Capitolul 1. INTRODUCERE
1.1. DEFINIȚIA MATERIALELOR
Materialele se regăsesc în orice activitate umană, fiind un factor determinant pentru dezvoltarea societății de-a lungul istoriei în
așa măsură încât, anumite epoci istorice și-au luat denumirea de la materialele utilizate preponderent (epoca pietrei, epoca
bronzului, epoca fierului).
Fie că există ca atare în natură, fie că sunt concepute de om, materialele reprezintă suportul oricărei activități productive (de la
agricultură și industria alimentară până la aeronautică și industria de armament).
Dacă se încearcă o definire a materialelor, într-o primă etapă se poate considera că ele reprezintă acea parte a materiei universului
alcătuită din substanțe ale căror proprietăți le face utile în realizarea mașinilor, dispozitivelor și a produselor. Așadar, material este
grafitul din care este realizată mina de creion, cuprul din care se realizează cablul electric, cauciucul din anvelope, lemnul din
mobilă, etc.
Într-un sens mai larg, sunt cuprinse în categoria de materiale și alte substanțe utilizate în anumite domenii (îngrășămintele chimice
în agricultură, medicamentele în medicină) și chiar substanțe cu o utilizare mai largă cum sunt: apa (sub formă de blocuri de gheață
utilizate la construcția iglu-urilor de către eschimoși), aerul (în spume metalice care conțin bule de aer, produse petroliere (folosite
la drumuri), etc.
Atitudinea diferitelor comunități umane față de materiale s-a modificat de-a lungul istoriei iar în prezent diferă în funcție de gradul
de industrializare care influențează accesul lor la diferitele tipuri de materiale. Este cunoscut numărul mare de utilizări pe care
unele colectivități le dau puținelor materiale naturale pe care le pot procura în cantitățile necesare (bambusul pentru colectivitățile
rurale din sudul Asiei, palmierul pentru multe populații din Oceania sau blana și oasele de animale pentru populațiile nomade din
Nordul extrem). Comparativ cu acestea, societatea de consum, specifică statelor industrializate, dispune de o gamă foarte
diversificată de materiale, mai cu seamă materiale cu un grad mare de prelucrare, utilizate în aplicații foarte restrânse și pe o durată
relativ redusă.
Materialele sunt supuse unor transformări continue realizând un vast ciclu care începe cu obținerea materiei prime (prin tăiere,
extracție, etc.), realizarea semifabricatelor (lingouri de metal, blocuri de piatră, cherestea ș.a.) din care se fabrică ulterior profile din
oțel, cabluri electrice, beton, materiale plastice, placaje, utilizate pentru produsele finite.
După ce își îndeplinesc rolul în funcționare, aceste materiale se reîntorc în natură sub formă de deșeuri, care într-un timp mai lung
sau mai scurt vor ajunge la starea lor stabilă, de regulă identică cu cea pe care au avut-o inițial (de exemplu metalele se transformă
în oxizi, sulfuri, etc.) sau sunt reintroduse în procesul de obținere a unor semifabricate noi.
Procesul de obținere și de prelucrare a materialelor este, în general, mare consumator de energie, iar cantitatea mare de deșeuri
care rezultă în urma prelucrării sau după ieșirea din uz a produselor poate afecta mediul natural. Din aceste motive în planificarea
circuitului materialelor (figura 1.1) trebuie să se țină cont și de interacțiunea material - energie - mediu, care trebuie păstrată
într-un echilibru prin acțiunea unor organisme de decizie și prin găsirea celor mai potrivite soluții tehnologice de exploatare,
elaborare, prelucrare, utilizare și recuperare a materialelor.
Figura 1.1. Circuitul materialelor în natură
Tehnologii moderne de elaborare a materialelor
Pag. 2 / CA PITOLUL 1
Importanța acestui aspect este cu atât mai mare în ultimii ani, când a crescut interesul pentru protecția mediului, pentru utilizarea
rațională a resurselor minerale și economisirea energiei .
Conceptul de dezvoltare durabilă, obligatoriu în orice activitate industriala, impune nu numai reguli stricte în ceea ce privește
procesele tehnologice, ci și stabilirea unor procedee de recuperare a deșeurilor, cu impact minim asupra mediului.
Un factor important pentru utilizarea oricărui material îl constituie disponibilitatea sa, respectiv posibilitatea de a putea fi procurat.
Majoritatea materialelor utilizate în activitatea umană (materiale inginerești) sunt prelucrate pornind de la zăcăminte minerale sau
organice, care s-au format într-o perioadă mare de timp și care, evident, sunt limitate și epuizabile.
Elementele chimice care intră în compoziția acestor materiale au o abundență
diferită pe pământ. Cele mai multe elemente care intră în compoziția materialelor
inginerești (metale, siliciu, carbon) sunt distribuite neuniform în scoarța terestră și
exploatările au rentabilități diferite.
Satisfacerea cererii de materiale impune, pe de o parte realizarea de noi
prospecțiuni geologice pentru identificarea de noi zăcăminte, pe de alta,
dezvoltarea tehnologiilor de extracție și prelucrare, în așa fel încât, o serie de
zăcăminte nerentabile în condițiile tehnologiilor actuale, să poată fi totuși
exploatate (figura 1.2).
Este evident că, odată cu epuizarea rezervelor actuale rentabile, prețul multor
materiale va crește mult ca urmare a creșterii costurilor de exploatare. Din același
motiv are loc și o creștere accentuata a consumurilor energetice (tabelul 1) care
sunt și așa foarte mari pentru multe materiale (materiale energofage).
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.