Anatomia ochiului

Ochiul este situat în cavitatea orbitară. Este organ pereche, fiind format din globul ocular și organele anexe. Globul ocular este compus dintr-un ansamblu de elemente, toate alcătuind un admirabil sistem optic cu rol de captare -interpretare și apoi de transmisie a imaginilor.

Elementele esențiale ale acestui sistem sunt:

Tunica externă, fibroasă, care are o porțiune anterioară, transparentă, în contact direct cu exteriorul, numită cornee. Prin ea intră și ajung în interiorul ochiului razele luminoase care pornesc de la o sursă de lumină, sau raze reflectate de pe un corp luminat. Porțiunea posterioară, numită sclerotică sau albul ochilor, continuă corneea, mulându-se pe toată cavitatea orbitară și are rol de înveliș protector al globului ocular, în sclerotică se ramifică vasele și nervii necesari activității globului ocular. Prin partea posterioară a scleroticii iese un trunchi de fibre nervoase, care constituie nervul optic.

Tunica mijlocie -coroida , învelește complet pe dinăuntru tunica externă. Are și ea o porțiune anterioară, denumită iris, în mijlocul căruia se găsește un orificiu, pupilă, care, în funcție de intensitatea luminii ce vine în contact cu ochiul, se micșorează sau se mărește pentru a regla cantitatea de lumină ce intră în ochi. Aceste mișcări se execută grație fibrelor musculare existente în iris și care sunt inervate de simpatic și de parasimpatic. Irisul are culori variate datorită celulelor pigmentate pe care le conține, dând „culoarea” ochilor.

Irisul este continuat înapoi de corpul ciliar și dc coroidă, o membrană foarte intens vascularizată, care hrănește ochiul. Ea este totodată intens pigmentată, creând, prin aceasta, o cameră obscură. În porțiunea existentă imediat înapoia irisului, se află corpul ciliar, compus din mușchiul ciliar și procesele ciliare. De la mușchiul ciliar pornește zonula Zinn, care se prinde pe ecuatorul cristalinului.

Datorită mușchilor ciliari care se contractă și se destind, cristalinul se alungește sau se curbează (se turtește sau se bombează). Aceasta permite ochiului să treacă automat și instantaneu de la un plan de vizionare apropiat, la unul îndepărtat și invers, imaginile ajungând pe retină în același loc optim — macula lutea. Fenomenul se numește acomodare la distanță și depinde atât de calitatea mușchilor ciliari cât și de a cristalinului. Calitatea de acomodare la diverse distanțe se poate observa și cu ochiul liber. Se vede că pupila se micșorează, atunci când cel examinat privește un obiect apropiat, și se întărește, atunci când obiectul e departe de ochi. Există și o acomodare a ochiului la lumină prin jocul de dimensiuni pupilare. Dacă lumina exterioară este mai slabă, pupila se mărește (midriază), pentru a permite intrarea unei cantități mai mari de lumină, iar la o lumină mai puternică pupila se micșorează (mioză), lăsând să se vadă numai un orificiu mic. într-o serie de afecțiuni neurologice: tumorale, infecțioase, în stări de șoc, pot apărea, alterări ale capacității ce acomodare la lumină, și distanță, care nu sunt în funcție de calitatea , intensitatea 1 iminii. În partea posterioară a coroidei și a sclerotic ii, există un orificiu prin care iese nervul optic.

Tunica internă, denumită și retină, acoperă tunica medie, ea are două porțiuni distincte:

- Macula lutea (pata galbenă), care se află în zona unde axul vizual întâlnește retina și care conține receptorii vizuali: celulele cu conuri și bastonașe. Aceștia constituie un sistem complex de celule capabile să transforme energia luminoasă în impulsuri nervoase. Pe macula lutea se realizează cea mai corectă și mai clară imagine a obiectelor pe care ochiul le privește. Macula lutea are o depresiune în centrul ei - fovea centralis - considerată zona cu acuitate vizuală maximă.

- Pupila optică este locul în care se înmănunchează toate terminațiile fibrelor nervoase care alcătuiesc nervul optic, în ea nu există receptori vizuali.

Mediile de refracție

Pentru a refracta razele de lumină care vin de la o sursă luminoasă sau luminată, există în ochi trei medii de transparență:

- umoarea apoasă, care se găsește în camera anterioară a ochiului (între cornee și cristalin) și care este secretată de procesele ciliare;

- cristalinul care este o lentilă biconvexă de natură ectodermică, lipsită de vase și nervi, având capacitatea de a-și varia (acomoda) convexitatea în funcție de distanța de la care vine sursa luminoasă, grație mușchilor ciliari care compun corpul ciliar (împreună cu procesele ciliare);

- umoarea sticloasă (vitroasă) sau corpul vitros, care se găsește în camera posterioară a ochiului.

1. https://www.cataracta.ro/operatia-de-cataracta ;

2. https://www.amaoptimex.ro/despre-cataracta-pierderea-vederii-cat/ ;

3. I.CIJEVSCHI , D.COSTIN, S.POPA - ELEMENTE PRACTICE DE EXAMINARE CLINICO-PARACLINICĂ ÎN OFTALMOLOGIE- Ed.Apollonia, Iași, 2001;

4. http://westeyehospital.ro/afectiuni-si-tratamente/chirurgia-cataractei-implant-de-cristalin-tratament/ ;

5. http://difebiom.ro/blog/CATARACTA-p1-a86.htm ;

6. https://www.clinicaoculus.ro/home-en/afectiuni/cataracta/posibile-complicatii-si-rezultate;

7. Dumitrache M, Ciocâlet A, Potop V. - OFTALMOLOGIE Curs interactiv pentru studenți- Editura UNIVERSITARĂ ,,CAROL DAVILA” București, 2008;

8. Moldoveanu M, Moldoveanu A. - OFTALMOLOGIE pentru asistenți medicali- Editura ALL, București, 2012;

9. Faeah C, Jurja S.- Diagnosticul în oftalmologie, Constanța 2006.