Rădăcini spirituale în Dacia

Dan Costian

Tentativa pe care o intreprindem, pentru a descifra unele sensuri profunde ale spiritualitatii in antichitatea atat de putin cunoscuta a locuitorilor acestor tinuturi, se dovedeste deopotriva pasionanta, dar si generatoare de riscuri; ne referim mai cu seama la ispita, care i-a incercat pe multi, de a luneca pe o panta patriotarda. Incercand sa evitam aceasta greseala, punctul nostru de plecare, il va reprezenta opera a doi autori romani, ce constituie o referinta in materie.

Este neindoios ca atat Mircea Eliade, cat si mai putin celebrul Vasile Lovinescu, au fost niste autentici carturari. In pofida acestui fapt, nici unul din ei nu a avut o cunoastere iluminata, deoarece nu au fost capabili sa ajunga la esenta, in pofida unor intuitii surprinzatoare, dar ramase fara finalitate, ori conducand la piste false.

Desigur, intre cei doi autori exista deosebiri marcante. Este suficient sa observam rigoarea lui Eliade, imbinata cu prudenta caracteristica omului de stiinta, atunci cand avanseaza ipoteze, si sa o comparam cu inclinatia vadita catre speculatie a lui Lovinescu, antrenat adeseori, in focul pasionatelor sale cautari, pe terenul primejdios al unor asertiuni insuficient fundamentate. In ceea ce-l priveste pe acesta din urma nu putem fi de acord cu exegetii care il considerau un initiat ("Cuvant inainte" la Vasile Lovinescu, Dacia hiperboreana, Cartea Romaneasca, Bucuresti 1993, p.9). Si aceasta cu atat mai mult cu cat, din nefericire, imprejurarile l-au plasat pe Lovinescu in sfera de influenta a unui fals maestru, ale carui preocupari theosofice si-au pus amprenta nefasta pe opera discipolului roman, ce a vadit deopotriva inclinatii catre ocultism si alchimie. Consecinta a fost alterarea capacitatii acestuia de a discerne intre Adevar si falsa cunoastere. Cele aratate pot explica indeajuns de ce Eliade a ajuns o celebritate mondiala, pe cand visatorul Lovinescu a ramas apreciat doar de o clientela ingusta de intelectuali, pe care i-au apropiat afinitati comune.

CADRUL GEOGRAFIC SI ISTORIC

In anii 1936-1937, o revista pariziana avea sa publice, sub pseudonimul Geticus, studiul La Dacie hyperboreene. Destinul ciudat al lucrarii va face ca ea sa fie republicata (in Italia si apoi in Franta) dupa o jumatate de veac, iar in tara de origine, de data asta sub adevaratul nume al autorului, abia in 1993 (V.L., op.cit.).

Lovinescu a avansat aici ipoteza a ceea ce numea "marea migratie hiperboreana", intelegand prin aceasta "o coborare din indistinctia polara primordiala in multiplele manifestari secundare ale ciclului".

S-a considerat ca, in decursul mileniilor, s-a produs o deplasare a spiritualitatii avansate, de la nord catre sud, de-a lungul unei verticale coborand din zona polara, trecand prin Grecia, pentru a culmina in Egipt, concomitent cu o dezvoltare pe orizontala, ce urmarea paralela nordica de 450 (deci mediana dintre pol si ecuator), avand in extrema vestica pe celti, iar la rasarit China si Japonia. Cercetari arheologice efectuate in anul 1992 in apropierea orasului Aomori din arhipelagul japonez, au scos la iveala morminte, resturile unor coloane de 20 m inaltime si numeroase obiecte de ceramica Jomon, avand o vechime de 5500 de ani. Este dovada existentei in Japonia a unei stravechi si dezvoltate civilizatii, ce nu era cu nimic mai prejos decat cea pelasgica sau cea sumeriana (Romania libera, 4 martie 1995, p.7). Cat despre meridianul de 450 al dezvoltarii spiritualitatii, acesta corespunde, dupa cum se va vedea mai jos, uneia din principalele directii de raspandire a limbilor indo-europene. Teritoriul Romaniei, ocupat in vechime de geto-daci, s-ar fi aflat, deci, la rascrucea acestor doua axe ale spiritualitatii. Nu se poate nega faptul ca acest teritoriu prezinta o serie de caractere specifice, care il singularizeaza de rest. Forma sa, aproximativ rotunda, este in mod natural delimitata (asa cum in vechime era delimitata incinta sacra de spatiul profan), prin cursurile Dunarii la sud, al Tisei la vest si al Nistrului la est. Simbolismul celor trei fluvii poate sugera analogia cu cele trei canale principale ale structurii subtile energetice: Ida, Sushumna si Pingala, asupra carora vom reveni. Ele sunt desemnate in sanskrita prin cuvantul "nadi" ce inseamna "rau" si corespund celor trei fluvii sacre din India: Gange, Saraswati si Yamuna. Inelul acvatic (exterior) format de fluviile Daciei, sugereaza ca in mijlocul lor se afla o insula. De altfel, Romania e considerata a face parte - in geografia subtila admisa de Sahaja Yoga - din "vidul" planetar, in sanskrita Bhava Sagara sau Oceanul Iluziilor.

Si din punct de vedere al reliefului, ceea ce constituia odinioara centrul spiritual si administrativ al Daciei, adica platoul transilvan, se ridica din intinsul campiei, asemenea unei insule, strajuite de cel de-al doilea inel (interior) al muntilor Carpati si al Apusenilor. Urmarind paralela 450 remarcam ca este singura proeminenta ce domina imensa campie care se intinde de la Alpi pana la hotarul apusean al Chinei. In acest cadru, creuzetul adapostit in inima Carpatilor reprezinta singurul tinut definit de natura in mod geografic unitar.

Evolutia istorica avea sa confirme acest caracter special al teritoriului, caci el va ramane o "insula a latinitatii", dovedind, de fapt, mentinerea vechilor traditii (lingvistice, limba romana fiind 70% latina, concomitent cu pastrarea caracterelor rasiale dacice, dar si a spiritualitatii, dupa cum vom vedea). Popoarele migratoare nu au reusit sa altereze continuitatea acestei traditii, desi au slavizat popoarele de la sud si sud-vest de Dunare precum si pe cele din partea rasariteana si i-au hunizat pe cei din nord.

De pe pozitii pur speculative, Roxana Cristian si Florin Mihaescu sustin ca pe aceste meleaguri se proiecteaza constelatia Dragonului, care corespunde lantului carpatic, cu capul in platoul Boemiei, corpul (inima) in Carpatii nostri si coada in Balcani, iar Polul ceresc (centrul cercului de precesie) de pe spira principala a corpului Dragonului este proiectat in platoul Transilvaniei unde se afla centrul spiritual (op.cit., p.11).

Vastul teritoriu de pe ambele maluri ale Dunarii cuprins intre Carpatii Slovaciei si nordul Greciei, de la bazinul Tisei la Nistru, gurile Bugului si Marea Neagra, era locuit in antichitate de marele popor indo-european al tracilor, ce cuprindea peste o suta de formatii tribale si gentilice si despre care Herodot afirmase ca sunt cel mai numeros popor dupa indieni. Dintre acestea, triburile daco-getice erau cele mai mari si cele mai puternice si se singularizau prin omogenitatea limbii si cultura lor mult mai avansata; numele de geti era folosit cu precadere de greci, in timp ce romanii le spuneau acestora daci. De altfel, Strabon a aratat ca ei formau acelasi popor, "vorbind aceeasi limba"; (Geografia VII, 3.13). Pliniu sustinea ca dacii si tracii sunt acelasi neam.