CAPITOLUL I
INTRODUCERE ÎN MANAGEMENTUL FIRMELOR TRANSNATIONALE
1.1. Managementul: definitie, notiuni si evolutie
Dezvoltarea afacerilor în lumea de azi se realizeaza într-un mediu economic, politic,
social complex, definit pe doua coordonate esentiale: raportul national-international, pe de o
parte, si dimensiunea culturala, pe de alta parte. În ceea ce priveste prima coordonata, o tendinta
multiseculara a dus la largirea progresiva a câmpului de actiune a firmei pe seama procesului
de internationalizare si globalizare a vietii economico-sociale. Pe cealalta directie, se impune în
prezent, recunoasterea marii diversitati culturale a lumii si a necesitatii de a lua în considerare
valorile culturale specifice în strategia manageriala si practica de afaceri pe plan mondial.
Daca în urma cu doua-trei decenii, literatura de management era axata aproape exclusiv
pe prima dimensiune, începând cu anii '80 se remarca un interes deosebit pentru / abordarile
interculturale. Managementul firmelor care desfasoara activitati pe piata mondiala j este acum
un management international în context inter cultural.
Notiunea de management s-a consacrat în stiintele social-economice în aceeasi masura în
care practica de conducere stiintifica a organizatiilor s-a impus în viata sociala. Produs al
secolului XX, de provenienta americana, termenul a fost adoptat ca atare în multe limbi
europene, ceea ce poate însenina, pe de o parte, recunoasterea faptului ca elaborarea acestui
concept s-a realizat esentialmente în scolile din SUA, iar pe de alta parte, ca este necesara o
interpretare unitara a continutului sau.
În literatura de specialitate anglo-saxona, management desemneaza atât o activitate
practica, componenta a diviziunii sociale a muncii, cât si o disciplina stiintifica, parte a sferei
stiintelor sociale.
În primul sens, managementul este, în esenta, activitatea de coordonare a resurselor unei
organizatii ( = grup de persoane care actioneaza pentru un scop comun) în vederea atingerii
unor obiective prestabilite. De fapt, termenul de management îsi are originile în latinescul
manus (=mâna) si este o substantivizare a verbului "a mânui" (în italiana maneggiare,m engleza
to manage), adica a manevra cu o anumita îndemânare si, prin extensie, a dirija o organizatie, a
coordona grupuri umane. Echivalentul românesc cel mai potrivit pentru acest înteles este
notiunea de conducere sau sintagma conducere stiintifica .
În literatura de specialitate exista câteva definitii deosebit de relevante:
• "Managementul este procesul constient prin care actiunile unei persoane sau ale
unui grup de persoane sunt coordonate în vederea realizarii scopurilor organizatiei"1
• "Managementul este functia prin care lucrurile pot fi realizate prin intermediul
altora" (engl. the function ofgetting things done through others)2
• "Managementul este ansamblul mijloacelor prin care scopurile sunt atinse prin
intermediul organizatiilor"3
• "Managementul este procesul care urmareste îndeplinirea obiectivelor organizatiei
prin (a) coordonarea eficienta a aprovizionarii, alocarii si utilizarii resurselor umane si fizice ale
organizatiei si (b) mentinerea organizatiei într-o stare de echilibru dinamic cu mediul"4
____________________
1 Duncan, W. Jack, Management: Progressive Responsability in Administration, Random House Business Division, New York
Toronto, 1983, pag. 7.
2 Koontz, Harold, O'Donnell, Cyril, Principles of Management, New York, Mc. Graw- Hill Book Company, 1968, pag 5.
3 Beckett, John, Management Dynamics. The New Synthesis, Mc. Graw- Hill Book Company, New York, 1971, pag. 8.
4 Phatak, Arvind V. International Dimensions of Management, Second Edition, PWS-Kent Publishing Company, Boston, 1989,pag. 3.
În sensul de mai sus, managementul este o "arta", adica o activitate practica desfasurata
de persoane care au o anumita îndemânare, experienta ori calificare pentru a coordona munca
altora. De altfel, în literatura anglo-saxona, pentru a desemna personalul de conducere se
foloseste tot termenul management sau sintagma management staff (respectiv, în româneste,
cadre de conducere, dupa frantuzescul cadres). Aceasta permite distinctia, în cadrul
organizatiei, între cei care conduc (managerii) si cei care executa (lucratorii).
În al doilea rând, prin management se întelege o disciplina (un domeniu al cunoasterii)
care studiaza practica de conducere si urmareste sa descopere reguli si tehnici pentru cresterea
eficientei actiunii umane în cadrul organizatiei.
Sarcina managerilor, se arata într-o lucrare de referinta, este "de a actiona astfel încât
fiecare persoana sa-si poata aduce cea mai buna contributie la înfaptuirea obiectivelor
grupului", adica "de a crea un cadru pentru efortul comun astfel încât indivizii sa contribuie la
înfaptuirea obiectivelor grupului cu cel mai mic volum de inputuri, cum sunt banii, timpul,
efortul, disconfortul si materialele"5.
Managementul ca stiinta a conducerii se defineste în raport cu alte domenii ale
cunoasterii cu care se aseamana si/sau se întrepatrunde. Vizând cresterea eficientei actiunii
umane, el se raporteaza la praxiologie (- stiinta despre actiunea rationala), fata de care unii
autori îl subordoneaza6; urmarind minimizarea efortului pe unitate de efect, el trimite la
economie, stiinta despre gospodarirea rationala a resurselor; punând în centrul preocuparilor
resursele umane individuale si de grup, el întâlneste demersurile din psihologie si sociologie;
postulând necesitatea optimizarii deciziilor în organizatii, managementul face apel la teoria
deciziilor, matematica, statistica etc.
De aici si denumirea de management cantitativ (= construirea si utilizarea de modele
pentru fundamentarea deciziilor manageriale).
Managementul este o stiinta în devenire: prinzând contur la începutul veacului7, sau chiar
în urma cu un secol si jumatate8, aceasta disciplina a parcurs mai multe etape în procesul
formarii sale, precizându-si si, în acelasi timp, dezvoltându-si obiectul de studiu.
Un prim moment în evolutia conceptului de management îl constituie aparitia a ceea ce s-
ar putea numi managementul industrial9. Abordarea taylorista urmareste în principal sporirea
productivitatii muncii prin utilizarea de metode si tehnici "stiintifice" (de aici denumirea din
limba engleza). Ea a fost inspirata din, si se adreseaza mai ales, activitatilor productive din
industrie si are în vedere cresterea eficientei muncii la nivelul lucratorilor operativi (de aici
denumirea din limba româna), prin consacrarea unor principii de organizare a muncii
(rationalizare, control etc).
În Europa s-a conturat o "stiinta a (conducerii) administratiei"10, care interpreteaza
teoretic o îndelungata practica a sistemelor birocratice si încearca sa stabileasca principiile
generale de conducere a oricarui sistem administrativ. Max Weber a elaborat o teorie generala a
birocratiei, definind trasaturile esentiale ale unei organizatii ideale: specializare, ierarhie, reguli
si norme, disciplina, promovare pe baza de competenta.
Anul 1, masterat MMA, sem 2
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
