Raporturile dintre Stat si Biserica reprezinta una dintre realitatile fundamentale ale fiintei statelor romanesti in Evul Mediu. Imaginea unei Biserici care-si impartea autoritatea cu Domnia, asupra careia detinea un ascendent moral si simbolic, cercetata de numeroase generatii de teologi si istorici [456], mai pastreaza unele aspecte, care nu au fost pe deplin clarificate. Ea constituie unul dintre elementele mostenite de la Imperiul Bizantin. In perioada pe care o cercetam, asocierea dintre Domnie si Biserica in gestionare problemelor de politica interna si externa pana la contopirea lor in ,,unul si acelasi organism statal-ecleziastic" [457, p. 56], functiona, cu rari exceptii, in directia principiului iustinian al ,,simfoniei romano-bizantine". Ambele beneficiau de sisteme juridice diferentiate si pravile: ,,pravilele bisericesti" (drept canonic) si ,,legile imparatesti" (drept civil bizantin), avand deopotriva o aplicare universala, spre deosebire de caracterul original al cutumei cu care coexistau. Trebuie relevat faptul ca activitatea legislativa si judiciara a Domniei, limitata prin recunoasterea unei jurisdictii bisericesti, avea nevoie intermitent de o ratificare din partea autoritatilor superioare ecleziastice (mitropolitul, Sf. Sinod din Constantinopol, patriarhii). Mitropolitul si episcopii romani erau, la randul lor, confirmati la alegere sau in anumite situatii, impusi si destituiti de domn [458, p. 59].
Conditiile acestei colaborari au fost reflectate cu lux de amanunte in literatura de specialitate, domnii romani fiind infatisati in ipostaze lor de ctitori de lacase sfinte, dictandu-le cateodata reguli de viata de rugaciune, asemenea vechilor ,,tipika" bizantine. Insa, nu pe deplin a fost clarificat aspectul cum s-au comportat Statul si Biserica in momentele de criza a raporturilor lor din perioada secolelor XIV-XVI. Ne intereseaza, in mod special, cum s-au reflectat conflictele dintre cele doua institutii asupra regimului juridic si asupra domeniului manastiresc.
In perioada cercetata si in spatiul indicat, Domnia si Biserica aveau relatii de stransa colaborare si se sprijineau reciproc. Ortodoxia, fiind religie de stat, constituia partea integranta a ideologiei politice a timpului. Apararea credintei, la fel ca si in Bizant, era una din indatoririle principale ale domnilor in egala masura cu cea a clericilor. O data cu cristalizarea structurilor administrative si bisericesti superioare, treptat s-a creat un anumit grad de independenta intre aceste doua institutii. Biserica era independenta sau autonoma in chestiuni spirituale, iar drepturile statului la problemele bisericesti marginindu-se numai la cele de natura externa. Desi domnul era atotstapanitor, in treburile bisericesti se consulta cu mitropolitul in virtutea prerogativelor pe care le avea ultimul [459, p. 23]. In conducerea statului, mitropolitul ca sef al ierarhiei bisericesti avea un rol important politic, social si cultural. Desi formal se respectau canoanele in alegerea mitropolitului si a episcopilor tarii, procedura prezenta mai degraba un simulacru de alegere, ceea ce inseamna in realitate confirmarea vointei domnesti. In practica secolelor XIV-XVI, nu se intalnesc cazuri de alegerea vreunui ierarh doar de catre factori de decizie bisericesti. Abia dupa aceasta se dobandea recunoasterea mitropolitului de catre Patriarhia ecumenica de Constantinopol. Statutul de autoritate suprema religioasa si morala a mitropolitului se contura in unele momente cardinale din viata de stat ca: el realiza investitura prin ungerea domnului, intocmea anaforele, participa la promulgarea legilor tarii, detinea atributii judecatoresti, avea resedinta in cetatea de scaun a domnului, etc.
In solutionarea problemelor canonice erau implicate Adunarea tarii, Sfatul domnesc si Divanul, unde intrau si reprezentantii inaltului cler. In solutionarea problemelor organizatorice bisericesti, domnul avea cuvantul hotarator, indeosebi la alegerea ierarhilor, a egumenilor, la judecarea clerului inalt, la stabilirea randuielii slujbelor. In schimb, mitropolitul si episcopii aveau in eparhiile lor libertatea deplina in afacerile spirituale. Ei aplicau pedepse clericilor inferiori, domnului revenindu-i dreptul de a numi si destitui din functie egumenii si arhimandritii. De competenta Bisericii tinea administrarea averii lacaselor de cult, jurisdictia bisericeasca, legiferarea in chestiuni de viata bisericeasca interna. In aceste conditii participarea clericilor la realizarea administratiei si justitiei, avea si sensul al impartirii ordinii si dreptatii, dar era menita sa asigure si consolidarea Statului prin masuri adoptate cu aprobarea Bisericii [460].
De competenta exclusiva a Statului erau aprecierea pozitiei civile a laicilor si a clerului, luarea deciziilor in cazuri de incalcare a legilor interne, etc. Pe langa aceasta, mai erau si numite lucruri de competenta
1. Olteanu, St., Inscriptia de pe piatra de mormant de la manastirea lui Iatco din Suceava, // Studii si materiale de istorie medie, nr. I, Bucuresti, 1956.
2. Olteanu, St., Un aspect al produselor mestesugaresti din Moldova (prelucrarea pieilor), // Studii si cercetari stiintifice, nr. 3, Iasi, 1957.
3. Olteanu St., Sensul si semnificatia indeletnicirilor agrare in trecutul poporului nostru, // Terra Nostra, nr. III, Bucuresti, 1973.
4. Panaitescu, P. P., Dreptul de stramutare in Tarile Romane (pana la mijlocul secolului alXVII-lea), // Studii si materiale de istorie medie, II, Bucuresti, 1956.
5. Papacostea, S., Moldova in epoca Reformei. Contributii la istoria societatii moldovenesti in veacul al XVI-lea, // Studii. Revista de Istorie, nr. 4, Bucuresti, 1958.
6. Platon, Gh., Cu privire la evolutia rezervei feudale in Moldova de la sfarsitul sec. al XVI-lea pana la legea rurala din 1864, // Studii de arheologie si istorie, V, Bucuresti, 1963.
7. Protul, G., Viata si traiul sfantului Nifon, patriarhul Constantinopolului, // Biserica Ortodoxa Romana, 55, Bucuresti, 1937.
8. Reinhard, M., Histoire et demographie, // Revue Historique, t. 203, Paris, 1960.
9. Rezachevici, C., Domeniul boieresc al lui Radu Serban, // Studii. Revista de Istorie, nr. 3,
10. Bucuresti, 1970.
11. Sava, I., Unele consideratii cu privire la structura institutionala a manastirilor Moldovei in secolele XV-XVI, // Revista de istorie a Moldovei, nr. 1-2, Chisinau, 2002.
12. Sava, I., Motivatiile actului ctitoricesc in spatiul carpato-nistrean (secolele XV-XVI), // Revista de istorie a Moldovei, nr. 1-2, Chisinau, 2005.
13. Sava, I., Repere istoriografice privind problema formarii si evolutiei domeniului manastiresc in Tara Romaneasca si Moldova, // Revista de istorie a Moldovei, nr. 1-2, Chisinau, 2005.
14. Sava, I., Domeniile si privilegiile manastirilor moldovenesti in prima jumatate a secolului al XVI-lea, // Analele Stiintifice ale Universitatii de Stat ,,Bogdan Petriceicu Hasdeu" din Cahul, anul
15. II, Cahul, 2006.
16. 115. Sava, I., Dreptul de ctitorie in Tarile
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
