INTRODUCERE
Variabilitatea temporală şi spaţială a elementelor de mediu este o realitate. Apariţia
componentei socio – umane a mediului înconjurător a introdus o noua dimensiune în cadrul
acestuia, dimensiune care se dezvoltă pe măsura cresterii populaţiei şi a amplificării procesului
industrial. Intervenţiile asupra geosistemelor au generat efecte uneori cunoscute şi previzibile,
alteori nici măcar bănuite.
Indicatorii de mediu demonstrează că majoritatea condiţiilor fizice ale Terrei se
degradează permanent. Cel mai important indicator al sănătăţii planetei - scaderea numărului de
specii de plante şi animale - este în regres. În continentul Nord American au dispărut 37,5 % din
numărul de specii de peşti de apă dulce, fenomen care are la bază o dublă cauză: necesarul sporit
de apă dulce preluată din râuri şi poluarea acestora.
În ansamblul său starea planetei s-a degradat alarmant, iar procesul continuă. Cei mai
mulţi dintre factorii care determinat această stare sunt cunoscuţi, în timp ce procesele complexe
care o generează sunt doar în parte elucidate. Începând de la la jumătatea secolului trecut s-au
intensificat exponenţial trei tendinţe distincte care au contribuit direct la intensificarea
presiuniilor exercitate asupra mediilor naturale:
• cresterea populaţiei;
• cresterea explosivă a producţiei economice mondiale;
• distribuţia veniturilor.
Nici una dintre cauzele enumerate nu a avut o tendinţă constantă de evoluţie, deoarece
nici una dintre ele nu poate evolua independent. Fiecare este nemijlocit legată de celelalte şi în
primul rând de limitele naturii. Fiecare generează poluare, iar poluarea determină ieşirea
factorilor de mediu din starea de echilibru dinamic şi stabilirea altor echilibre, cu efecte
dăunătoare asupra vieţii.
Din punct de vedere termodinamic, starea unui sistem poate fi descrisă de către o sumă
de parametri fizico-chimici, variabili în timp şi spaţiu. Cu cât sistemul este mai complex, cu atât
este nevoie de mai mulţi parametri pentru a-l putea defini. Mediul natural poate fi caracterizat cu
ajutorul principiilor termodinamicii.
Proprietăţile termodinamice ale unui sistem natural, care depind numai de starea lui la un
moment dat, nu şi de drumul parcurs pentru atingerea acelei stări, poartă denumirea de funcţii de
stare. Fiecare dintre geosfere este rezultatul unor procese complexe petrecute pe durata câtorva
miliarde de ani. Proprietăţile termodinamice ale geosferelor pot fi intensive sau extensive.
Proprietăţile extensive sunt proporţionale cu cantităţile de substanţe din sistem, iar
aceasta înseamnă că sunt aditive, adică proprietăţile extensive totale ale sistemului se obţin prin
însumarea proprietăţilor extensive ale constituenţilor individuali. Rezultă că proprietăţile
extensive ale planetei sunt date de mărimile tipice ale fiecărei geosfere (masă, energie, volum).
Pe de altă parte proprietăţile intensive precum temperatura sau presiunea, nu depind de
cantitatea de substanţă din sistem. Într-un moment dat, proprietăţile intensive şi extensive ale
unui sistem se află într-un echilibru care poate fi considerat stabil.
Dacă starea sistemului se schimbă, se poate spune că a avut loc un proces termodinamic
ca de exemplu producerea precipitaţiilor atmosferice, declanşarea unei alunecări de teren, un
incendiu devastator, etc. Fiecare proces termodinamic se desfăsoară până la starea în care nu mai
este posibilă nici o transformare, când toate mărimile termodinamice rămân constante. Această
stare poartă denumirea de echilibru termodinamic. Un echilibru perfect poate fi atins numai în
sistemele izolate.
Într-un sistem deschis, aflat în echilibru termodinamic, o schimbare minoră a uneia dintre
funcţiile de stare declanşează un proces termodinamic care se poate produce cu sens diferit.
De ex., într-un sistem noros în care există un amestec de vapori de apă şi gheaţă, o
4
creştere a temperaturii aerului va determina transformarea gheţii în apă, iar o scădere a
temperaturii va produce creşterea cantităţii de gheaţă.
Starea de echilibru dinamic a factorilor de mediu este precară. Sensibilitatea factorilor de
mediu la impulsuri naturale sau datorate activităţii antropice face ca starea de dezechilibru să se
instaleze rapid. Omul sustrage permanent din natura cantitati tot mai mari de substanta şi energie
pe care le transforma şi le utilizeaza în beneficiu propriu. Acest proces este lent, constant. şi se
desvolta exponential. Reziduurile proceselor de prelucrare a substantelor sustrase din natura, sau
chiar o parte din aceste produse sunt returnate sub diferite forme în mediu, poluîndu-l. Emisiile
de poluanţi, indiferent de natura lor, acţionează ca impulsuri în mediu şi declanşează procese
termodinamice în urma cărora sunt necesare noi echilibrări, care conduc la o altă stare de mediu,
diferită de cea anterioară. Un exemplu elocvent la scara sistemului planetei îl constituie creşterea
concentraţiei gazelor cu efect de seră resimţită în mediu prin tendinţa de creştere a temperaturii
globale.
Ignorarea acestor procese agravează şi mai mult dezechilibrele din natură. In absenţa
unor măsuri de ordin legislativ şi educaţional şi a conştientizării populaţiei referitor la situaţia
actuală a mediului înconjurător, starea acestuia se va deteriora în continuare. Cunoaşterea
proceselor complexe generatoare de dezechilibre reprezintă premisa necesară pentru limitarea lor
şi pentru proiectarea măsurilor de conservare şi protecţie a mediului.
POLUAREA MEDIULUI
1. GENERALITAŢI (etimologie, termeni, definiţie)
Etimologic, termenul poluare provine din latinescul polluere = a murdări a pângări, a
polua şi s-a folosit iniţial pentru a defini numai rezultatul unei acţiuni umane a cărei consecinţă a
fost degradarea propriului mediu de viaţă. Ulterior sensul a fost extins şi asupra unor procese
naturale al căror efect este identic. Prin urmare, poaluarea poate fi naturală şi artificială, ultima
deţinând cea mai mare pondere.
O primă definiţie a poluării a fost dată la Conferinţa Mondială ONU asupra mediului (1972),
definiţie ce consideră poluarea drept „modificarea componentelor naturale sau prezenţa unor
componente străine, ca urmare a activităţii omului şi care provoacă prin natura lor, prin
concentraţia în care se găsesc şi prin timpul cât acţionează, efecte nocive asupra sănătăţii,
crează disconfort sau împietează asupra diferitelor utilizări ale mediului la care acesta putea
servi în forma sa anterioară”. Prin această definiţie se recunoaşte oficial faptul că cea mai
intensă poluare este consecinţa activităţii antropice.
La modul general, poluarea poate fi definita ca “totalitatea proceselor prin care se
introduc în mediu, direct sau indirect, materie sau energie cu efecte dăunatoare sau nocive care
alterează ecosistemele, diminuează resursele biologice şi pun în pericol sănătatea omulu. în
sensul definit mai sus, prin poluant se înţelege un factor (materie sau energie) care introdus în
mediu într - o cantitate care depăşeşte o limită care poate fi suportată de una sau mai multe specii
de vieţuitoare, sau de către om, împiedică dezvoltarea normală a acestora. Activitatea umană
produce poluare, indiferent de domeniul în care se desfăşoară. În perioada anterioară revoluţiei
industriale, aproape toate produsele care produceau poluare erau de natură organică şi relativ
reduse cantitativ, deci puteau fi uşor transformate prin procesul de biodegradare.
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Facultatea de Geografie
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
