Statul român în decursul timpului și conducătorii ei

Statul condus de Decebal

Datorita intrepatrunderilor istorice din sud-estul Europei antice, la cumpana celor doua mari ere, Dacia se integreaza, tot mai evident, in orbis romanus (lumea romana). Este vorba de o integrare culturala, nu de una teritoriala. Creatia materiala si spirituala din Dacia clasica este tot mai putemic influentata de civilizatia popoarelor care comunica in limba latina. Treptat, chiar conducatorii Romei ii considera pe geto-daci un popor civilizat

traind, muncind, creand intr-o tara bogata, Dacia, avand traditie statala (romanii n-au acordat atentie populatiilor considerate de ei "barbare", nu ,

si-au propus cucerirea tarilor sarace in care traiau asemenea populatii antice).

Prin nivelul superior al dezvoltarii lor generale, geto-dacii sunt socotiti un obstacol in calea expansiunii teritoriale a Romei, ai carei conducatori, cautand noi resurse umane si materiale, urmaresc echivalarea focarului de cultura si civilizatie amintit - orbis Romanus - cu lumea locuita, stapanita, de romani. Asa se ajunge la statul roman "mondial", de fapt mediteranean

pe care primii imparati il organizeaza in Europa meridionala, Africa septentrionala si Asia Mica. in acest stat puternic, lmperiul Roman, cu granite naturale (deserturi, fluvii largi) usor de aparat, sunt inclusi daco-getii dintre Haemus, Danubius si Pont. imparatul Claudius (41-54), cum stim, reorganizeaza aici provincia Moesia, un "bastion roman", care - aidoma provinciei Pannonia - va avea un rol insemnat in pregatirea atacului decisiv asupra Daciei nord-dunarene. Regii din sud-vestul Daciei, care asigurau continuitatea politico-statala din zona dominata de Muntii Sureanu, inteleg ce pericol genera noua infatisare, a hartii Europei antice. in spiritul unitatii neamului intreg, ei incearca eliberarea moesilor. O asemenea semnificatie are campania dacilor nord-dunareni in sudul fluviului, la sfarsitul domniei lui Nero (54-68). La fel, campania din iarna anului.85/86, cand armatele regelui Duras patrund in provincia Moesia. La Roma, in acest timp, imparat este Domitianus (81-96). Confruntat in Senat cu o serie de probleme ridicate de adversarii sai interni si preocupat de intarirea granitei pe Rin, ultimul imparat din dinastia Flavia soseste in graba la Dunarea de )os. Cu o armata mai numeroasa decat cea de pe vremea lui Octavianus, Domitianus respinge ostile regelui dac, restabileste linistea, dar pentru mai multa siguranta, in anul 86, organizeaza in zona doua provincii consulare: Moesia Superior (la est de Drava - Serbia, pana la gura raului Ciabrus - azi Tibrita, in Bulgaria) si Moesia lnferior (de la Ciabrus pana la gurile Dunarii). Domitianus se retrage apoi in provincia r IIlyricum, de unde pune la cale invadarea Daciei.

Campania romana din anul 87; victoria dacilor si inscaunarea lui Decebal. Campania initiata de Domitianus - considerata "cel mai insemnat : razboi de atunci al romanilor", cum scrie, ulterior, Cassius Dio - are loc in anul 87. Cinci sau sase legiuni, conduse de Cornelius Fuscus, prefectul pretoriului, deci unul dintre generalii-cavaleri de incredere ai imparatului roman, trec Dunarea pe un pod de vase si inainteaza prin zona Banatului; de azi. Cand strabat defileul Portile de Fier ale Transilvaniei, sunt atacate prin surprindere, de daci, in locul numit Tapae (in apropierea actualului sat Bucova). Una dintre legiunile romane (Legio Alaude) este nimicita aproape in intregime, steagurile si masinile ei de razboi fiind capturate de autohtoni. insusi comandantul expeditiei de cucerire, Fuscus, este ucis in lupta. Dezastrul armatei romane este recunoscut de mai multi istorici latini (Tacitus, Martial, luvenal) contemporani evenimentului. Numele invingatorului este consemnat numai de Tacitus, din opera caruia se inspira istoricii Orosius (secolul ) si lordanes (secolul VI). Este vorba de Diurpaneus, un tarabostes din sud-vestul Daciei. in urma victoriei, acest erou este considerat de coetnici un "semizeu"; cum spune lordanes. Forta lui, Diurpaneus, vitejia dovedita in lupta de aparare a pamantului stramosesc il determina pe Duras sa lase tronul biruitorului lui Fuscus. Diurpaneus purtand supranumele Decebal ("Cel puternic", "Cel viteaz") - devine astfel rege, in anul 87. EI este recunoscut unic conducator de catre toti geto-dacii. liberi, atrasi de virtutile regelui aureolat de legenda.

Luptele cu Tettius lulianus, pacea cu Domitianus. Intemeiata, evident, pe comunitatea etnica, limba unica si spiritualitatea unitara, dar si pe progresele economico-sociale din prima jumatate a secolului I, refacerea unitatii statale dacice este grabita, iarasi de agravarea pericolului roman. Cu atat mai mult cu cat, in anul 88, romanii reiau ofensiva. In fruntea unor forte militare considerabile, generalul Tettius lulianus, guvernator al provinciei Moesia Superior, trece Dunarea si inainteaza in spatiul dacic cam pe acelasi itinerar urmat de Fuscus. Lupta are loc tot la Tapae. De aceasta data, victoria revine romanilor. Tettius lulianus insusi ucide, in timpul bataliei, mai multi dusmani de frunte. Printre cei care isi salveaza viata cu acest prilej, Cassius Dio il aminteste pe Vezina, "al doilea dupa Decebal" in ierarhia daca; "vice-regele", de fapt marele preot, cade "intr-adins la pamant, prefacandu-se mort, si astfel fugi pe ascuns noaptea", de la locul dramaticei confruntari. Tettius lulianus nu poate valorifica succesul de la Tapae, continuarea inaintarii spre zona fortificata din Muntii Sureanu fiind greu de realizat. Mai mult, teama generalului roman de a nu cadea intr-o cursa intinsa de Decebal si de a nu avea soarta lui Fuscus il determina sa organizeze tabara la distanta de Sarmizegetusa. Profitand de ragazul creat astfel, Decebal cere pace. Domitianus refuza, pentru ca spera sa-I ingenuncheze pe regele dac, dupa ce ii invinge pe cvazi si pe marcomani. De neam germanic, acestia refuzasera, anterior, sa atace Dacia dinspre Pannonia, ca aliati ai Romei. Ambitiosul imparat incearca sa-i surprinda in provincia amintita, unde dispune uciderea solilor cvazi si macromani veniti sa ceara pace. Marcomanii obtin insa o neasteptata victorie; mai mult, Domitianus este "pus pe fuga", cum povesteste acelasi autor antic. Astfel, infrangerea de pe frontul pannonic il determina pe imparat sa renunte la continuarea razboiului cu dacii. De aceasta data, el este cel care trimite, grabnic solie lui Decebal (...), indemnandu-I sa incheie pace". Aflat si el "la mare stramtoare" - trupele romane se aflau inca pe pamant dacic, iar in dreapta Dunarii, la Oescus, se afla garnizoana principala a Legiunii a -a Macedonica - regele dac primeste propunerea. Nu se prezinta insa personal pentru tratative; nu il trimite nici pe Vezina, ci pe Diegis, care - dupa poetul Martial- era fratele lui Decebal.

Pentru a arata ca el este "invingatorul", Domitianus asaza o diadema pe capul lui Diegis, imparte soldatilor romani "onoruri si bani", trimite la Roma soli ai lui Decebal, chiar "o pretinsa scrisoare" de supunere a acestuia si multe "obiecte de pret "ce nu fusesera luate ca prada". "Dimpotriva, el imparatul, arata tot Cassius Dio - cheltuie foarte multi bani pentru incheierea pacii, caci fara intarziere dadu lui Decebal nu numai insemnate sume de bani, dar si mesteri priceputi la felurite lucruri folositosre in timp de pace si de razboi (...). Incheiata in anul 89, pacea dintre Decebal si Domitianus are caracterul unui "compromis" (cum arata H. Daicoviciu) "necesara din cauza epuizarii ambelor tabere", ea confirma, deci, un nou client al Romei, regele dacilor, rolul si rolul unui imparat cu numerosi adversari la Roma.