Istoria Dreptului

CULTURA ŞI CIVILIZAŢIA GETO-DACILOR DE LA BUREBISTA LA DECEBAL

Societatea dacică în epoca clasică

Pentru intervalul cuprins între domnia lui Burebista şi cea a lui Decebal societatea geto-dacică a atins un stadiu înalt de civilizaţie care poate fi comparat cu cel al altor civilizaţii ale antichităţii, îndeosebi cu cele existente la marginea lumii greco-romane. Stadiul ei de dezvoltare implică stratificarea ei, însă aprecierile privitoare la profunzimea acesteia sunt diferite. Descoperirile arheologice oferă puţine indicii referitoare la acest aspect, iar sursele literare nu sunt în măsură să lămurească îndeajuns detaliile acestei stratificări.

Geto-dacii nu au cunoscut instituţia sclaviei. Structura fundamentală a societăţii geto-dace nu a fost împărţită în stăpâni de sclavi şi sclavi, puţinii sclavi având un rol secundar în economie (sclavajul nedepăşind faza patriarhală). Unele izvoare antice (Dio Cassius, Petrus Patricius, Iordanes) oferă informaţii despre două principale categorii sociale: tarabostes (pileati – aristocraţia militară şi sacerdotală) şi capillati (kometai, comati – oamenii de rând, nenobili).

Referitor la delimitarea în cadrul aristocraţiei a două categorii, se vehiculează opinia potrivit căreia aceasta nu poate fi susţinută cu fermitate. Deşi, rolul preoţimii, ca depozitar al cunoştinţelor necesare cultului, al valorilor ştiinţifice şi influenţa ei politică sunt general acceptate, nu se poate face o delimitare clară între aristocraţia laică şi cea religioasă, mai ales că preoţii erau recrutaţi cu precădere din rândul celor „de neam” .

Neclarităţi persistă şi în ceea ce priveşte categoria oamenilor de rând (comati), ea fiind neuniformă. Descoperirile arheologice reflectă diferenţieri de avere, dar nu întotdeauna ele corespund celor sociale. De asemenea, se cunoaşte faptul că în lumea geto-dacică forma de organizare anterioară obştilor a fost depăşită, însă nu se poate vorbi de existenţa acestora cu certitudine. Structura economiei, ea se baza pe existenţa comunităţilor săteşti agricol-pastorale, detaliile de organizare şi activitate ale acestora fiind de asemenea insuficient cunoscute .

Puţin cunoscut este şi modul în care nobilimea îşi exercita dominaţia asupra oamenilor de rând. Se poate doar deduce, prin analogie cu realităţi asemănătoare din alte zone, că principala relaţie economică dintre tarabostes şi comati se exprima prin intermediul tributului care putea să îmbrace forme diferite: în produse, în bani, în muncă sau prestarea serviciului militar.

În legătură cu formele de proprietate, se pare că a existat un control regal asupra exploatărilor aurifere. Informaţiile arheologice nu exclud ipoteza exploatării organizate a minereurilor de fier din zona capitalei Daciei, cel puţin în preajma războaielor cu romanii de la începutul secolului II d.Hr .

În concluzie, societatea geto-dacă a cunoscut o variantă a modului de producţie tributal, îmbinând în sine puternice rămăşiţe ale societăţii gentilico-tribale, elemente de sclavaj patriarhal şi chiar germeni ai feudalismului.

Premisele interne şi externe ale constituirii statului geto-dac.

Dezvoltarea economică a societăţii geto-dacice în perioada La Tène , trecerea la o economie de schimb bazată pe monedă, constituirea unui sistem religios propriu, relaţiile strânse şi îndelungate cu lumea elenistică au reprezentat factori importanţi în structurarea lumii geto-dacice care ajunge să depăşească stadiul organizării unional-tribale şi organizărilor politico-teritoriale cu caracter local.

Întemeietorul statului geto-dac a fost regele Burebista, care a reuşit să-şi impună treptat autoritatea asupra triburilor şi uniunilor de triburi. El şi-a început domnia în jurul anului 82 î.Hr., acest moment coincizând cu acela în care la Roma a devenit dictator Sylla .

După toate probabilităţile Burebista a fost conducătorul uniunii de triburi care-şi avea centrul în cetatea de la Costeşti-Cetăţuie, la sud de Orăştie. Uniunea condusă de el era situată în zona muntelui sfânt sau a viitorului munte sfânt Kogaionon, dispunând de mari bogăţii în zăcăminte de minereu de fier şi în acelaşi timp era în apropierea Văii Mureşului şi a Munţilor Apuseni, pe care-i stăpânea.

Începutul domniei lui Burebista n-a coincis însă cu închegarea statului dac. Nu există date care să confirme o eventuală moştenire a statului de către Burebista de la vreun predecesor şi este greu de presupus că regele ar fi putut imprima de la început, un caracter statal formaţiunii politice în fruntea căreia a ajuns în 82 î.Hr. În virtutea informaţiilor transmise de un text a lui Strabon, Burebista a ajuns în fruntea neamului său „istovit de războaie dese”, pe care l-a înălţat atât de mult prin exerciţii militare, abţinere de la vin şi ascultare de porunci, încât, în câţiva ani, a făurit un stat puternic care a ajuns să fie temut chiar şi de romani .

Există o strânsă legătură între procesul de unificare politică a neamului geto-dac, realizat de către Burebista, şi procesul de formare a statului. Trecerea la forma de stat este rezultatul interacţiunii a trei factori principali: aristocraţia tribală, masa războinicilor şi puterea regală. Prin analogie cu situaţia din alte state ale antichităţii, aristocraţia prefera să preia puterea nemijlocit în mâinile sale, exercitând-o prin magistraţi, aleşi pe termen limitat. La rândul său, monarhul avea tendinţa de a concentra puterea în mâinile sale, ceea ce îl putea determina să apeleze la masa războinicilor împotriva nobililor. Războinicii se puteau alia cu monarhia, care le apărea ca singura forţă capabilă să limiteze abuzurile aristocraţiei. Burebista este cel care pare să fi găsit soluţia pentru rezolvarea cestor contradicţii, impunându-şi în cele din urmă autoritatea. În demersul său a fost ajutat de marele preot Deceneu, cu ajutorul căruia a putut chiar să impună reformele, inclusiv în planul religios. Asocierea marelui preot a avut rolul de a susţine natura divină a puterii regelui. Autoritatea regelui geto-dac reiese şi din încetarea emisiunilor de monede tradiţionale a uniunilor de triburi şi din începutul emisiunilor monedelor de tip roman .

Procesului de constituire a statului a fost grăbit şi de pericolul extern: celtic şi roman. În vest triburile celtice coborau pe valea Tisei, iar în sud Roma, după ce cucerise Grecia şi Macedonia se apropia tot mai mult de Dunăre .

Statul lui Burebista şi locul său în lumea antică

Statul lui Burebista era o monarhie cu un pronunţat caracter militar, un rol important în conducerea lui jucându-l preoţimea. Deceneu era un fel de vicerege şi el îi va urma lui Burebista la tron. Burebista a împrumutat de la regatele elenistice ale epocii anumite elemente de organizare. La curtea sa există titlul de „cel dintâi şi cel mai mare prieten”. De asemenea, este foarte probabilă existenţa unei cancelarii regale, de unde erau date transmise „poruncile” (edictele) regale. Tânărul stat geto-dac nu dispunea însă de un aparat administrativ complex şi bine cristalizat. Triburile sau uniunile de triburi chiar dacă au acceptat autoritatea lui Burebista şi-au păstrat vechile căpetenii. Doar în cazul acelora supuse prin forţă este de presupus că vechea conducere a fost îndepărtată, locul ei fiind luat de noi căpetenii, fidele puterii centrale, dar selectate din cadrul aceloraşi comunităţi. Triburile periferice şi coloniile greceşti plăteau un tribut ca expresie a dependenţei faţă de puterea centrală, renunţând la politica externă proprie şi furnizând oşteni în timpul campaniilor militare .