In intreprinderea mica si mijlocie, aspectul uman este predominant. O caracteristica determinanta a IMM-ului, asa cum am aratat in capitolul anterior este omniprezenta proprietarului/manager. Cea mai mare parte a definitiilor calitative ale IMM-ului insista asupra acestui punct de vedere si, in consecinta, in literatura de specialitate un loc extrem de important il ocupa analiza proprietarului/managerului IMM-ului si a obiectivelor sale. El este fundamentul intreprinderii si ii conditioneaza existenta, supravietuirea si cresterea.
Avand in vedere aceste aspecte, obiectivul acestui capitol este gasirea unor raspunsuri la intrebari precum: Cum poate fi definita notiunea de intreprinzator? Care sunt trasaturile specifice intreprinzatorilor? Care sunt motivatiile care ii determina sa se implice in afaceri si care sunt riscurile la care se expun?
2.1. Definirea intreprinzatorului
Termenul de ,,intreprinzator" provine de la verbul din limba franceza ,,entreprendre". Verbul este compus din doi termeni: ,,entre" care inseamna ,,a intra" si ,,prendre" care inseamna a lua, a prinde. In aceste conditii intreprinzatorul este acela care identifica o oportunitate, ignorata de ceilalti, si o fructifica.
Richard Cantillion (1680-1734) a fost primul economist care a folosit termenul de intreprinzator. Contributia fundamentala a lui Cantillion este binomul intreprinzator-risc care, de altfel, reprezinta si laitmotivul reflectiei economice privind intreprinzatorul. Acesta isi asuma riscuri prin asigurarea ferma fata de un tert, fara nici o garantie in ceea ce priveste rezultatul. Din acest punct de vedere, vanzatorul, fermierul sau mestesugarul sunt intreprinzatori pentru ca veniturile lor sunt nesigure, depinzand de fluctuatiile de pret ale pietei. In consecinta, intreprinzatorul este agentul economic care isi asuma riscuri, intr-un context de preturi fluctuante. Cantillion se opreste insa la acest aspect comercial, neinteresandu-se de gestiunea intreprinderii sau de proprietatea capitalului. Intreprinzatorul lui Cantillion se misca intr-un mediu incert, caracterizat de lipsa transparentei pietei (D. Popescu, 2005, pg. 22).
Jean Baptiste Say (1767-1832) a fost un alt autor care a adus o contributie semnificativa scolii de gandire intreprenoriala. Say este primul economist care a vazut antreprenorul ca manager (el a inteles ca in conditiile economice contemporane lui, organizarea era cruciala, iar antreprenorul era, inainte de toate, un organizator).
Termenul a fost utilizat mai des dupa ce John Stuart Mill (1806-1873) l-a facut cunoscut in opera sa clasica, din 1848, "Principiile Economiei Politice", dar apoi a disparut din literatura economica, pe la sfarsitul secolului al XIX-lea. Economistii, in modelele lor matematice despre activitatea si comportamentele economice, au inceput sa foloseasca presupunerea simplificatoare cum ca toti oamenii dintr-o economie ar avea acces perfect la informatie. Aceasta nu mai lasa nici un rol intreprinzatorului. Din fericire, economistii au renuntat din ce in ce mai mult, in ultimii ani, la aceasta ipoteza (Grigore, 2005, pp. 22-23).
Progresul care s-a facut in intelegerea antreprenoriatului datoreaza mult economistului Joseph Schumpeter (1883-1950) si Scolii Austriece. Joseph A. Schumpeter a adoptat o abordare diferita, subliniind rolul inovatiei.
Potrivit lui Schumpeter, intreprinzatorul este persoana care realizeaza "noi combinatii", cum ar: fabricarea unui produs nou, introducerea unei noi metode de productie, descoperirea unei noi piete, identificarea unei noi surse de materii prime si implementarea unei noi organizari a productiei.
In viziunea lui Schumpeter, intreprinzatorul deschide calea intemeierii unor noi ramuri, care, in schimb, determina aparitia unor schimbari structurale majore in economie. Ramurile vechi devin demodate printr-un proces numit "distrugere creatoare". Pe masura ce noile ramuri concureaza cu cele deja existente pentru forta de munca, materiale si bunuri de investitie, ele cresc pretul acestor resurse. Ramurile vechi nu pot avea costuri ridicate, deoarece cererea se orienteaza catre noile produse. Pe masura ce ramurile invechite sunt in declin, cele noi sunt in expansiune deoarece imitatorii, care au asteptari optimiste in privinta profitului, datorita succesului initial al inovatorului, continua sa investeasca. In cele din urma, supracapacitatea reduce profiturile si stopeaza investitiile. Economia intra in depresiune si inovatia inceteaza. Totusi, inventiile continua si in cele din urma exista un stoc suficient de inventii neexploatate care sa incurajeze intreprinzatorii sa reincepa procesul inovator. In acest mod, Schumpeter a folosit spiritul intreprinzator pentru a explica schimbarile structurale, cresterea economica si ciclurile economice, utilizand o combinatie de idei economice si psihologice.
In concluzie, Schumpeter subliniaza ca doar indivizii capabili sa inoveze merita apelativul de ,,intreprinzator".
Un alt autor care s-a preocupat de studierea problematicii antreprenoriatului este si I. M. Kirzner (n. 1930), reprezentant al scolii austriece de economie. Kirzner, spre deosebire de Schumpeter, a descris antreprenorul ca fiind o persoana atenta in primul rand sa identifice oportunitatile de profit (exploatarea acestora nu este considerata o actiune antreprenoriala). El trebuie sa fie vigilent si sa posede o capacitate peste medie de a invata din greselile trecutului si de a face diferenta dintre oportunitatile aparente si cele reale. Antreprenorul lui Kirzner nu este doar o persoana care are in proprietate resurse, ci si o persoana care are abilitatea si credibilitatea necesare imprumutarii de capital.
Cunoscutul specialist canadian, Jean Marie Toulouse (2001, pg. 81) considera ca "intreprinzatorul este o persoana care creeaza o noua intreprindere". Deci intreprinzatorul este un creator de activitati, in opozitie cu managerul clasic, care se ocupa de dirijarea si functionarea intreprinderilor existente.
Howard Stevenson, un "guru" al fenomenului intreprenorial contemporan de la Harvard, defineste intreprinzatorul foarte sintetic astfel: "asumator de riscuri, fondator de organizatii sau activitati, inovator, capitalist si flexibil moral si comportamental". Acelasi autor completeaza: ,,intreprinzatorul este persoana care urmareste sa fructifice o oportunitate fara sa ia in considerare doar resursele controlate".
Profesorul Ovidiu Nicolescu este de parere ca "intreprinzatorul poate fi definit ca o persoana care initiaza sau dezvolta o afacere, prin care deruleaza activitati noi, implicandu-se nemijlocit, in mod intens, in vederea obtinerii de profit."
Sintetizand, intreprinzatorul este persoana care identifica o oportunitate de profit si isi asuma riscul fructificarii acesteia prin initierea unei activitati noi, in care se implica nemijlocit si pentru dezvoltarea careia face apel la resurse proprii si atrase.
Nu toti managerii sau proprietarii unei afaceri (fie ea si mica) sunt intreprinzatori. Persoanele care detin propria companie isi pot asuma riscuri, dar nu inoveaza neaparat. Ceea ce constituie instrumentul spiritului intreprenorial este inovatia plus fructificarea oportunitatii.
Sintetic, raportul intreprindere-intreprindere antreprenoriala (al carui proprietar/manager poate fi considerat intreprinzator) - afacere mica este prezentat in figura 2.1.:
1.Epure T. D., Implicatiile dezvoltarii unei mici afaceri, Sesiunea nationala de comunicari stiintifice, Tg. Jiu, volum Sectiunea 2 Management, marketing, comert, Editura Studii Economice, Tg. Jiu, 2001.
2.Filion J, Le champ de l'entrepreneuriat: historie, evolution et tendances, Revue Internationale PME, vol. 10, no. 2, 1997.
3.Gartner W. B., "Who is an Entrepreneur?" Is the Wrong Question, Entrepreneurship. Theory and Practice, summer, 1989, pp. 47-68.
4.Grigore A. M., Specificitatea managementului resurselor umane in IMM-uri, Teza de doctorat, ASE, Bucuresti, 2006.
5.Grilo I., Thurik R., Latent and actual entrepreneurship in Europe and US: some recent developments, EIM Business&Policy Research, January, 2006.
6.Istocescu A., Management intraprenorial, Editura ASE, Bucuresti, 2003.
7.McDaniel B.A., A survey on entrepreneurship and inovation, The Social Science Journal 2000, April, 37:2.
8.Nicolescu Ov., Managementul intreprinderilor mici si mijlocii, Editura Economica, Bucuresti, 2001.
9.Popescu D., Intreprinzatorul de succes, Editura Economica, Bucuresti, 2005.
10.Rogoff E. G., Lee M-S., Does firm origin matter? An empirical examination of types of small business owners and entrepreneurs, Academy of Entrepreneurship Journal, Vol. 1, Number 2, Fall 1996.
11.Russu C., Managementul intreprinderilor mici si mijlocii, Editura Expert, Bucuresti, 1996.
12.Sasu C., Initierea si dezvoltarea afacerilor, Editura Polirom, Iasi, 2003.
13.Timmons J.A.,, New Venture Creation: Entrepreneurship for the 21st Century, 5th edition, Irwin Press, 1999.
14.Toulouse J.M., Definition de l`entrepreneurship, in L`entrepreneurship in Quebec, Fideles, Montreal, 1997, (citat dupa O.Nicolescu, I.Verboncu, Fundamentele managementului organizatiei, Tribuna Economica, Bucuresti, 2001).
15.Vaduva S., Antreprenoriatul, Editura Economica, Bucuresti, 2004.
16.Westhead P., Wright M., Novice, portofolio and series founders: Are they different? Journal of Business Venturing, 13, p.173-204, 1998.
17.Wtterwulghe R., La PME - Une entreprise humaine, De Boeck Universite, 1998.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
