I. DIPLOMATIA IN EPOCA MEDIEVALA
Definita sintetic ca stiinta raporturilor internationale, diplomatia cuprinde
intregul sistem de interese care ia nastere dintre raporturile stabilite intre state si
are drept obiect stabilirea sigurantei si a pacii. Dupa altii cercetatori ar fi:
-stiinta raporturilor internationale;
-aplicarea inteligentei si a tactului in relatiile dintre state;
-ansamblul de mijloace si activitati specifice pe care un stat le pune in
slujba politicii sale externe.
Cum este si firesc, acest important aspect al istoriei noastre nu poate fi
studiat decat in conexiune cu diplomatia europeana. Din nefericire, cu exceptia
unor medalioane, consacrate unor personalitati ale Evului Mediu romanesc,
istoricii nostri au acordat o mai mica atentie acestui domeniu de cercetare,
abordand cu predilectie subiecte privitoare la razboaiele purtate pentru apararea
independentei. Ca si in cazul altor tari europene, diplomatia medievala cunoaste
doua faze: 1) perioada ambasadelor temporare; 2) perioada de constituire a asanumitelor
departamente diplomatice.
Dupa cum se cunoaste, inca din secolul al XV-lea apar unele lucrari
privitoare la dreptul international. Avem in vedere, in primul rand, cele publicate
de Philippe de Commines, care elaboreaza un adevarat ghid pentru solii, Balthazar
Ayala (Despre dreptul razboiului si institutiile razboiului, 1582), Alberico Gentili
(Despre ambasade, 1585) si Hugo Grotius (Despre dreptul razboiului si al pacii,
1625).
Dupa unii cercetatori, intemeietorul politicii ca stiinta a fost florentinul
G.Machiavelli. In cunoscuta sa lucrare, Principele, si in Discursuri, acesta arata ca
patria trebuie aparata cu orice fel de mijloace: prin josnicie, dar si prin glorie, prin
mila, dar si prin cruzime ("Binele patriei este criteriul binelui"). Dupa Machiavelli,
un principe trebuie sa fie vulpe, pentru a putea sa recunoasca cursele, dar si leu,
pentru a-i speria pe lupi.
Aparute in Occident intr-o perioada in care relatiile de tip feudal erau in
disolutie, era firesc ca aceste lucrari sa reflecte ideologia clasei sociale care tocmai
se cristaliza, burghezia. In schimb, in spatiul romanesc, unde a functionat
conceptul de ratiune de stat, lucrarile teoretice, dar si practica politica contin
elemente care tin de etica si de teologie.
Considerate ca primul monument al experientei diplomatice romanesti
medievale (Virgil Candea), "Invataturile lui Neagor Basarab" sintetizeaza o bogata
experienta politica romaneasca. Capitolul despre Solii si razboaie reprezinta o
adevarata opera de doctrina romaneasca a relatiilor externe, un manual diplomatic
care a fost adus si in Moldova de Petru Schiopul.
Intre altele aici, autorul da sfaturi practice nu numai fiului sau, dar si pentru
toti principii romani. Aratand ca "nu este nici o invatatura mai grea decat cea a
solilor", Invataturile sintetizeaza experienta diplomatica romaneasca. Solii erau
folositi fie pentru a "vana cuvinte" prin "vorbe intelepte si cuminti", fie ca sa
provoace la lupta prin "vorbe aspre si invrajbire"; toti solii trebuiau sa fie primiti
cu cinste si cu daruri si sa fie intampinati inca de la granita de un alai compus din
4
cei mai vestiti dregatori, imbracati in haine stralucitoare, solii sa fie dusi la
locuinta lor cu mare fast ("aceasta este cinstea noastra"), dar aceasta sa fie departe
de curtea domneasca; sa nu fie tinut prea mult timp ("dupa trei zile chemati-i") si
sa fie primit la palat "cu slava si stralucire", iar domnul si sfetnicii care il
inconjurau ("cei batrani sa sada intru locurile lor, cei tineri in picioare") sa fie
impodobiti si ei; "sa bagati de seama a intelege cuvintele si sfatul domnului care la
trimis si a cunoaste precis cugetul lui [ o ] fie ca are gand de recunostinta, fie ca
de viclesug si manie"; sa asculte cu atentie si cu fata vesela, astfel ca "nici de
cuvintele lui aspre sa te intristezi, nici la cele bune sa te inseninezi, ci intr-o
atitudine neschimbata si demna sa le asculti"; sa nu-i raspunda decat cu dulceata si
blandete", deoarece "cuvantul este ca vantul [ o ] si candva va veti cai pentru
cuvantul acela"; dupa retragerea solului, in vederea raspunsului, domnul sa
consulte pe dregatori (sa ia sfat si de la tagma I, a II-a si a III-a), "dar sfatul vostru
propriu nicidecum nu-l veti spune catre ei"; inainte de chemarea solului pentru
raspuns, sa pregateasca o masa fastuoasa pentru ca acesta sa se minuneze ca nici
chiar la stapanul lui nu a vazut asa ceva; la ospat "sa nu vorbiti cuvinte nepotrivite
[ o ] deoarece vinul deschide inima omului si multe vorbe desarte graieste"; daca
dupa inmanarea darurilor si a raspunsului, solul se poarta arogant, domnul sa-i
vorbeasca pasnic si cu blandete, dar ca si in sfaturile date de Constantin al VII-lea
Porfiregenetul fiului sau, raspunsul trebuie sa fie ca o sageata ascutita infipta in
inima stapanului sau.
La fel de minutioase sant si sfaturile date trimisilor domnului la diverse
curti europene: sa fie alesi soli destoinici ("sa nu trimiti pe unul ca acela care ar fi
ruda unui dregator [ o ]. Daca vi-i drag de sluga aceea, dati-i lui <bani> din
vistieria voastra si linistiti-l, caci mai bine e sa pierzi ceva din visteria ta decat din
cinstea ta"); sa-i dea in taina sfatul sau (instructiunile) si sa-l asculte de cele ce va
spune la curtea unde urma sa plece; sa procedeze la fel atat cu solii cei mari, cat si
cu cei mici deoarece "cuvintele lor nu sant ale lor proprii, ci ale domnului lor".
Inainte de a trece la Invatatura despre razboi se face o remarca care arata
ca si negocierile au o limita: "mai bine este moartea decat a trai cu rusine".
In Moldova, Cartea romaneasca de invatatura (1646) are unele prevederi
referitoare la activitatea diplomatica din secolul al XVII-lea. Aflam, astfel ca solii
se bucurau de imunitate in timpul misiunii lor; existau pedepse aspre, mergandu-se
pana la pedeapsa capitala, pentru cei care insultau pe reprezentantii altor tari in
Moldova. In cazul in care solii straini nu actionau corect in indeplinirea misiunii
lor sau nu paraseau tara atunci cand le poruncea domnul, acestia nu mai beneficiau
de imunitate diplomatica.
Din Invataturile lui Neagor Basarab, dar si din alte categorii de izvoare
medievale putem deduce ca romanii aveau o anumita experienta diplomatica care a
fost imbogatita prin contactele pe care le-au avut cu scoala bizantina italiana,
poloneza, austriaca sau turca. Pe langa soli, domnii romani (cum ar fi Stefan cel
Mare, Ieremia Movila, Mihai Viteazul, Constantin Brancoveanu etc.) s-au folosit
si de iscoade, deghizate uneori in negustori de vite, cum s-a intamplat in vremea
lui Alexandru Lapusneanu. Activitatea de informare prin intermediul acestor
oameni s-a concentrat in special asupra Portii otomane. Astfel, intr-o scrisoare
adresata brasovenilor, Stefan cel Mare se referea la iscoadele sale care se afla la
turci care transmiteau informatii in legatura cu pregatirea militara a acestora
-Colectiile nationale de izvoare Documente privind istoria Romaniei si Documenta
Romaniae Historica.
b) Narative:
-Cantemir, Dimitrie, Descriptio Moldaviae, Bucuresti, 1973.
-Calatori straini despre Tarile Romane, vol. II-IX, Bucuresti, 1970-1998.
-Costin, Miron, Letopisetul Tarai Moldovei de la Aron Voda incoace, in Opere,
Bucuresti, 1965.
-Istoria Tarii Romanesti de la oct. 1688 pana la martie 1711, Bucuresti, 1959.
-Neculce, Ion, Letopisetul Tarii Moldovei si O sama de cuvinte, editie G.Strempel,
Bucuresti, 1982.
-Ureche, Grigore, Letopisetul Tarai Moldovei, Bucuresti, 1958.
c) Lucrari generale:
-Adreescu, Stefan, Restitutio Daciae, vol. I-III, Bucuresti, 1980-1993.
-Boicu, Leonid, Principatele Romane in raporturile politice internationale.
Secolul al XVIII-lea, Iasi, 1986.
-Caprosu, Ioan, O istorie a Moldovei prin relatiile de credit, Iasi, 1986.
-Giurescu, C.C., Giurescu, C.Dinu, Istoria romanilor, vol. II, Bucuresti, 1976.
-Iorga, N., Studii asupra Evului Mediu romanesc, Bucuresti, 1984.
-Idem, Istoria romanilor, vol. V, Bucuresti, 1998.
-Istoria Romaniei, vol. III, Ed.Academiei, Bucuresti, 1964.
-Maxim, Mihai, Tarile Romane si Inalta Poarta, Bucuresti, 1993.
-Neamtu, Vasile, Istoria medie a Romaniei, Iasi, 1982.
-Panaitescu, P.P., Dimitrie Cantemir. Viata si Opera, Bucuresti, 1930.
-Idem, Introducere la istoria culturii romanesti, Bucuresti, 1969.
-Punga, Gh., Tara Moldovei in contextul relatiilor politice internationale (1538-
1572), curs multiplicat, Iasi, 1994.
-Toderascu, Ion, Unitatea romaneasca medievala, Bucuresti, 1988.
-Idem, Permanente istorice medievale. Factori ai unitatii romanesti, Iasi, 1994.
58
-Stoicescu, N., Sfatul domnesc si marii dregatori din Tara Romane si Moldova,
Bucuresti, 1968.
-Idem, Matei Basarab, Bucuresti, 1988.
-Stefanescu, Stefan, Istoria romanilor. De la Mihai Viteazul la Constantin
Brancoveanu, Bucuresti, 1996
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
