Istoria Geto-Dacilor

Capitolul 1. - ScurtÎ incursiune în lumea geto-dacilor.

1.1. Istoria geto-dacilor

Geto-dacii de neam tracic fac parte, neîndoielnic, din marea familie indoeuropeanÎ, iar procesul de constituire etnicÎ a lor, precum si o bunÎ perioadÎ din istoria lor de început se vor desfÎsura paralel cu istoria generalÎ a tracilor, fÎrÎ sÎ fie încÎ vorba despre o diferentiere în cadrul numerosului neam tracic. Se considerÎ cÎ aceastÎ individualizare s-a produs abia la sfîr-situl primei epoci a fierului, si cu sigurantÎ în secolul al VI-lea î.e.n., cînd îi avem mentionati ca atare în izvoarele literare.

Vastul teritoriu de pe ambele maluri ale DunÎrii cuprinse între Carpatii Slovaciei si Nordul Greciei, de la bazinul Tisei la Nistru, gurile Bugului si Marea NeagrÎ, era locuit în antichitate de marele popor indoeuropean al tracilor, ce cuprindea peste o sutÎ de formatii tribale si gentilice si despre care Herodot afirmase cÎ sunt cel mai numeros popor dupÎ indieni.

Izvoarele literare de mai tîrziu vor arÎta cÎ teritoriul cuprins între Balcani, Carpatii nordici, DunÎrea mijlocie si litoralul de vest al Pontului Euxin este locuit de geto-daci, iar spatiul de le sudul Balcanilor de tracii propriu-zisi.

Astfel, cei de pe pÎmînturile de la nord de Balcani au fost numiti traci septentrionali (de nord), iar cei de la sud de Balcani – traci meridionali (de sud). Fiecare din aceste grupuri întrunea mai multe zeci de triburi. Tarcii septentrionali încorporau un numÎr considerabil de triburi : getii ( pe ambele maluri ale DunÎrii muntene, în Dobrogea si Moldova ), tiragetii – getii de pe Nistru ( în bazinul rîului Nistru ), moesii ( la sud de DunÎre, amestecati cu getii ), burii ( în Oltenia ), sucii ( în sudul Olteniei cu centrul la Sucidava ), carpii ( în centrul Moldovei ), costobocii ( in nordul Moldovei ), dacii (regiunea intracarpaticÎ a Transilvaniei), dacii mari ( in vestul Transilvaniei ), appulii ( în centrul Transilvaniei cu resedinta principalÎ la Appulum ), odristii, tribalii, crobizii, terizii ( în nord – estul Bulgariei actuale ) etc.

Cu privire la multimea acestor traci, Herodot face o afirmatie de cea mai mare importantÎ:

“ Neamul tracic este, dupÎ acela al indienilor, cel mai mare dintre toate. DacÎ ar avea un singur domnitor si ar fi uniti între dînsii ar fi de neînvins si, dupÎ cum cred ei, cu mult mai puternici decît toate popoarele…”

Cei mai însemnati însÎ din toate neamurile tracice au fost dacii sau getii. Sînt douÎ denumiri pentru unul si acelasi popor, dupa cum muntenii, moldovenii si transilvÎnenii sînt trei denumiri pentru aceeasi realitate etnicÎ : româniei . Si cercetÎrile istorico – lingvistice au afirmat si au dovedit totodatÎ, cÎ daco – getii sînt unul si acelasi popor.

În ceea ce priveste etimologia numelor getilor si dacilor s-au fÎcut o serie de ipoteze, nici una însÎ pe deplin convingÎtoare. Pare putin plauzibilÎ teoria conform cÎreia numele de daci ar sta în legÎturÎ cu termenul daos ( “lup” în limba frigianÎ, limbÎ din familia tracicÎ ).

S-a presupus si cÎ numele strÎmosilor nostri ar deriva din iranianul ( saka ) dahae, care înseamnÎ tot lup. Dar acad. C. Daicoviciu crede mai degrabÎ cÎ aceste nume de popor derivÎ din cuvîntul, presupus numai, dar neatestat în izvoare, daka, însemnînd “cutit , pumnal”, în care caz am avea de-a face si la daci cu obiceiul, destul de rÎspîndit în antichitate, de a denumi o populatie dupÎ arma ei caracteristicÎ.

Situatia nu este cu nimic mai bunÎ nici în cazul celuilalt apelativ: getii. S-a presupus cÎ el ar deriva din indoeuropeanul guet = ”a vorbi, a grÎi “sau din guem= ”a merge” etimologii cu totul nesigure si nesemnificative.

În ciuda acestor puncte de vedere deosebite, este sigur cÎ numele de daci si geti au fost folosite de scriitorii greci si romani pentru niste triburi mai mari sau uniuni tribale înrudite, cunoscute, în genere în izvoarele grecesti sub numele de geti, pentru regiunea DunÎrii Inferioare si în cele latine de daci, pentru spatiul intra – carpatic. Cu toate acestea, sunt si

proiect de licenta la facultatea istorie filologie