Religia Egiptului Antic

Începând cu veacul al III-lea d. Hr. Când egiptenii au adoptat alfabetul grecesc, vechea lor scriere hieroglifică a fost dată uitării. Pentru o scurtă perioadă de timpu doar în cultul religios unii preoți mai foloseau această scriere, dar care nu va dura foarte mult timp pentru că în momentul în care Împăratul Iustinian I a distrus ultimul bastion al religiei egiptene, ducând la încetarea oricărei formă de cult, nimeni nu s-a mai îngrijit de păstrarea vechii scrieri hieroglifice.

Ulterior s-a început să se citească documentele și să se descifreze inscripțiile de pe pereții templelor, mormintelor sau cele de pe vasele de lut și papirusuri, iar cel care avea să aibă șansa descifrării acestor scrier hieroglifice a fost tânărul filolog francez Jean Frncois Champollion în 1822. După ce acesta moare cercetările au fost continuate de un învățat german Richard Lepsius, considerat întemeietorul egiptologiei moderne.

1. Preliminarii istorico-religioase

Chiar dacă Egiptul a fost locuit din timpuri străvechi nu se poate spune clar care este originea egiptenilor. După unele opinii, aceșta ar fi din Etiopia, ar fi de rasă semită, dar părerea cea mai apropiată ar fi că aceștia s-au născut din amestecul unui șir de triburi diferite care făceau parte din populațiile indigene din Africa de Nord și Est.

Preotul egiptean Maneto (sec.III î.d.Hr) care a scris o istorie a Egiptului, spune că la început Egiptul a avut un regim patriarhal, populația împărțită în ginți, ulterior s-au împărțit în comunități teritoriale, pe care grecii le numeau nome, în număr de aprox. 42. După multe lupte între conducătorii acestor comunități, pe la mijlocul mileniului al IV-lea î.d.Hr, s-au împărțit în două mari state: Egiptul de Sus (regiunea izvoarelor Nilului cu capitala la Teba) și Egiptul de Jos (în Delta Nilului cu capitala la Memfis).

1.Istoria Egiptului Antic a cunoscut 30 de dinastii faraonice, în timpul cărora dezvoltarea Egiptului s-a produs în mai multe perioade. Prima din acestea o constituie aceea a Regatului Timpuriu sau Thinit (dinastiile I-II), iar primul întemeietor a fost regele Menes care avea să uneacă cele două state egiptene într-un singur imperiu. S-a numit astfel pentru că orașul Thinis (lângă Abydos în Egiptul de Sus) a fost capitala imperiului în timpul primei dinastii. În timpul celei de-a doua dinastie regii și-au mutat capitala la Memfis ( în Egiptul de Jos).

Perioada Regatului Vechi (dinastiile III-VI) a avut o perioadă de pace și mare înflorire. În timpul celei de-a treia dinaste numită ,,memfită”, statul centralizat a devenit puternic pentru că s-au construit multe sisteme de canalizare, au sporit legăturile comerciale cu alte țări (Nubia, Siria, Libia), în știință s-a ajuns la rezultate remarcabile, iar în artă și în literatură s-au creat primele capodopere. Sub aspect religios, religia egipteană este bine organizată, având o doctrină, o mitologie, un sacerdoțiu și un cult închinat zeilor și morților.

Începe să se practice mumificarea, mormintele încep să devină trainice, somptuoase, concretizate în construirea primelor piramide. ( Ex. piramida în trepte de la Sakkara, iar în dinastia a IV-a- cele trei piramide de la El Giseh, Khufru, Khafra și Menkaura - după nulmele elenizate : Keops, Khefren și Mykerinos). Sub dinastia a V-a se accentuează caracterul teocratic al regalității, iar templele capătă multe privilegii și libertăți. Se remarcă o creștere a influenței și prestigiului preoților din Heliopolis-devenit centru religios al Egiptului. Dinastia a VI-a este reprezentată de o perioadă de declin, faraonii au întreprins expediții militare în Palestina și Nubia, continuând să stăpânească bogata Pen. Sinai, daar țara va începe să se dezmembreze în interior, în nome semi-independente.

3.Perioada dinastiilor VII-X este o periodă intermediară cunoscută sub numele de perioada heracliopolitană, cu capitala a Heracleopolis, iar autoritatea regalității se află în decădere. În 2048 î.d.Hr orașul Teba începe lupta pentru supremație împotriva noii capitale. Este singura epocă din istoria egipteană când faraonul, fiul Soarelui este acuzat de slăbiciune și imoralitate, iar nomarhii, guvernatorii nomelor caută să devină independenți față de faraon. Aceste profunde trasnformări se pot observa într-o serie de izvoare literare: Învățături pentru regele Merikare, Mustrarea profetului Ipuwer, Cântecul harpistului, Sfătuirea unui om deznădăjduit cu sufletul său, în care autorii evocă dezastrele, crimele sau sinuciderile. Provinciile și templele nu mai plătesc taxele din cauza războiului civil, piramidele au fost jefuite.