Geografia Populației

Geografia populaţiei : consideraţii teoretice şi metodologice

I.1.Domeniul de studiu

De la geografia populaţiei concepută într-o manieră extinsă la demografia spaţială definită restrictiv, studiul geografic al populaţiei poate lua diverse căi. Drept una din cauzele acestei situaţii este evocată adesea extinderea excesivă a domeniului de studiu a geografiei. Asupra temelor de interes geografic referitoare la populaţie, organizate în jurul studiului distribuţiei fenomenelor, proceselor şi structurilor demografice în spaţiu, există un consens general. Dificultatea stabilirii unor limite precise pentru domeniul strict al acestei discipline provine din multiplele nuanţe pe care le poate exprima noţiunea de populaţie. Multă vreme, până spre 1960, geografia avea o viziune mai cuprinzătoare asupra acestei noţiuni, incluzând toate caracteristicile sale fizice, sociale, economice şi culturale, substituindu-se astfel în mare măsură geografiei umane. Amploarea tematicii a impus limitarea interesului geografiei populaţiei la investigaţiile asupra informaţiilor statistice accesibile şi uşor de spaţializat. Chiar şi aşa domeniul de studiu rămâne destul de vast, încât au apărut tendinţe de limitare la două teme majore : studiul celor două componente demografice principale, fecunditatea şi mortalitatea; mobilitatea populaţiei. Cu toate argumentele aduse, excluderea completă a distribuţiilor spaţiale nu a întrunit o largă adeziune. Opţiunile cele mai frecvente converg spre ideea existenţei a patru compartimente distincte în studiul geografic al populaţiei :

- distribuţia spaţială a populaţiei

- dinamica populaţiei (evoluţia numerică şi dinamica naturală)

- structurile demografice, socio-culturale şi socio-economice

- mobilitatea populaţiei

I.2.Studiul populaţiei – domeniu interdisciplinar

Geografia nu este singura disciplină ştiinţifică interesată de problematica populaţiilor umane. Există discipline, precum demografia, care par mai îndreptăţite să o studieze Demografia are însă un net caracter interdisciplinar, suprapunându-se parţial, în diverse proporţii, cu alte discipline socio-umane :

-demografia statistică, subordonată statisticii, care urmăreşte variaţiile unor fenomene şi procese cuantificabile;

-demografia socială, subordonată sociologiei, care urmăreşte aceleaşi fenomene în interacţiunea lor cu spaţiul social;

-demografia istorică, subordonată istoriei, interesată de evoluţia aceloraşi fenomene şi procese în spaţiul politic;

-demografia politică, subordonată politologiei, care suprapune aceste fenomene şi procese în spaţiul politic;

-demografia economică, subordonată economiei, care are în centru interacţiunea acestora cu spaţiul economic;

-geodemografia sau geografia populaţiei, ramură a geografiei umane, preocupată de analiza distribuţiei componentelor demografice, dinamice sau structurale, în spaţiul geografic, văzut ca suport al acestora.

Astfel definită, geografia populaţiei apare înscrisă într-un domeniu interdisciplinar distinct, de care nu poate face abstracţie. Frecvenţa utilizării termenilor demogeografie sau geodemografie, substituiţi geografiei populaţiei sugerează conştientizarea acestui context interdisciplinar. Interesată de distribuţia populaţiilor umane şi de modul în care structurile acestora se diferenţiază în spaţiu, încercând să le explice, geografia populaţiei are astfel un loc bine precizat, deosebindu-se prin modul de abordare distinct de al celorlalte discipline amintite care pun accent fie pe variaţiile statistice fie pe interacţiunile cu sferele vieţii social-economice sau politice. De alfel încă L.Febvre (1938) observa că geografia pleacă de la sol şi nu de la societate, deosebindu-se astfel de ştiinţele sociale Geograful posedă avantajul unei viziuni ample asupra spaţiului terestru, asupra logicii ordonării componentelor fizice ale geosistemului, suportul populaţiilor umane care poate indica sensul sau cauzele evoluţiei multor procese şi fenomene geodemografice. Fără a exagera, unii autori atribuie geografiei populaţiei rolul esenţial în analiza geografică datorită dublei perspective pe care aceasta o propune : studiul colectivităţilor umane, cu toate particularităţile acestora şi studiul raporturilor dintre acestea umane şi mediu Dubla dimensiune, socială şi teritorială, a populaţiilor favorizează geografia în contextul actual dominat de mondializarea modelelor evolutive sau a fluxurilor al căror efect este o combinaţie între tendinţele de uniformizare şi cele de menţinere a diferenţierilor spaţiale, rezultat al luptei dintre inerţiile trecutului şi mutaţiile sistemice ale structurilor sociale. Originalitatea geografiei faţă de celelalte discipline socio-umane care studiază populaţia rezidă în ajustarea la un plan orizontal a informaţiilor pe care acestea le examinează pe verticală Geografia este menită astfel să concilieze observaţiile empirice cu explicaţiile sistematice asupra diversităţii populaţiilor şi dinamicii acestora, a raporturilor dialectice dintre schimbările socio-demografice şi mediul în care oamenii trăiesc şi se multiplică

I.2.1.Evoluţia curentelor de gândire asupra studiului populaţiei

Preocupările în domeniul populaţiei sunt foarte vechi dar au cunoscut o mai mare afirmare în perioada modernă odată cu dezvoltarea societăţilor de tip industrial care au generat accentuarea ritmului de creştere a populaţiei la nivel global. Geografia s-a interesat de problematica populaţiei umane încă de la începuturile sale, în perioada modernă ajustîndu-şi modul de abordare la marile curente de gândire asupra studiului populaţiei.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”Iaşi,Facultatea de Geografie şi Geologie, Departamentul de Geografie,Catedra de Geografie Umană