alexis Carrel incearca sa atribuie fiziopatologiei, si prin ea medicinii viitorului, rolul unui superstiinte, care ar putea ajuta nu numai la vindecarea sau prevenirea bolilor ci chiar la indrumarea tuturor activitatilor noastre, a profesiilor, in functie de trasaturile si calitatile fiecaruia.

Dezvoltarea terapiei rationale necesita intelegerea mecanismelor bolii. Se estimeaza ca in prezent exista un remediu real pentru doar o boala din trei cunoscute in patologia umana. Cunostintele noastre includ doar 50 % dintre organismele vii de pe pamant (deci jumatate din factorii biologici cu potential patogen). Noi agenti infectiosi se dezvolta continuu (HIV) iar altii gasesc noi metode de inbolnavire (bolile prionice). Omul descopera si utilizeaza noi tehnologii a caror viteza de aparitie depaseste viteza de intelegere a potentialului lor nociv. Asa se explica de ce diagnosticul corect este, de multe ori, greu de stabilit.

Aparitia poluarii teritoriilor intens populate a creat o patologie noua in care rolul principal este jucat de ROS. Se stie astazi ca efectul ROS se manifesta la nivelul tuturor celulelor, organitelor si chiar la nivelul materialului genetic.

Energia electromagnetica, folosita azi in transferul informational, este captata de organismul uman in permanenta (rol de antena) si poate afecta toate procesele biologice. A aparut de curand o noua forma de patologie. Dependenta de retelele electronice (internet) a dus la aparitia unor tulburari mentale si biologice inca insuficient explicate.

Desi influenta materialului genetic este evidenta, in epoca inaltei tehnologizarii, factorii de mediu sunt cei care domina in mecanismul fiziopatologic al bolii. Mecanismele compensatorii ale corpului omenesc dispun de un potential imens de regenerare, care nu poate fi depasit decat de efectul cumulativ al diferitilor agenti chimici, fizici, mentali impreuna cu cei genetici. Fiziopatologia, corect inteleasa, alaturi de simtul clinic si de o costelatie adecvata de investigatii moderne, au ca efect scaderea numarul de afectiuni incluse in categoria GOK (Got only know).

O alta tema destul de controversata, in care fiziopatologia are un cuvant de spus, este si cea a eutanasiei. In functie de caz, medicii pot:

- intrerupe oxigenarea sau medicatia (eutanasie pasiva), pot

- injecta sau prescrie substante letale (eutanasie activa) sau

- mari progresiv doza de morfina atunci cand durerile devin insuportabile, pana la doza letala (eutanasie indirecta).

Aceasta din urma practica este aplicata in majoritatea tarilor care resping eutanasia. Toate aceste metode se pot aplica doar la cererea expresa a pacientului in deplinatatea functiilor mintale si psihice (indiferent de pozitia familiei), in situatii in care ameliorarea starii este imposibila si dupa consultarea intercolegiala a medicilor (obligatoriu si un fiziopatolog).

In concluzie,

"fiziopatologia este stiinta care se ocupa de descifrarea mecanismelor care apar atunci cand limitele normalului au fost depasite".

Afirmatia apartine Prof. Dr. Osmo Hanninen, presedintele celui de-al III-lea Congres de Fiziopatologie, ce s-a desfasurat la Lahti-Finlanda in iunie 1998.

STAREA DE BOAL|

In ceea ce priveste definitia data starii de boala, explicatiile depind de gradul de cultura si de instruire ale epocii respective.

- La inceput au predominat explicatiile mistice.

Astfel, boala era considerata o pedeapsa divina pentru faradelegile comise de un bolnav sau de un popor (epidemii). Boala este, asadar, trimisa pe pamant de zei, prin demoni, spirite malefice, care dau lovitura directa, deci provoaca boala. Conceptia conform careia fiecare boala sau grup de boli este provocata de un anumit demon o gasim la multe popoare antice: egipteni, mesopotamieni, greci, evrei, arabi. Preotul terapeut punea, astfel, diagnosticul etiologic diferentiat pe boli si regiuni bolnave (organe). Nu poate fi vorba, desigur, de idei clare privind specificitatea etiopatogenica a unor boli; este totusi, desi magica, o prima incercare de clasificare a bolilor.

- Specificitatea etiologica nu va putea fi inteleasa pe deplin decat la sfarsitul sec. al XIX-lea, odata cu victoria teoriei microbiene elaborata de Louis Pasteur si Robert Koch precum si a introducerii triadei: microorganism-leziune-simptom (V.Babes) si a principiilor imunologiei. Oricum, diversitatea "demonilor" si modul lor diferit de a actiona, in diferite organe, ne duce cu gandul la o prefigurare, desigur naiva, a specificitatii etiologice (mai ales in bolile infecto-contagioase).

- Nici mai tarziu, conceptia hippocratica, produsul unei puternice scoli de medicina grecesti, nu face referiri precise despre natura bolilor si nici despre cauzele ce le produc. Indiferent de etiologie, boala este rezultatul dereglarii echilibrului celor doua umori din corp: bila si phlegma. Ulterior, in scrierile atribuite lui Polib, se gaseste teoria celor patru umori (bila galbena fabricata de ficat, phlegma secretie a creierului, sangele produs de inima si bila neagra, produs fabricat de splina). In bolile psihice, cu depresii, era vorba de predominanta bilei negre, de unde si termenul atat de cunoscut astazi de melancolie (melanos - negru si cholia - secretie). Boala este, asadar, o discrazie - secretie dificila. Termenul de discrazie a ajuns prin secole pana in zilele noastre.

- Scoala medicala din Kos (Cos) confunda entitatea morbida cu simptomul ; fiecare simptom al fiecarui organ este o boala. In aceasta eroare (un simptom - o boala) va cadea si Galen, ilustrul medic grec al Romei secolului I d. Chr.

- Pentru ganditorii din Renastere, starea de sanatate era realizarea unei armonii, a unei concordante calitative intre macro- si microcosmos. Boala era, fireste, dezechilibrul tot calitativ al armoniei cu macrocosmosul.