Hidrologie - Apele curgătoare

O parte din apa din precipitatii sau din legaturile cu apele subterane (izvoare) se concentreaza in anumite denivelari existente la suprafata pamantului dupa care urmand legea gravitatiei se deplaseaza in sensul pantei formand apele curgatoare.

Apele curgatoare de suprafata pot fi clasificate in:

-

ape nepermanente - alimentate de precipitatii, nedefinite ca forma, neinsemnate si neregulate care urmeaza suprafata inclinata a unui teren (apele de siroire, torentii);

-

ape permanente - au originea din apele subterane, din topirea ghetarilor sau zapezilor permanente sau dintr-o apa statatoare si au un caracter al scurgerii permanent, in majoritatea timpului (paraie, rauri, fluvii).

Apele de siroire

-

nu au un curs individualizat, dupa fiecare ploaie isi formeaza un nou drum;

-

marimea apei de siroire depinde de cantitatea de precipitatii cazuta si de intensitatea ploii;

-

determina eroziunea terenurilor si transporta aluviuni de pe versantii formelor de relief pozitive;

Torentii

-

iau nastere, de regula, pe urmele lasate de apele de siroire, in cazul unor ploi repetate si de intensitate mare;

-

activitatea cea mai intensa are loc in cazul ploilor torentiale sau primavara la topirea zapezilor;

-

albia evolueaza continuu, se individualizeaza, formandu-se la partea superioara un bazin de receptie, un canal de scurgere si un con de dejectie in regiunea inferioara.

-

au efecte mecanice asupra terenului, maximum in zona de receptie.

Paraiele, raurile, fluviile

-

paraiele sunt cele mai mici unitati de cursuri de ape curgatoare cu caracter permanent.

-

raurile sunt cursuri de apa naturala curgatoare, permanente, rezultate din unirea a doua sau mai multe paraie; ocupa vai si albii prin care curg urmand linia de panta din zonele de altitudine ridicata catre zonele de mica altitudine.

Elementele componente ale raului (din amonte spre aval):

-

izvorul - locul de nastere al raului;

-

albia de curgere sau cursul raului - canalul prin care apele raului se scurg de la

An univ. 2007-2008 1

Hidrologie Curs nr. 5

An univ. 2007-2008

2

izvor spre varsare. Se imparte conventional in 3 sectoare: cursul superior, cursul mijlociu si cursul inferior:

o

cursul superior - este caracterizat prin pante mari ale albiei si, in consecinta, prin viteze mari ale apei, determinand eroziuni pronuntate pe verticala, cursul fiind aproape rectiliniu intr-o albie ingusta;

o

cursul mijlociu - are pante si viteze ale apei reduse determinand in special eroziuni pe orizontala in momentul iesirii apelor din albia minora1.

o

cursul inferior - se caracterizeaza prin pante ale albiei foarte scazute care determina depunerea aluviunilor si un curs cu albii de curgere late (putin adanci) sau cu meandre.

-

varsarea - locul in care raul isi varsa apele intr-o alta unitate acvatica (exceptional se pierd in nisipuri).

in studiul apelor curgatoare, din punct de vedere geografic dar si hidrologic o caracteristica importanta o reprezinta particularitatile existente in zona de varsare a acestor ape, in special, in marile si oceanele din lume. In zonele de litoral cu altitudini scazute, fluviile sau raurile pot forma estuare, limanuri sau delte.

Estuarul reprezinta zona de varsare a unui fluviu in mari sau oceane cu maree puternice sau in zone care au loc miscari de coborare a uscatului si care ia, de regula, forma unui triunghi cu baza spre mare sau ocean. Largirea gurii de varsare este o consecinta a actiunii mareei si de aceea adancimile in estuar scad de la varsare spre interior.

Se intalnesc estuare in forma de palnie larg deschise spre mare sau ocean si estuare de bordura a caror deschidere catre mare sau ocean este intrerupta de bare sau dopuri de nisip sau mal, insule sau promotorii.

Cel mai mare estuar din lume este