Gestiunea financiară a inteprinderii

1. Titlurile de credit folosite de întreprindere ( cambie, bilet la ordin lei) si instrumente de decontare (CEC, virament, cărţile de credit).

CAP.I CONCEPTUL PRIVIND FINANTELE INTREPRINDERII, FUNCTIONAREA SI GESTIUNEA FINANCIARA A INTREPRINDERII

1. Conceptul privind finanţele intreprinderii

Procese de formare, repartizare si utilizare a fondurilor bănesti au loc nu numai la nivelul statului ca autoritate publica ci si întreprinderile organisme bancare si financiare de asigurări sociale si de asigurări de bunuri si răspunderi civile. De fapt finanţele intreprinderii reprezintă veriga de baza a întregului sistem financiar si de credit. Aceasta afirmaţie se bazează pe faptul ca majoritatea fondurilor bănesti ce se formează la diferite nivele ale sistemului financiar si de credit îşi au izvorul in venituri create in intreprinderile privata si publice. Fenomenul finanţelor isi are originea in relaţiile pe care întreprinderea le are cu toţi agenţii economici si financiari, cu statul si alte organisme financiare.

Întreprinderea este de fapt o combinaţie de factori materiali ( capital), umani si evoluează intr-un mediu complex format din 4 universuri interdependente si anume:

a) Universul economic

b) Universul financiar

c) Universul social

d) Universul statal

Ca agent economic întreprinderea intra in relaţii cu alţi agenţi economici pe pieţele de aprovizionare si desfacere.

Cantitatea de mărfuri si servicii oferite si solicitate precum si preturile de uz sunt variabile, negociabile, ceea ce influenţează echilibrul financiar al intreprinderii. Astfel ca întreprinderea trebuie sa se adapteze legilor economice ale economiei de piaţa. Aceste schimburi dau naştere universului financiar care apare simultan cu universul economiei de piaţa prin care se schimba active financiare si moneda intre întreprindere si alţi agenţi economici.

Aceşti agenţi economici pot fi grupaţi astfel:

- Furnizori pe care întreprinderea îi întâlneşte pe piaţa de materii prime si servicii;

- Clienţi pe care întreprinderea îi întâlneşte pe piaţa de desfacere de produse si servicii;

- Salariaţi si manageri pe care întreprinderea îi întâlneşte pe piaţa muncii;

- Acţionari sau asociaţi împrumutători si intermediari financiari pe care întreprinderea îi găseşte pe piaţa financiara.

De asemenea intreprinderea are raporturi cu diferite organe statale care se concretizează in piaţa impozitelor si taxelor sau primirea de subvenţii si alocaţii bugetare de către întreprinzătorii publici (companii naţionale, agenţii naţionale sau Regii autonome) cu societăţi de asigurare către care intreprinderea achita prime de asigurare si de la care va beneficia in cazuri de pagube de plata unor despăgubiri, cu organe de asigurare sociala fata de care intreprinderea trebuie sa verse la Bugetul Asigurărilor Sociale si la Fondul de Sănătate anumite sume de bani in conformitate cu legislaţia in vigoare.

Totalitatea raporturilor generate de formarea, repartizarea si utilizarea fondurilor necesare realizării variatelor activităţi economice, sociale, culturale este la nivel de intreprinderea esenţa finanţelor a acesteia.

In plan suprastructural finanţele intreprinderii se prezintă ca o ramura a ştiinţei finanţelor care analizează mecanismele si metodele de procurare si gestionare a resurselor financiare.

Intr-o întreprindere se pot crea numeroase fonduri bănesti:

- Fondul pentru investiţii pentru procurarea de active corporale si necorporale ;

- Fondul de rulment;

- Fondul de rezerva;

- Fondul de cercetare ştiinţifica si dezvoltare;

- Fondul pentru acţiuni sociale;

- Fondul pentru recalificare si de participare a salariaţilor la profit;

Principalele metode utilizate in cercetarea fondurilor sunt:

- Aportul asociaţilor sau acţionarilor la formarea fondurilor bănesti iniţiale;

- Autofinanţarea;

- Creditarea de către bănci si organisme financiare specializate pe domenii de investiţii;

- Metoda excepţionala: finanţarea bugetara.

Ţinând cont de stadiul actual de dezvoltare al economiei romaneşti se impune a se lua masuri de perfecţionare a finanţelor intreprinderii si anume:

- Instituirea si perfecţionarea unor pârghii financiare in vederea stimulării unor procese economice si sociale din diferitele ramuri de economie naţională.

- Îmbunătăţirea unor mecanisme de formare si gestionare a capitalurilor proprii si împrumutate a metodelor de previziune si prognoza financiara si accelerarea

1.2. Funcţiile Finanţelor Întreprinderii

Ca şi finanţele publice, finanţele întreprinderilor îndeplinesc funcţia de repartiţie şi funcţia de control.

În condiţiile economiei de piaţa, FUNCŢIA DE REPARTIŢIE a finanţelor intreprinderii are cu totul alte valenţe ce sunt exprimate de formele de proprietate, autonomia intreprinderii, strategii de dezvoltare şi alte management (etc) care influenţează formarea şi creşterea fondurilor proprii sau împrumutate, asupra raţionamentului cheltuielilor şi plaţilor, asupra întregii activităţi. În plan general funcţia de repartiţie consta în promovarea capitalurilor, alocarea şi folosirea lor în scopul realizării obiectivului propus de întreprindere. Pe plan analitic, funcţia de repartizare reflecta următoarele:

- corelarea capitalurilor (K2) iniţiale din diferite surse, criteriul şi destinaţia acestora;

- utilizarea şi constituirea lor;

- modificarea proporţiilor fondurilor prin reţinerea de resurse financiare ce se degaja din capacitatea de autofinanţare şi atragerea unor surse externe (aporturi noi de K şi împrumuturi )

În esenţa, functia de repartiţie se concentrează în constituirea K-lor proprii şi împrumutate, alocarea şi folosirea lor potrivit nevoilor, ciclurilor de exploatare şi de investiţii, formarea şi repartizarea profitului, restituirea împrumuturilor şi achitarea obligaţiilor financiare ale intreprinderii.

Prin functia de repartiţie a finanţelor intreprinderii se formează şi utilizează o gama variata de fonduri pt. satisfacerea nevoilor proprii ale întreprinderilor, ale asociaţilor sau acţionarilor, ale salariaţilor şi ale unor nevoi generale ale societatii.

Spre deosebire de companiile naţionale, R.A., intreprinderile cu K majoritar de stat, care pe lângă K-uri proprii şi împrumutate îşi mai creează o serie de fonduri din profit ca: fonduri de rezerva, fond de investiţii, fond de participare la profit al angajaţilor, etc.

SC pe acţiuni îşi procura K social iniţial din vânzarea de acţiuni sau din aportul asociaţilor, iar pe parcursul evoluţiei ulterioare acest capital va putea fi majorat şi prin autofinanţare. Repartizarea rezultatelor financiare intre acţionari se face în funcţie de portofoliul de acţiuni deţinut de fiecare. Companiile naţionale, R.A fiind întreprinderi de stat vor beneficia şi de subvenţii sau alocaţii de la bugetul statului. Particularitatea este ca aceste întreprinderi vor varsă la bugetul statului atât impozitul pe profit cat şi sumele care rămân din profit după reţinerile ce se fac la dispoziţia lor pt. constituirea fondurilor legale.

SC pe acţiuni varsă la organele de stat impozitul pe profit, pe dividende, iar o buna parte din profit se repartizează acţionarilor şi nu la bugetul de stat. La SC pe acţiuni dezvoltarea capitalului poate să aibă loc pe calea emiterii de acţiuni suplimentare şi obligaţiuni cu posibilitatea negocierii lor la bursa de valori. Acţiunea de negociere realizează o redistribuire reala a capitalurilor intre întreprinderi, subramuri ale economiei naţionale, în condiţii de stricta economicitate şi eficienta.

Într-o societate mixta se formează K fix şi K împrumutat care pe plan economic le corespunde K fix şi K circulant. K fix se formează la înfiinţare din aportul asociaţilor sub forma de utilaje, instalaţii, clădiri, etc. iar pe parcursul activităţii procurarea lor se face din profit, fondul de amortizare, fond de rezerva şi creditele bancare pe termen mediu şi lung.

K circulant – se poate constitui din fonduri proprii ca aport în natura şi bani, adus, la înfiinţare de către asociaţi din profit şi din cel cuvenit asociaţilor, fondul de amortizare, fond de rezerva şi credite pe termen scurt.

Intreprinderile private îşi formează şi alte fonduri proprii din aportul personal al patronului (profit, alte surse şi fonduri împrumutate).

În concluzie, funcţia de repartizare a finanţelor intreprinderii uzează toate fluxurile financiare din întreprindere, intrări şi ieşiri de fonduri determinate de investiţiile ce au loc în patrimoniul intreprinderii, de procesele şi fenomenele economice ce au loc în cadrul circuitului economic.

FUNCTIA DE CONTROL : - consta în aceea ca în economia de piaţa controlul se deplasează la nivelul firmelor, întreprinderilor. Ea are 2 laturi: una constatativa şi alta corectivă. Aceste 2 laturi se împletesc organic, agenţiile economice având competenta nelimitata în procedurile manageriale, luarea masurilor corective de prevenire şi înlăturarea aspectelor negative ale activităţii economice.

Este cursul profesorului de la UPG Ploiesti