I. ISTORIOGRAFIA GREACA SI ELENISTICA
Ca si alte manifestari ale spiritului uman, istoriografia - in sensul propriu
al cuvantului - este un produs al Greciei antice. Faptul isi are explicatiile sale bine
definite. Ellada a oferit gandirii, in general, si celei istoriografice, in particular,
conditii mult mai favorabile decat acelea din Orientul antic. Ele rezulta, in primul
rand, din superioritatea structurii social-politice a Greciei antice. Spre deosebire de
Orient, unde imense teritorii sunt reunite sub puterea despotica a unui monarh,
considerat ca o zeitate pe tron, ceea ce nu ingaduia o viata politica si elimina
posibilitatea unei gandiri libere, in Grecia predominau statele-cetati; or,
multitudinea acestora si specificul organizarii lor au permis participarea unui mare
numar de cetateni la viata publica. Dezbaterile din agora, prin varietatea lor si
relativa libertate in care erau purtate, au contribuit nu numai la stimularea gandirii
politice, ci si la dezvoltarea generala a spiritului grec. Printre altele, ele erau de
natura sa stimuleze preocuparile pentru istorie; in dezbaterea unei probleme
contemporane, apelul la trecut era adesea indispensabil pentru argumentarea unei
anumite hotarari.
Pe de alta parte, trebuie sa avem in vedere orizontul mult mai larg al
elenilor in raport cu orientalii. Oraseni si navigatori in cea mai mare parte, ei au
intemeiat numeroase colonii, pe o arie intinsa, iar calatoriile maritime, uneori la
distante apreciabile, au constituit o indeletnicire de baza a lor. Ei au venit, astfel, in
contact cu realitati foarte diferite. Interesul pentru situatiile din alte locuri a fost, in
mod logic, asociat cu interesul pentru situatiile din alte timpuri; dealtfel, in primele
manifestari istoriografice, nu se face o distinctie intre descrierile geografice si
povestirile istorice.
In sfarsit, nasterea si dezvoltarea istoriografiei eline (practicata nu de
functionari, ca in statele despotice din Orient, ci de o intelectualitate libera) trebuie
raportate si la efervescenta atmosfera culturala din Grecia antica. In mod deosebit,
trebuie sa avem in vedere dezvoltarea literaturii si filosofiei, a unor domenii deci
inrudite cu istoriografia. Dealtfel, aceasta din urma a fost mult timp considerata ca
parte componenta a literaturii; ca si alte genuri literare, ea isi avea muza sa, Clio.
Aceasta apropiere era cu atat mai logica cu cat poetii si prozatorii isi alegeau
frecvent ca subiect fapte, reale si legendare, ale trecutului, cele mai adanci radacini
ale istoriografiei fiind cautate uneori inca in poemele homerice. In acelasi timp,
trebuie sa avem in vedere ca, in incercarea de a explica originea omului si a
societatii, elenii au apelat la mitologie, domeniu legat de literatura, dar care, mai
multa vreme, datorita spiritului lor religios si neputintei de a rezolva stiintific
problemele referitoare la timpurile mai indepartate, a fost incorporat si
istoriografiei.
O prima incercare sistematizata de a explica, pornind de la mitologie,
originea omenirii si fazele evolutiei ei apartine lui HESIOD, cu lucrarile sale
Teogonia (Originea zeilor) si Munci si zile. Prima din ele incepe cu mitul crearii
lumii si continua cu istoria generatiilor succesive de zei, prezentati intr-o lumina
4
mai arhaica decat la Homer. In Munci si zile, se incearca legarea trecutului de
prezent, intr-o tratare cronologica ale carei trepte sunt generatiile. Preluand si
amplificand o teorie orientala, Hesiod dezvolta ideea unei evolutii descendente a
omenirii, sugerata si de simbolizarea varstelor ei prin diferite metale (aurul,
argintul, bronzul, fierul). Initial, in epoca de aur, omul a fost fericit, dar voind sa-i
egalizeze pe zei prin focul rapit de Prometeu, acestia l-au pedepsit, varstele de
argint si de bronz constituind un continuu declin. Preocuparile pentru trecut s-au
amplificat in secolul al VI-lea i.Hr., in orasele din Ionia. Aici a aparut o bogata
literatura istorico-geografica, ilustrata de logografi (scriitori in proza). Acestia nu
sunt insa istorici in sensul propriu al cuvantului, ei osciland intre poezia epica si
noul spirit filosofic care se afirma in aceasta perioada, intre mitologie si realitate,
ceea ce confera scrierilor lor un caracter mixt, contradictoriu. A contribuit la
aceasta si faptul ca, adesea, ei isi aleg subiectele din trecutul indepartat (genealogii
ale gintilor nobile, care de obicei incepeau cu zeii, legende despre intemeierea
oraselor s.a.). Totusi, meritele logografilor in pregatirea terenului pentru
istoriografie sunt incontestabile. Mai intai, ei au desfasurat un efort considerabil
pentru documentare. In tendinta de a strange informatii cat mai ample si mai
sigure, ei au practicat in mod curent constatarea la fata locului (autopsia).
Culegerea unui material eterogen a determinat si aparitia primelor incercari critice.
Apoi, logografii nu se ocupa numai de istoria cetatilor grecesti, ci si de aceea a
altor populatii si state, ceea ce contribuia la largirea orizontului scrierilor lor. In ele
apar, pentru prima data, consideratii despre structura politica a statelor orientale, in
raport cu polisurile grecesti. Astfel se impune si metoda comparativa. In sfarsit,
logografii nu-si propun numai simpla informare, deslusirea adevarului, ci urmaresc
sa faca nemuritoare faptele marete ale trecutului, toate acestea intr-o forma
influentata de epopee, dar utilizand uneori si un inceput de stil stiintific. Cei mai
importanti dintre ei sunt Hecateu din Milet si Hellanicos din Mitilene.
Om politic si carturar, HECATEU a trait in a doua jumatate a secolului al
VI-lea si la inceputul secolului al V-lea i.Hr. A calatorit mult, el fiind acela care a
denumit Egiptul "un dar al Nilului". Hecateu manifesta notabile preocupari pentru
unele aspecte esentiale ale cercetarii trecutului. Este adevarat, elementul mitic are
inca un loc important (chiar autorul se considera descendent, la a 16-a generatie, al
unui zeu). El isi propune insa sa stabileasca o cronologie mai riguroasa a
timpurilor legendare. Numele sau este asociat si de prima subliniere a necesitatii
criticii istorice, care apare chiar la inceputul Genealogiilor:
"Astfel graieste Hecateu milesianul: scriu acestea asa cum socot ca au fost cu
adevarat; caci spusele grecilor sunt multe si, dupa parerea mea, bune sa starneasca rasul".
In aplicarea criticii, el adopta principiul verosimilitatii, in functie, fireste,
de credintele vremii; de exemplu, nu neaga existenta Cerberului la intrarea
infernului, dar considera ca acesta nu poate fi un caine cu trei capete - intrucat asa
ceva nu exista in realitate - ci un sarpe veninos.
Celalalt logograf important, HELLANICOS, are merite mai ales in
dezvoltarea eruditiei. Dintre lucrarile sale trebuie sa retinem, mai intai, prima
incercare cunoscuta de a alcatui un tablou cronologic, in raport cu ciclul anilor
astronomici, al tuturor evenimentelor cunoscute din jumatatea de mileniu care
despartea epoca razboiului troian de vremea sa. Pentru aceasta, a ales ca axa de
referinta lista preoteselor sanctuarului Herei din Argos (primul sau succesor,
5
Hippias din Elis, va prefera, exemplu care va fi urmat, lista invingatorilor la
olimpiade). Tot Hellanicos este autorul primei monografii erudite, o istorie a
Atenei (Atthis), ca si al altor scrieri asupra Eoliei si Arcadiei, sau asupra unor
popoare straine (persii, scitii). Se poate spune ca prin el se realizeaza un inceput de
specializare a cercetarii trecutului.
Pompiliu Teodor, Evolutia gandirii istorice romanesti, Cluj, 1970.
Lucian Boia, Evolutia istoriografiei romane, Bucuresti, 1976.
Frederick Kellogg, O istorie a istoriografiei romane, Iasi, 1996.
Vasile Cristian, Istoriografia pasoptista, Iasi, 1993.
Alexandru Zub, Junimea. Implicatii istoriografice, Iasi, 1976.
Idem, De la istoria critica la criticism, Bucuresti, 1985.
Idem, Istorii si istorici in Romania interbelica, Iasi, 1989.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
