Carpații - structurare

Ca pozitie fata de depresiunea colinara a Transilvaniei Carpatii Orientali au o pozitie estica (?orientala?), de unde si acesta denumire. Limita de nord o reprezinta granita (cu Ucraina), limita de vest contactul cu Depresiunea Transilvaniei, limita de est Podisul Sucevei (intre raurile Suceava si Moldova), Subcarpatii Moldovei si Curburii, iar limita de sud, Valea Prahovei.

Exista in multe lucrari geografice ideea ca in cadrul Carpatilor Curburii (grupa sudica a Carpatilor Orientali) este inclusa si grupa Bucegi din Carpatii Meridionali, in acest caz limita fiind dusa la Valea Dambovitei. Criteriile geologice si geomorfologice (in parte) duc acesta limita la Dambovita.

Alte elemente (clima, vegetatie, altitudini, unele tipuri genetice de relief) traseaza o limita mai clara pe Valea Prahovei, lucru vizibil in oeisaj si prinb cunoscuta denivelare a reliefului indusa de abruptul prahovean al Bucegilor. De aceea, limitam Carpatii Orientali (si grupa lor sudica) la Valea Prahovei.

Caractere generale

Carpatii Orientali se diferentiaza printr-o serie de caracteristici generale de celelalte ramuri carpatice. Le enumeram foarte sumar:

- Carpatii Orientali sunt cei mai intinsi in suprafata ocupand jumatate din intinderea ariei montane;

- au altitudsini mijlocii;

- sunt fragmentati de vai, trecatori si mai ales depresiuni intinse;

- au un paralelism al culmilor (trei fasii, se reflecta structurile geologice;

- au resurse bogate (mai ales in nord) si dispun de cea mai importanta arie forestiera;

- sunt populati intens (indeosebi pe vai si deprsiuni) si au activitati economice foarte importante (exploatarea minereurilor neforoase, exploatarea si prelucrarea lemnului, cresterea animalelor, activitatilor turitice).

Relief si subdiviziuni.

Relieful

Carpatii Maramuresului si ai Bucovinei (grupa Nordica)

Carpatii Moldo-Transilvaniei (grupa Centrala)

Carpatii Curburii (grupa Sudica)

Relieful

Relieful Carpatilor Orientali este puternic infuentat de existenta unui substrat geologic format din trei fasii paralele:

- in vest exista un aliniament de roci vulcanice (intins din Oas pana in masivul Ciomatu);

- in partea centrala se dezvolta zona cristalo-mezozoica (formata din sisturi cristaline si roci mezozoice);

- in est se dezvolta o zona de sedimente cutate, indeosebi gresii, lipsite de fosile care poarta denumirea de flis (separat dupa varsta in flis cretacici si flis paleogen).

Corespunzator celor doua fasii paralele se dezvolta un relief vulcanic, diferentiat in partea de nord a lantului muntos (Oas, Gutai, Tibles), in care predomina formele structurale, reziduale si platourile fata de partea de sud (Caliman, Gurghiu, Harghita, Ciomatu), unde apar bine in relief conurile vulcanice, craterele si platourile vulcanice formate din curgeri de lava.

In zona cristalino-mezozoica exista conservate vechi suprafete de eroziune (in Rodna, indeosebi), relieful este mai masiv, cu vai adanci si suprafete relativ netede, iar pe calcare se dezvolta fenomene carstice si forme structurale.

In zona flisului predomina relieful structural si petrografic, cutarea stransa a sedimentelor imprimind un paralelism al culmilor si vailor; existenta unor mase de conglomerate cretacice (in Ceahlau si Ciucas) dau un relief structural deosebit.

Genetic, cea mai veche parte a Carpatilor Orientali este zona cristalino-mezozoica, care, impreuna cu celelalte regiuni cristaline din Carpati, au origini in Paleozoic, dar care s-au induvidualizat ca edificii continentale incepand in orogeneza hercinica (erodate apoi pana la nivelul unor peneplene) si in orogeneza hercinica (erodate apoi pana la nivelul unor peneplene) si in orogeneza alpina (din Cretacic pana in prezent).

S-au adaugat apoi axului cristalino-mezozoic (format din sisturi cristaline, roci triasice si jurasice) flisul cretacic (in imediata sa apropiere), iar apoi flisul flisul paleogen. In vetsul zonei cristalino-mezozoice s-a adaugat lantul vilcanic, prin eruptii succesive care s-au propagat din nord spre sud (cea mai noua fiind eruptia care a construit craterul lacului Sfanta Ana).

Aceasta dispunere pe trei fasii paralele este o caracteristica deosebita a Carpatilor Orientali.

Ca subdivizizare longitudinala, cele trei fasii cuprind urmatorii munti:

a) zona vulcanica: Oas, Gutai, Tibles, Calimani, Gurgjiu, Harghita, Ciomatu;

b) zona cristalino-mezozoica: Muntii Rodnei, Maramuresului, Suhard, Obcina Mestecanis, Muntii Bistritei, Giurgeului si oparte din Muntii Ciucului;

c) zona flisului: Obcina Feredeului, Obcina Mare, Muntii Stanisoara, Ceahlau, Tarcau, Gosmanu, Nemira, Berzunt, o parte din Muntii Ciucului, Baraolt, Bodoc, Persani si intreaga intindere a Carpatilor Curburii.

O caracteristica importanta a reliefului Carpatilor Orientali o constituie existenta unor depresiuni intinse (Maramures, Dornelor, Gurgeu, Ciuc, Brasov) sau mai reduse ca suprafata (Oas, Comanesti, Casin, Comadau, Intorsura Buzaului), care au o evidenta functie de discontinuitate relativa in peisaj.

Altitudinile Carpatilor Orientali sunt mai mari in nord (Rodna - 2303, Caliman - 2100), mai scunde in partea centrala si in sud.

Subdiviziunile transversale sunt induse de existenta unor culoare depresionare, cum ar fi Bargau - Dorna si Brasov - Oituz. Fata de aceste culoare, Carpatii Orientali se subdivid in trei grupe, astfel:

- grupa nordica (denumita si Carpatii Maramuresului si ai Bucovinei),;

- grupa centrala (Carpatii Moldo-Transivaneni);