În lumea specialiştilor există o dispută în legătură cu definiţia a două concepte: cultură şi civilizaţie. Unii fac o departajare categorică între cultură şi civilizaţie, alţii susţin că, în realitate, ele se împletesc. Ovidiu Drimba, autorul unei monumentale lucrări intitulată Istoria culturii şi civilizaţiei aprecia: „Există, în ultimă analiză, tot atâtea civilizaţii şi culturi câte popoare există”. Dar nu toate popoarele au putut să creeze civilizaţii istorice, care să reziste de-a lungul secolelor şi mileniilor. Acelaşi autor menţiona că a identificat peste 180 de definiţii date conceptelor de „cultură” şi „civilizaţie”. În opinia sa: „Civilizaţie înseamnă totalitatea mijloacelor cu ajutorul cărora omul se adaptează mediului (fizic şi social), reuşind să-l supună şi să-l transforme, să-l organizeze şi să-l integreze. Tot ceea ce aparţine orizontului satisfacerii nevoilor materiale, confortului şi securităţii înseamnă <civilizaţie>. În sfera ei, prin excelenţă de natură utilitară, intră capitolele: alimentaţia, locuinţa, îmbrăcămintea (nu însă şi podoabele), construcţiile publice şi mijloacele de comunicaţie, tehnologia în general, activităţile economice şi administrative, organizarea socială, politică, militară şi juridică. De asemenea, educaţia şi învăţământul – dar în măsura în care aceste procese răspund exigenţelor vieţii practice”.
În „Dicţionarul enciclopedic” apărut în 1993, civilizaţia este definită astfel: „Ansamblul valorilor de natură utilitară susceptibile de a fi aplicate totalităţii speciei eumane în vederea satisfacerii unor nevoi materiale, de confort şi securitate”.
Cultura se referă la domeniul spiritului şi al intelectului; opera şi actul de cultură urmăresc satisfacerea nevoilor spirituale şi intelectuale. În sfera culturii se înscriu: datinile şi obiceiurile, credinţele şi practicile religioase, ornamentele şi divertismentele, operele de ştiinţă, filosofie, literatură şi muzică, arhitectura, pictura, sculptura şi artele decorative sau aplicate.
Există o interrelaţie între cultură şi civilizaţie, vizând realizarea plenară a omului, a vieţii şi comunităţii umane.
Simplificând, putem aprecia că civilizaţia reprezintă partea materială a activităţii umane, vizând satisfacerea unor necesităţi existenţiale, în timp ce cultura este partea spirituală, care urmăreşte dezvoltarea intelectuală, rafinamentul fiinţei umane.
Încă din comuna primitivă, omul a creat o civilizaţie proprie, reflectată în locuinţe, procurarea şi prepararea hranei, a îmbrăcăminţii etc. În timp, aceste elemente de civilizaţie s-au îmbogăţit şi multiplicat, asigurând o viaţă mai comodă, individuală şi colectivă.
Vasele de ceramică aveau o certă utilitate practică, sevind la pregătirea hranei, la păstrarea seminţelor, vinului etc. Dar omul a simţit nevoia să le înfrumuseţeze, prin diverse ornamente. Sugestivă este ceramica descoperită la Cucuteni (jud. Iaşi), datând din mileniile 7 – 3 înainte de Hristos, care impresionează şi astăzi prin coloritul şi desenele sale. Locuinţa, care iniţial era săpată în pământ sau realizată din câţiva pari de lemn peste care se puneau câteva crengi şi frunze, a devenit cu timpul o construcţie solidă, din piatră şi cărămidă. Iar exemplele de acest fel ar putea continua.
Facultatea de Istorie, Muzeologie şi Arhivistică
Masterat : Viaţa cotidiană. Europenizarea vieţii româneşti
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
