Turismul în Râșnov

Turismul reprezinta astazi , neîndoielnic, unul dintre fenomenele care domina lumea contemporana, unul dintre segmentele cele mai profitabile din economia mondiala, remarcabil prin dinamica, motivatii multiple si o mare diversitate a formelor de manifestare.

Cu un rulaj financiar de peste 2.000 miliarde dolari, turismul intern si international detine astazi peste 12 % din afacerile derulate în economia mondiala. Dupa datele avansate de Organizatia Mondiala a Turismului, în anul 2000 turismul a devansat cheltuielile pentru dezvoltarea agriculturii mondiale si pe cele pentru înarmare, estimate la peste o mie de miliarde dolari anual.

Pe buna dreptate, futurologul Herman Kahn afirma în lucrarea sa Scenario pour l ‘ annee 2000 faptul ca spre sfârsitul secolului si în mileniul urmator turismul va fi una dintre cele mai mari industrii din lume.

Putem afirma, fara a gresi, ca aparitia calatoriilor turistice s-a produs în antichitate, iar activitatile turistice în spatiul rural au început a fi practicate empiric din aceeasi perioada. Este cunoscuta astfel participarea în numar mare a elevilor la: vizitarea locurilor sfinte-Dadona (Zeus) si Delfi (Apolo)- frecventarea bailor curative sau jocurilor festive periodic organizate.

În periada romana majoritatea calatoriilor aveau scopuri comerciale, culturale sau millitare, iar traseele lor parcurgeau inevitabil spatiul rural. În acelasi timp cu evolutia societatii omenesti se diversifica si structura calatoriilor, astfel, în Evul Mediu, calatoreau un numar însemnat comerciantii, dar întâlnim frecvent ambasadori, preoti si pelerini, oameni de stiinta, artisti, calfe si studenti. Unii din acesti calatori au decis sa transmita experientele lor. Putem prezenta în sprijin scrierile calugarului francez Aimeri Picaud, care realizeaza la 1130 un îndrumar pentru pelerinii doritori sa ajunga la Santiago de Compostella, sau pe preotul japonez Basho care în 1960 a scris un poem intitulat „Drum îngust spre Nordul îndepartat”. În dorinta de a prezenta evolutia dotarilor si instalatiilor iata un catren sugestiv: „Întepat de tântari, muscat de paduchi / Am reusit sa dorm într-un pat / În timp ce un cal urina / Chiar lânga perna mea” (Christureanu Cristina – „Economia si politica turismului international”).

Europa este cea care înregistraza primele forme constientizate de turism rural în secolele XVI-XVII; în acele vremuri pictorii erau interesati sa valorifice în operele lor constructiile si mediul spatiului rural. Viata satului, asa cum era ea si nu inventata, este imortalizata în operele pictorilor francezi, italieni sau olandezi. Pe acest fond marele gânditor francez Jean Jacques Rousseau (1721-1778) povesteste în lucrarea sa „Confesiuni” despre o calatorie în care a traversat Alpii, ce a sugerat multor oameni ai timpului planuri de calatorii spre regiunile muntoase pentru a admira natura. În secolul urmator, al XIX-lea, odata cu afirmarea marilor peisagisti, arhitectura rurala ocupa un loc din ce în ce mai important în desen sau pictura. Se impun din nou pictorii si artistii francezi si italieni carora li se adauga mai apoi cei din Anglia (Grolleau Henri-”Patrimoine rural & touorisme dans la C.E.E.„).

În România, care-asa cum afirma Geo Bogza în reportajul „Sate si orase”- la început a fost o tara de sate, prin excelenta agricola, spatiul rural s-a aflat la el acasa întotdeauna. Mai mult, „viata la tara” a fost un subiect frecvent al literaturii noastre, culminând cu manifestarea unui puternic curent litarar; similar, în operele plastice din perioadele de la sfârsitul secolului XIX si începutul secollului XX satul fiind cadrul, obiectul, subiectul si inspiratorul unui numar însemnat de pictori români.

În ceea ce priveste manifestarile ce pot fi catalogate drept începuturi ale circulatiei turistice rurale din tara noastra - neluând în seama faptul ca ori ce orasean, care se respecta si îsi putea permite, avea o casa „la tara„ - amintim: obiceiurile de Sânzâiene când, coform traditiei maramuresenii porneau spre manastirile din Moldova; pelerinajele catre locasurile de cult; vacantele de sarbatori în lumea satului sau la manastire, dar mai ales obiceiul retragerii catre sat în timpul verilor calduroase („locuinta mea de vara e la tara”), locul ideal de petrecere a unor clipe de destindere.

Dintre cei ce au apreciat si pretuit vacantele în spatiul rural putem enumera personalitati ale culturii românesti ca: Alexandru Vlahuta, Ion Luca Caragiale, Barbu Stefanescu-Delavrancea, Mihail Sadoveanu, Nicolae Grigorescu, Stefan Luchian, Calistrat Hogas, Nestor Urechia, Nicolae Iorga, Octavian Goga, George Enescu, Stefan Ciobotarasu si multi altii. Toti cei ce au fost promotorii unei mode, ai unui mod de viata nou ce a contribuit la realizarea unei mentalitati care în timp a generat calatoria, circulatia turistica, mai apoi turismul.

Turismul rural în tara noastra se practica din totdeauna, dar spontan, sporadic, întâmplator, si mai ales neorganizat; forma sa de materializare o reprezinta, începând cu anii ’20-’30, cazare la cetateni a vizitatorilor ocazionali a unei asezari rurale.