MECANISME DE APÃRARE ANTIINFECTIOASÃ
Sistemul imunitar a evoluat si s-a complexat structural si functional, în conditiile presiunii selective permanente pe care o exercitã agentii infectiosi, ce tind sã invadeze, sã colonizeze si sã se multiplice în tesuturi. Structura sistemului imunitar este o reflectare directã a interactiunilor sale cu diversitatea agentilor infectiosi care-l stimuleazã. Cele douã forte opozante s-au modelat reciproc, într-un conflict constant. Gazdele care nu neutralizeazã agentul infectios sunt sortite mortii, iar cele care supravietuiesc sunt mai bine adaptate sã reziste infectiilor ulterioare.
Problema heterogenitãtii antigenice a virusurilor si bacteriilor patogene este importantã nu numai din punct de vedere teoretic, ci este esentialã pentru aspectul practic al vaccinãrii, deoarece existã riscul stimulãrii rãspunsului imun fãrã eficientã protectoare. Consecinta stimulãrii unui rãspuns imun ineficient poate fi agravarea maladiei infectioase sau chiar activarea mecanismelor patogenitãtii autoimune.
Evaluarea imunogenitãtii moleculelor structurilor suprafetei virusurilor si bacteriilor este dificilã, deoarece o moleculã în solutie poate avea o altã configuratie a epitopilor decât în ansamblul structural nativ. Diferenta derivã din raporturile sale spatiale cu moleculele vecine, pe suprafata agentului infectios. Din aceastã cauzã, rãspunsul imun al organismului, la stimularea cu un agent patogen, rãmâne un domeniu de studiu practic nelimitat. O altã complicatie este consecinta faptului cã specificitatea antigenicã a unor molecule este, uneori, variabilã de la o tulpinã la alta, atât la virusuri cât si la bacterii. Rãspunsul imun trebuie sã contracareze nu numai diversitatea antigenelor la care este expus, ci trebuie sã gãseascã solutia de rãspuns, pentru variatia biochimicã a unei structuri, la diferite tulpini de microorganisme.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
