Economia întreprinderii

Folosire termenului de ,,economia intreprinderii" impune explicitarea celor doua notiuni componente, respectiv economie si intreprindere.

Economia provine din cuvantul grecesc oikonomia, care semnifica operatia de a face ordine in casa.

Termenul de intreprindere provine din cuvantul francez entreprise si poate fi definit ca o organizatie autonoma care isi asigura existenta si dezvoltarea prin folosirea si comercializarea unor produse cu scopul de a obtine profit.

Intreprinderea presupune existenta a patru elemente: materie prima, utilaje, munca si clienti. Exista si intreprinderi care au ca obiectiv comertul si serviciile. Intreprinderea constituie componenta fundamentala a economiei. Ea reprezinta veriga de baza cu cele trei functiuni si anume, productia si vanzarea.

Relatiile dintre economie, sub aspectul ei general, si intreprindere, sunt foarte stranse, astfel incat nu este posibil de a avea idei precise asupra uneia fara a poseda cunostinte asupra celeilalte.

Economia de piata presupune un proces permanent de adaptare dar si de ruptura fata de conditiile de mediu in care coexista agenti economici diferiti. Economia furnizeaza cadrul de referinta relativ adoptat prin norme, normative si indicatori.

Aportul economiei la cunoasterea intreprinderii consta intr-o mai buna explicare a naturii intreprinderii si a dezvoltarii acesteia, in analiza raportului de forte intre diferitele categorii de agenti economici implicati in functionarea unei intreprinderi, precum si in studierea strategiilor elaborate de intreprindere.

Economia pune in evidenta marile miscari ale procesului de viata ca si principiile fundamentale pe care se intemeiaza deciziile curente.

Prin aceasta disciplina se urmareste studiul relatiilor organizatorice in vederea organizarii optime a diferitelor laturi de activitate.

1. INTREPRINDEREA SI MEDIUL SOCIO-ECONOMIC

Expunerea pe larg a conceptiei in legatura cu implicarea statului in viata economica in general si in industrie in special este o problema spinoasa, si greu de creat printr-o punte intre teorie si practica.

Intreprinderile economice, pentru a-si putea realiza activitatea de productie si de vanzare, au nevoie de mai factori endogeni si exogeni (ex: factor exogen: statul este cel care poate crea si asigura ordinea legala, cadru fara de care nici o intreprindere economica nu si-ar putea desfasura activitatea, trebuie sa organizeze si sa asigure ordinea si linistea publica, precum si toate mijloacele care ajuta viata economica in general: transporturile, invatamantul economic, proprietatea intelectuala; si tot statul este acela care trebuia sa ia masuri pentru sprijinirea si promovarea intereselor intreprinderilor economice cum ar fi politica vamala protectionista, prime de export, ocrotirea marcilor de fabrica, politica fiscala relaxata etc.).

Asa cum am aratat, ca este vorba de organismul statal sau de legile pietii, mediul extern al intreprinderii este important pentru a asigura existenta acesteia dar nu trebuie uitat ca si mediul intern (endogen) poate avea un impact puternic asupra consolidarii, dezvoltarii oricarei entitati economice (ex. abilitatea intreprinzatorului, reactia la schimbarile pietei s.a.).

Intreprinderea si mediul socio economic

Obiectivul major al oricarei intreprinderi il constituie maximizarea valorii globale a acesteia, ceea ce pentru cele cotate semnifica maximizarea capitalizarii sau a valorii sale de piata. In economiile dezvoltate, atingerea acestui obiectiv major al intreprinderii este facilitata de realizarea functiilor principale ale pietei in relatia cu emitentii. Astfel, piata trebuie sa asigure in primul rand valorizarea permanenta a actiunilor intreprinderii prin asigurarea unui echilibru al preturilor, atat pentru consumator cat si vanzator, in vederea asigurarii performantei globale curente, dar si oportunitatilor viitoare de dezvoltare ale firmei.

In realitate, accesul pe astfel de piete cu costuri rezonabile constituie scopul principal al deciziei intreprinderilor de a deveni flexibile. Astfel, functiile pietei se conditioneaza reciproc, respectiv realizarea cu succes a functiei de finantare a firmelor participante influenteaza favorabil valoarea de piata a acestora prin cresterea lichiditatii si a pretului acceptat de catre consumatori (paradoxul Giffen sau Veblen).

Materializarea avantajelor oferite de piata depinde hotarator de competitivitatea acestora, a firmelor, dar si de criteriile de performanta obligatorii pentru admiterea pe piata a participantilor.

Intr-o economie de piata, intreprinderea este guvernata de cel putin doua principii:

a. Principiul autonomiei economice si functionale.

Gradul de autonomie al intreprinderii variaza dupa sistemul economic, in cadrul aceluiasi sistem intreprinderile diferentiindu-se dupa tara, dimensiune si sector de activitate. Un element important ce determina gradul de autonomie a unei intreprinderi il reprezinta cadrul juridic elaborat de autoritatea politica in vigoare. Libertatea de actiune a unei intreprinderi poate fi, de asemenea, influentata si de presiunea exercitata de concurenta, de dificultatea de a dispune de anumite informatii, de aspecte independente, determinate de blocajul financiar, de dificultati ale agentilor economici din amonte sau aval.

Organizatia care nu satisface criteriile minime de autonomie nu poate fi calificata ca intreprindere.

b. Principiul maximizarii profitului.

Prin procesul de productie, intreprinderea urmareste nu numai sa-si recupereze cheltuielile efectuate ci sa obtina si un profit a carui maximizare este determinata de cresterea valorii calitative si cantitative a bunurilor puse la dispozitia publica.