Geografia Carpaților și Subcarpaților

Partea I

Introducere

1. Notiuni generale de regionare geografica

Regionarea geografica este un complex de operatii stiintifice care vizeaza identificarea unor unitati spatiale clar individualizate. Identitatea acestor unitati este determinata de componentele lor structurale, naturale si social-economice, de specificul relatiilor dintre componentele naturale ale locului, de relatiile dintre acestea si componentele social-economice, precum si de caracteristicile relatiilor fiecarei unitati cu cele învecinate spatial sau mai îndepartate, mai simplu sau mai complex alcatuite.

Continutul acestei definitii evidentiaza cel putin trei aspecte ale regionarii geografice si ale rezultatului sau, regiunea (si reteaua structural-functionala în care se încadreaza), primele doua aspecte având caracter de premise :

a. vizând entitati spatiale diferentiate atât structural cât si functional, regionarea geografica nu se poate realiza pe baza unor criterii exclusiv structurale, simple si analitice; cu cât criteriile sunt mai statice, mai constatative si mai simple, cu atât decupajul realizat ramâne mai departe de ceea ce sunt în realitate regiunile geografice - spre exemplu, diferentierea spatiala a înclinarii terenului, a precipitatiilor, a densitatii generale a populatiei, a exploatarii lemnului etc. nu poate exprima identitati regionale complexe; rezulta ca regionarea geografica pretinde - în egala masura - identificarea fenomenelor geografice si a dinamicii lor, impunând aplicarea integrata a celor doua categorii de criterii ;

b. regiunea geografica rezultata astfel nu poate fi decât o unitate spatiala cu structura eterogena si cu o functionalitate integrativa clara;

c. aspectele prezentate îl fundamenteaza pe cel de al treilea, cu caracter concluziv : regionarea geografica presupune un demers dificil, dar care pentru geografie este inevitabil ; obiectul de studiu al geografiei nu se limiteaza la spatializari analitice, ci obliga la explicarea variabilitatii spatiale a unor ansambluri structural-functionale; este motivul pentru care regionarea geografica a fost – si ramâne – obiectivul fundamental esential al cercetarii de specialitate. Mai mult, calitatea sa de baza stiintifica a planificarii regionale/amenajarii teritoriului îi confera si o mare însemnatate aplicativa.

Stadiul actual al regionarii geografice releva realizarea unor regionari tematice fiabile sub aspect stiintific, a unor regionari fizico-geografice cvasi-unanim acceptate, ca si a unor regionari economico-geografice uneori puternic controversate; în acest stadiu se revela însa si absenta unei veritabile regionari geografice, care ramâne înca o aspiratie.

Adevarata regionare îsi asteapta înca aparatul metodologic, în cadrul caruia sunt necesare criterii complexe si procedee de aplicare integrata a lor. Pentru moment, acestei necesitati obiective, care solicita o munca asidua, interdisciplinar-geografica si – posibil – de lunga durata, cercetarea stiintifica îi ofera un raspuns înca subiectiv, evident contraproductiv. Explicatia acestui tip de raspuns se regaseste mai ales în imperiul exercitat de ritmurile actuale generale, mereu mai rapide, care scurteaza/anuleaza uneori etape strict necesare formatiei de specialitate, descurajeaza demersul concertat si obiectiv, exacerbând discursul individual si escamoteaza/eludeaza obiective fundamentale.

2. Regionarea geografica în România.

2.1. Principii si criterii de regionare geografica

La fel ca în întreaga geografie teoretica nationala, structura de rezistenta a regionarii geografice a fost realizata în si prin scoala stiintifica întemeiata de Simion Mehedinti. Ca reflex, regiunile cu care se opereaza azi în cercetarea si didactica de specialitate, fara a fi unanim admise, se întemeiaza totusi, în ansamblu, pe câteva criterii care evidentiaza rolul tectonicii, al structurii geologice, al reliefului si al cadrului climatic, vegetal si pedologic în diferentierea spatiului . Astfel, regionarile cele mai raspândite au o tenta fizico-geografica clara. Nu lipsesc nici regionarile economico-geografice, bazate, desigur, pe criterii care exprima prezenta si dinamica încarcarii demografice si economice a spatiului.

Desi orientate diferit, celor doua categorii le sunt comune câteva caracteristici, derivate din modul de lucru. Între acestea, cele mai evidente, mai generale, sunt coerenta teritoriala si alura transanta a limitelor. Avantajele pe care aceste caracteristici le aduc în operatia de regionare – claritatea expresiei grafice si comoditatea didactica - sunt însa adesea contracarate de dezavantajul eludarii unor realitati teritoriale complexe, care exprima interferente sau care se manifesta spatial în mod discontinuu. Astfel, arii cu caracter de tranzitie si realitati geografice cu dispozitie teritoriala diseminata sunt sectionate arbitrar, partile rezultate fiind atribuite – la fel de arbitrar – unor unitati de care difera, atât sub aspect structural cât si functional. Cu multe calitati obiective, uneori si cu destule deficiente, deocamdata nici o categorie de regionari – fizico- sau economico-geografice – nu poate acoperi exigentele unei regionari geografice complexe.

Un început de rezolvare a problemei ar putea fi acela al adoptarii unui sistem de criterii orientat, mai întâi, catre geneza suportului de mare anvergura al peisajului geografic al tarii; astfel, operatia ar putea debuta prin aplicarea criteriului morfo-tectonic. Diviziunile unitatilor definite astfel s-ar putea identifica pe baza criteriului morfo-structural iar detaliile acestora, care contureaza unitati de rang structural si functional subordonat, desfasurate pe spatii mai restrânse, ar putea fi identificate prin aplicarea altor criterii : morfologic, climato-hidric si bio-pedologic, social-economic.

Criteriile si unitatile rezultate ar putea fi încadrate într-o schema generala de regionare, care sa permita o ordonare taxonomica si imaginea unui decupaj spatial de acceptie cel putin preliminar mai larga, avându-se în vedere multitudinea problemelor de regionare înca neclarificate (Irina Ungureanu, 1997), abordate destul de diferit, frecvent polemic. Relativ clara si logica, schema mentionata nu este însa si precisa, deoarece nu se poate aplica în mod integral consecvent. Verificarea concreta demonstreaza ca valabilitatea unor criterii este mai limitata decât ar rezulta din schema si ca a altora, dimpotriva, se prelungeste, acestea definind si unitati de alt rang, care - conform schemei - ar trebui sa rezulte din aplicarea altor criterii. Spre exemplu, criteriul morfo-structural este adecvat identificarii subregiunilor Carpatilor Orientali, dar nu si celor ale Carpatilor Meridionali si Occidentali, unde diferentierile sunt înca marcate de tectonica.

prezentarea carpatilor si subcarpatilor din Romania-SUPORT CURS 116 pagini