Numeroasele situatii de comunicare de criza au aratat rolul major al cooperarii dintre jurnalistii si specialistii in relatii publice in eliminarea consecintelor negative ale crizelor. Cu toate acestea, experienta de zi cu zi, precum si o bogata bibliografie de specialitate subliniaza faptul ca cele doua categorii profesionale intretin relatii tensionate si ca fiecare din ele apreciaza negativ munca celeilalte categorii.
De aceea, avand in vedere numeroasele crize ce au zguduit societatea romaneasca in perioada postcomunista, erorile facute atat de jurnalisti (in mediatizarea crizei), cat si de specialistii in relatii publice (in organizarea comunicarii cu presa), se face o investigatie atenta a modului in care jurnalistii si specialistii in relatii publice isi evalueaza, pe de o parte, propria lor activitate si, pe de alta parte, activitatea partenerilor de dialog.
In toate studiile care au avut ca obiect relatia dintre jurnalistii si specialistii in relatiile publice, apare o idee constanta: aceasta este o relatie complexa si ambigua. Jean Charron, in studiul sau clasic din 1991, defineste relatia dintre jurnalisti si specialistii in relatii publice ca fiind una care se bazeaza pe o dubla negociere: asupra schimburilor de resurse (jurnalistilor li se ofera acces la informatii, comunicatorilor si liderilor politici pe care ii reprezinta li se ofera acces la public) si asupra regulilor care guverneaza aceste schimburi.
La randul lor, Michael Rzan si David L. Martinson (1988) au definit aceasta relatie ca fiind una de tip dragoste/ ura (love-hate relation), aratand ca aceasta configuratie exista inca de la inceputul practicarii relatiilor publice.
Interdependenta dintre actorii implicati in acest joc se bazeaza pe interesul manifestat de fiecare dintre participanti in colaborarea mutuala; totusi, dependenta unuia fata de celalalt variaza in functie de alternativele disponibile: specialistii in relatii publice depind mai putin de jurnalisti daca pot sa se racordeze la alte mijloace de comunicare: scrisori, afise, brosuri, Internet etc.; jurnalistii depind mai putin de specialistii in relatii publice daca sunt capabili sa gaseasca mai multe resurse, deci sa obtina informatia din alte parti.
Este evident ca ambii participanti doresc sa aiba controlul asupra productiei si distributiei de informatie; in ciuda acestei aspiratii, in mod cert, nici unul dintre ei nu poate sa detina monopolul asupra acestui proces.
Si alte cercetari consacrate acestei probleme reliefeaza in mod constant ca relatia dintre cele doua categorii profesionale se bazeaza pe ambiguitatea rolurilor.
Pe de o parte, jurnalistii le atribuie specialistilor in relatii publice rolul de sursa, pe care, de cele mai multe ori, nu o verifica; pe de alta parte, ei nu au incredere in specialistii in relatii publice, deoarece considera ca acestia introduc elemente de autopromovare in mesajele lor. Jurnalistii au avantajul ca pot verifica informatia din surse paralele, dar, atunci cand acestea nu sunt disponibile, depind integral de specialistii in relatii publice.
Relationistii accepta rolul de distribuitori ai informatiilor, dar ii acuza pe ziaristi ca, de cele mai multe ori, publica in mod incomplet informatiile pe care le-au primit, in urma unei selectii bazate pe criterii subiective. Relationistii au un avantaj: concurenta dintre intreprinderile de presa face sa creasca importanta stirilor preluate de o institutie de presa; celelalte o vor prelua si ele, pentru a nu parea mai slab informate. Acest mecanism ofera multiple posibilitati de plasare a mesajelor si confera anumite avantaje strategice relationistilor. Insa uneori sub avalansa de mesaje transmise de numeroasele birouri de presa existente, organizatiile mass-media pot ignora o multime din informatiile difuzate de relationisti.
1. Radiografia unei imagini negative
In mai multe lucrari de referinta din domeniul relatiilor este evocat un studiu realizat de Craig E. Aronoff in 1975: acesta a chestionat un grup de jurnalisti si unul de specialisti in relatii publice, utilizand acelasi set de intrebari. Rezultatele cercetarii au scos in evidenta atat atitudinea declarat negativa a jurnalistilor fata de relationisti, cat si contradictiile si ambiguitatile care defineau imaginile fiecarui grup asupra celuilalt.
In cadrul aceluiasi studiu, C. Aronoff le-a cerut jurnalistilor si relationalistilor sa ierarhizeze cele mai importante 6 caracteristici ale stirii; ambele parti au considerat ca ,,acuratetea" si ,,interesul pentru cititori" sunt cele mai importante. In schimb, atunci cand Aronoff a cerut celor doua grupuri sa prezinte aceeasi ierarhie asa cum cred ele ca o face celalalt grup profesional, el a constatat ca relationistii sustineau ca cele doua valori sunt cele mai importante si pentru ziaristi, dar ca jurnalistii afirmau ca pentru specialistii in relatii publice aceste valori sunt cele mai putin importante si ca in fruntea valorilor acestora s-ar afla ,,prezentarea subiectului intr-o lumina favorabila" si ,,publicarea rapida a subiectului".
Comentand aceste cercetari, O. Baskin si C. E. Aronoff sustin ca jurnalistii sunt dispusi sa recunoasca dependenta de relatiile publice (ca sursa de informare), dar, in acelasi timp, condamna ceea ce considera a fi procedurile standard ale specialistilor in relatii publice; in plus ziaristii ii percep pe relationisti ca fiind foarte diferiti de ei si ca fiind persoane care incearca sa manipuleze presa.
De asemenea in 1988 si Michael Ryan si David L. Martinson au incercat sa identifice cauzele care au dus la crearea unei imagini negative a relationalistilor in randul reprezentantilor presei. In finalul studiului lor, au ajuns la concluzia ca antipatia pe care multi jurnalisti o manifesta fata de relatiile publice este adanc intiparita in cultura jurnalistica si ca antagonismul ce se creeaza intre cele doua categorii profesionale influenteaza procesul comunicational.
2. Imaginea specialistilor in relatiile publice in mediile ziaristilor romani
Pentru cercetarea consacrata celor doua categorii profesionale din Romania, au fost efectuate sondaje si la noi, in 1997, 1999 si 2003, pe baza chestionarelor deja clasice ale lui Craig E. Aronoff, asupra reprezentantilor presei si ai relatiilor publice. Au fost alesi jurnalisti care intrau frecvent in contact cu reprezentantii birourilor de presa si relationisti de la diverse firme specializate sau din diverse departamente ale institutiilor publice.
Raspunsurile jurnalistilor sunt bogate in contradictii, dar, in ansa
Chelcea, Septimiu, Opinia publica. Gandesc masele despre ce si cum vor elitele?, Editura Economica, Bucuresti, 2002
Coman, Mihai, Introducere in sistemul mass-media, Polirom, Iasi, 1999
Coman, Mihai, Manual de jurnalism. Tehnici fundamentale de redactare, volumul II, Polirom, Iassi, 1999
Coman, Cristina, Relatii publice si mass-media, Polirom, Iasi, 2004
DeFleur, L. Melvin si Ball-Rokeach, Sandra, Teorii ale comunicarii de masa, Polirom, Iasi, 1999
Dragan, Ion, Paradigme ale comunicarii de masa, Sansa, Bucuresti, 1996
Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipulare, Nemira, Bucuresti, 1998 (Ed. a III-a)
Hartley, John, Discursul stirilor, Polirom, Iasi, 1999
Joule, R.V., Beauvois, J.L., Tratat de manipulare, Antet, f.a.
Kapferer, Jean-Noel, Zvonurile. Cel mai vechi mijloc de informare din lume, Humanitas, Bucuresti, 1993
Lull, James, Manipularea prin informatie, Antet, f.a.
Mc Quail, Denis, Comunicarea, Institutul european, Iasi, 1999
Mucchielli, Alex, Arta de a influenta. Analiza tehnicilor de manipulare, Polirom, Iasi, 2002
Petcu, Marian, Tipologia presei romanesti, Institutul European, Iasi, 2000
Petcu, Marian, Sociologia mass-media, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002
Randall, David, Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisa, Polirom, Iasi, 1998
Stan, Cristina Sonia, Manipularea prin presa, Humanitas, Bucuresti, 2004
Volkoff, Vladimir, Tratat de dezinformare, Antet, f.a.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
