Geto Dacii

Timpuri stravechi

Pe teritoriul României au fost descoperite vestigii de o rara frumusete ale culturilor neolitice; în acest spatiu a înflorit civilizatia geto-dacilor, un neam apartinând marii familii a tracilor. Geto-dacii s-au impus în fata celorlalte neamuri în conditii de mare însemnatate istorica ( în anul 335 î.e.n. ei au luptat împotriva celebrului Alexandru cel Mare, iar în jurul anului 290 î.e.n. ei au luat ca ostatic pe succesorul acestuia, regele Lisimac). Domniile elene au influentat pozitiv cultura si civilizatia geto-dacilor, care au asimilat benefic aceasta influenta.

Prin faptul ca a reusit sa-i sperie pe geto-daci, expansiunea Imperiului Roman în Peninsula Balcanica a contribuit la întarirea unitatii lor. La mijlocul secolului I al erei noastre, regele get Burebista reuseste sa întemeieze un stat foarte puternic, unind triburile geto-dacice dintr-un spatiu vast, care se întindea de la actualul teritoriu al Slovaciei pâna în Balcani; el a fortat toate orasele pontice, de la Olbia la Apolonia din Tracia, sa se supuna stapânirii sale. Lupta dintre armatele conduse de Burebista si cele conduse de Iuliu Cezar urma sa aiba loc în anul 44 î.e.n.; tocmai atunci însa împaratul roman a fost asasinat; dupa putin timp, Burebista a avut aceeasi soarta.

La începutul erei noastre, Imperiul Roman, în expansiunea sa, s-a apropiat tot mai mult de Dunare, geto-dacii neavând alta solutie decât sa mentina relatii cu acesta, fie cordiale, fie ostile, sa asimileze elemente ale civilizatiei romane si de tehnica militara. Acestia vor tine piept romanilor din punct de vedere politic si militar vreme de aproape un secol, pâna în vremea împaratului roman Traian. În anul 106 e.n., dupa lungi si teribile razboaie, acesta reuseste sa înfrânga rezistenta eroica a dacilor, al caror rege, Decebal, intrat în legenda pentru curajul sau, a preferat sa-si ia viata decât sa devina prizonierul romanilor. Generatiile ce aveau sa urmeze au pastrat în constiinta lor, ca pe o fapta glorioasa, rezistenta si înfrângerea Daciei conduse de Decebal. Monumentele care dainuie - Columna lui Traian, aflata la Roma, si Tropaeum Trajani de la Adamclisi, Dobrogea - stau marturie, prin scenele pe care le reprezinta, a curajului aratat de daci în apararea tinutului lor si a muntilor lor ca o pavaza si plini de bogatii.

Cu toate suferintele îndurate, includerea Daciei în Imperiul Roman a avut si partile ei bune: prin stradania localnicilor si a colonistilor romani, prin spiritul lor întreprinzator, Dacia atinge un înalt grad de dezvoltare materiala si spirituala, si are loc un important proces de romanizare, cu amprente durabile, ce pot fi regasite pâna astazi în limba latina a poporului român, în numele sau în constiinta si cultura. În etnogeneza poporului român elementul etnic primordial este cel geto-dacic, peste care se suprapune elementul etnic roman.

În anul 271 e.n., datorita crizei care macina Imperiul Roman, precum si presiunii exercitate de popoarele barbare, Împaratul Aurelian s-a vazut nevoit sa treaca la retragerea din Dacia a trupelor sale, a administratiei si a unei parti din populatia oraselor, deplasându-le la sud de Dunare. Cu toate acestea, majoritatea populatiei, alcatuita din tarani români si daci romanizati, nu si-a parasit pamântul, ramânând strâns legata de lumea romana sud-dunareana. Daco-romanii, în contact cu popoarele barbare, au adoptat forme de organizare impuse de nou createle conditii istorice. Ei s-au organizat în ceea ce marele istoric roman Nicolae Iorga numea "romanii populari" sau "romanii rurali", respectiv acele teritorii unde autoritatea imperiala încetase si a caror populatie se grupase în organisme populare. Aceasta era considerata drept romani prin locuitori, care erau constienti ca apartin sau ca apartinusera Imperiului Roman.

CULTURA SI CIVILIZATIA GETO-DACILOR

Geto-dacii sunt considerati, pe buna dreptate, stramosii directi ai romanilor. Asadar, a vorbi despre cultura si civilizatia romaneasca fara a o pune in evidenta pe cea a geto-dacilor este ca si cum ai sterge din intelegerea omului matur copilaria sa. Prea multe elemente din trecut s-au altoit in fizionomia poporului roman (e adevarat, foarte greu de pus in evidenta) incat a intelege ceea ce suntem presupune sa facem acest pas inapoi, peste timp. Dar cine erau geto-dacii?

Etno-lingvistic, geto-dacii erau indo-europeni, din grupul satem, constituind ramura nordica a numeroaselor populatii tracice. Nu este locul aici, desigur, al unei dezbateri asupra problemelor indo-europenisticii. Mentionam doar ca astazi cei mai multi dintre specialisti sunt de acord ca patria de inceput a indo-europenilor a fost undeva in teritoriul de dincolo de Donet, de la Caspica la Urali. Arheologi eminenti cunoscatori ai problemei admit ca in epoca bronzului (circa 2000-1200/1100 i.d.Hr.) tracii se desprind din populatiile indo-europene, atestate in acest teritoriu in perioada de tranzitie de la eneolitic la epoca bronzului (2500-2000 i.d.Hr.). In ceea ce priveste detasarea geto-dacilor din blocul tracic, specialistii considera ca din secolul al VIII-lea i.d.Hr. ar putea fi vorba de geto-daci, daca cultura Basarabi, a carei raspandire acopera aproape toata aria raspandirii lor, le poate fi atribuita. Oricum, in prima jumatate a mileniului I i.d.Hr. s-a desfasurat procesul de individualizare etnico-culturala a geto-dacilor, pentru ca apoi, preluand si dand civilizatiilor neamurilor invecinate, sa atinga, in secolele I i.d.Hr.-I d.Hr., apogeul dezvoltarii lor.

Relativ la limba geto-dacilor, lingvistii au avansat mai multe ipoteze, cea mai consistenta apartinand lui I.I. Russu. I.I.Russu conchide, in urma unei analize complexe a tuturor datelor problemei, ca ''pozitia limbii traco-dace este urmatoarea: un idiom indo-european independent din grupa de rasarit satem'' .

Una din cele mai importante probleme ale istoriei geto-dacilor o constituie delimitarea teritoriului locuit de geto-daci inainte de cucerirea romana. Descoperirile arheologice de la noi din tara si din strainatate i-au indemnat pe cercetatorii avizati ai chestiunii sa sustina ca expansiunea geto-dacilor a avut ca puncte extreme Olbia (E), Bratislava (V), Cerepin (regiunea Lvov), la nord, Veliko Tirnovo, la sud. Cat priveste raspandirea culturii ''clasice'' a geto-dacilor (sec.II i.d.Hr.-sec I d.Hr.), se sustine ca ea cuprinde doua arii principale concentrice: o arie centrala, in care aceasta cultura este reprezentata prin asezari, descoperiri funerare, depozite, tezaure etc., in care principalele componente isi gasesc antecedente locale, si o arie periferica, unde descoperirile geto-dacice apar intr-un mediu care, chiar daca avusese initial un fond general tracic, a facut parte apoi, in secolele IV-II i.d.Hr., din aria culturii Latène celtice (in vest) sau a celei scitice (in est) si unde, deci, o origine locala e greu de dovedit. Aceasta arie centrala poate fi cuprinsa intre Nistru, Tisa, Carpatii Nordici si Balcani.