Istoria culturii și civilizație românești

I DESPRE IDENTITATE Istoric privind lucrurile; Specificul national prin limba; Limba unei literaturi; Imagologia; Imagologie ,,romaneasca"; Matrice stilistice; Miorita si mioriticul; Specific zonal; Specific regional; Specific local.

? Despre identitate Mai intii, exprimarea nationalului se sustine prin apartenenta individului la o anumita comunitate, traditie, solidaritate fireasca de grup, numai acestea fiind capabile sa pastreze si sa transmita valorile. Oricit de coerenta si cristalizata ar fi identitatea nationala, acest fapt nu inseamna ca membrii componenti au aceleasi trasaturi, de multe ori judecatile intilnindu-se si concurindu-se cu prejudecatile. Este foarte adevarat ca asa au aparut unele caracterizari arhetipale despre natiuni, care, in cele din urma, au devenit si prejudecati, de unde si formulari ironice, pe linga altele serioase. Se zice, de exemplu, ca francezii sint inteligenti si facili, italienii - volubili, englezii - flegmatici, germanii - greoi si precisi etc., iar despre romani, ca sint omenosi si elegiaci, dar si chinezii sint multi, bulgarii morcoviti (de la pasiunea lor pentru gradinarit) etc. Dar care popor, in limitele spiritului sau, nu este si asa si asa?

Un astfel de reductionism este frecvent practicat. M.Ralea limita, de plida, specificul francez la intelectualism si clasicism.[1] D.I.Suchianu disocia pentru englezi urmatoarele ,,moravuri", cum le spune el: pacea sufleteasca, linistea intima, sinceritatea si lipsa de cabotinism agitat. Mai adauga: ,,La engleji se converseaza nu pentru a se avea dreptate (ca la francezi, compara el n.n.), ci pentru pura placere a conversatiei".[2]

Greu se poate generaliza, la un popor, ceea ce ar putea sa surprinda un numar de dominante. Chiar acestea au, la rindul lor, variabile, cum bine se stie. Dar nu multimea atributelor identitatii formeaza individualitatea, ci, asa cum ii arata si denumirea, contopirea acestora intr-o unitate, intr-o sinteza. Natiunea este ca un organism, numai ca nu unul biologic, ci social, ceea ce face sa nu fie o simpla insumare de indivizi, ci o sinteza culturala a acestora, distinctie foarte importanta. La toate acestea se adauga si ,,ora istorica".

In ciuda unor afirmatii contrare, nimeni nu trebuie sa mai creada astazi in teoria imuabilitatii marcilor de specific, ele diferind si evoluind atit in timp[3], cit si de la regiune la regiune, cum vom demonstra. Schimbarea istorica a mentalitatilor a fost observata inca de Alecu Russo, care concluziona, in fata unei serii de evidente de acest fel, ca ,,multe neamuri s-au schimbat in caracter."

Nu in ultimul rind, mai toate aceste aprecieri, atit in viziunea lui Draghicescu, sa zicem, dar si a lui Eminescu, au fost aprecieri ale realitatilor oferite de civilizatia taraneasca. ,,Studiul psihologiei poporului roman insemneaza aproape exclusiv studiul psihologiei taranului roman",[4] recunostea Draghicescu, ridicind la rang de psihologie nationala, o componenta a acesteia; e drept, foarte importanta. Motivatia sa este insa in totalitate plauzibila. Mediul taranesc este cel in care s-a nascut si a crescut si, de aceea, il si cunoaste foarte bine. Astfel, el poate sa evite orice subiectivism interpretativ, pentru ca aceasta realitate o stapinea in mod direct, din interioritatea ei. Realitatea rurala era, pentru epoca sa, una reprezentativa. Chiar si intre cele doua razboaie se recunostea ca Romania este o tara ,,eminamente agricola". Acest fapt nu si-a pierdut inca realitatea. O astfel de societate are traditie in Orient, unde valorile sint altele; familia, de exemplu, se afla printre cele mai respectate si nu trebuie sa mire optiunea acestei zone pentru forme de guvernamint mai autoritare si pentru respingerea unor libertati ale omului, cum ar fi cele cuprinse in celebrul Articol 200 al Codului Penal Romanesc.

Implicit, ideea de specific mai este strins corelata si de cea de traditie, afirmatie, si ea, mai putin agreata in ultimul timp. Toti filosofii culturii considera ca identitatea nationala este cu atit mai evidenta, cu cit culturile sint mai vechi. De aceea, ea se constituie treptat in timp, isi are diacronia ei. Inca Eminescu spunea ca un popor care nu are trecut, nu are nici viitor si, credem, ca nu gresea prea mult. (Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie?). Cine respinge traditia, fie se opune unei anumite parti a traditiei, fie o face in numele unei alte traditii. Th.Mann, de exemplu, ar fi putut sa spuna in Doctor Faustus ca hitlerismul a reprezentat o negare a culturii germane, dar n-a procedat asa. Cu luciditate, el arata ca, in afara unor valori incontestabile, respectate de intreaga umanitate, sint specifice poporului german si alte trasaturi tulburi care au generat fascismul.

Interesant, spunea si H.R.Patapievici: Cita memorie, atita identitate, numind astfel foarte exact necesitatea existentei traditiei si mai ales a actualizarii ei, pentru ca sint destui aceia care respingind ideea specificului national, detesta si conceptul de traditie. ,,Transmiterea memoriei colective este actul prin care o comunitate isi realizeaza si isi conserva identitatea", scria acesta.[5] Memorialul durerii, o emisiune de mare audienta la Televiziunea romana, tocmai acest lucru il urmareste: sa ierte, dar sa nu uite. Si inca un exemplu demn de luat aminte: activismul si solidaritatea evreilor, in ciuda dispersarii lor pe glob, sint sustinute tot de memoria destinului lor istoric.

Trebuie sa spunem ceva si despre defecte: sint defecte si defecte, unele fiind chiar reversibile, adica se pot metamorfoza in calitati. Totul e o chestiune de cantitate, calitate si pondere. Psihologii dau exemplul trasaturilor de temperament care au aceasta insusire de reversibilitate. O variabila negativa constientizata, la un anume temperament, poate deveni o virtute.

Apoi, ca sa existe viata, sa traiasca, acel ceva trebuie sa aiba si calitati si defecte, altfel se transforma in utopie, adica "locul care nu se afla nicaieri". De aceea, toti marii istorici si memorialisti ai Antichitatii si-au prezentat eroii si cu defecte si cu calitati. Sa amintim, in aceasta ordine de idei, si extraordinara descriere a lui Stefan cel Mare, facuta de cronicarul Gr.Ureche, care are atit lumini, straluciri, cit si umbre, asa cum are orice personalitate reala, autentica, verosimila, iar nu schematizari, simplificari, tipizari dupa canoane ce au indoctrinat estetica literara multe decenii: ,,Fost-au acest Stefan-Voda un om mare de stat, minios si graba a varsa singe nevinovat; de multe ori la ospete omora fara giudet. Aminterea era om intreg la fire, nelenesu, si lucrul sau il stia a-l acoperi, si unde nu gindeai, acolo il aflai. La lucruri de razboaie mester; unde era nevoie, insusi sa viriia, ca vazindu-l ai sai, sa nu departeze, si pentru aceia raru razboiu de nu biruia. Si unde-l biruia altii, nu pierdea nadejdea, ca stiindu-se cazut gios, sa radica de-asupra biruitorilor."

Prin analogie, si despre un popor se poate spune orice, ca si despre o anumita situatie ori un individ. ,,Sufletul romanesc e o extrem de interesanta

Aesthesis carpato-dunarean, antologie, Ed. Minerva, Buc.,1981

Alexandrescu, Sorin, Identitate in ruptura, Ed.Univers, Buc., 2000

Alexandrescu, Sorin, Paradoxul roman, Ed.Univers, Buc.,1998

Badescu, Ilie, Sincronism european si cultura critica romaneasca, ESE, Buc., 1984

Blaga, Lucian, Spatiul mioritic, in: Trilogia culturii, Ed. Fundatiei Regale pentru literatura si arta, Buc., 1944

Blaga, Lucian, Zari si etape, Ed.Minerva, Buc.,1968,

Boia, Lucian, Istorie si mit in constiinta romaneasca, Ed.Humanitas, Buc., 1997

Calinescu, G., Specificul national, in Istoria literaturii , Ed.Minerva, Buc., 1941

Ciopraga,Const., Personalitatea literaturii romane, Ed.Institutul European, Iasi, 1997

Daghicescu, Dumitru, Din psihologia poporului roman (1907), Ed.Albatros, Buc., 1996

Djuvara, Neagu, O scurta istorie a romanilor, Ed.Humanitas, Buc., 1999

Dutu, Al., Cultura romana si civilizatia europeana moderna, Ed.Minerva, Buc., 1978

Identitate/ alteritate in spatiul cultural romanesc, volum ingrijit de Al.Zub, Ed.Universitatii "Alexandru Ioan Cuza", Iasi, 1996

Iorga, Nicolae, Locul romanilor in istoria universala, ESE, Buc.,1985

Martin, Mircea, G.Calinescu si ,,Complexele literaturii romane", Ed.Albatros, Buc., 1981

Noica, C., Pagini despre sufletul romanesc, Ed.Humanitas, Buc., 1991

Staniloaie, Dumitru, Reflexii despre spiritualitatea poporului roman, Ed.Scrisul Romanesc, Craiova, 1992

Cultura si identitate, Ed.Junimea, Iasi, 2005.